Treceți offline cu aplicația Player FM !
Dragoș Stanca, ThinkDigital & Upgrade100: Poluarea creierelor e la fel de gravă ca poluarea aerului
Manage episode 266648994 series 2740080
Când am demarat povestea asta cu podcastul, mi-am zis că voi invita inclusiv oameni cu care, pe românește, nu rezonez în cea mai mare parte a timpului. Asta pentru că eu chiar cred în pluralismul de idei și cred că nu toată lumea trebuie să fie de acord cu mine. Și nici eu nu trebuie să fiu de acord cu toată lumea. Mai mult, nu toată lumea trebuie să mă placă și nici eu, ați ghicit, nu trebuie să plac pe toată lumea. Dar mai cred, în egală măsură, că o întâlnire și-o dezbatere/discuție poate face lumină-n cameră.
Dragoș Stanca era unul dintre oamenii care nu-mi picau bine. După cum am concluzionat și-n interviul de față, se prea poate să mi se tragă de la faptul că eu și el suntem cam la fel și, știți cum e, de cele mai multe ori nu-ți place să vezi la altul ce vezi la tine. Nu-ți place să te vezi în oglindă adică. La o primă impresie, ca să rezum, Dragoș e aproximativ la fel de arogant ca mine. Spoiler alert, Dragoș mi-a mărturisit că nici el nu mă place pe mine tot timpul. Acum suntem ok, s-a făcut lumină.
Avem niște puncte comune, totusi. El e născut în Deva, eu în Hațeg. El și-a lansat cariera în Cluj, eu în Cluj. Amândoi am sfârșit la București și avem același domeniu de activitate și aproximativ aceleași aptitudini, cu mențiunea că el are mult mai multă experiență ca mine în media clasice și antreprenoriat. Însă vorbim aceeași limbă.
Drept dovadă stau cele peste două ore de conversație despre presă, digital și marketing, antreprenoriat și podcasting.
Inițial i-am propus să facem un interviu pentru HURDucast. El a plusat, însă, și-a propus un inception. Hai să facem un podcast pe care să-l difuzăm în emisiunea mea, Updrage100 de la Radio Guerrilla, apoi să-l punem fiecare pe platformele lui. Practic, am făcut o treabă "disruptivă", după cum zice el. Am făcut un podcast, o emisiune radio și două podcasturi. În același timp. O premieră.
De altfel, premiera asta face din HURDUcast primul podcast din România care ajunge să fie difuzat la radio.
Evident, cel puțin unul dintre noi a făcut schimb de roluri, și pentru că eu l-am invitat primul, el, moderatorul Upgrade100 de la Radio Guerrilla, a devenit invitatul meu, iar eu am devenit moderatorul emisiunii lui. Ați înțeles sau mai explic o dată? Nouă ne-a fost clar din prima și niciunul dintre noi n-a ezitat când a răspuns. Pozitiv.
Cine e Dragoș Stanca? El spune că e un dinozaur, și dacă el spune asta, eu îi spun D-Rex. Eufemistic vorbind, da, e un dinozaur. E în mass media de pe la jumătatea anilor ’90 și s-a dezvoltat odată cu ea. Mă rog, presa a mai făcut niște downgrade-uri între timp, timp în care el a intrat în online și antreprenoriat. Spune că toate s-au legat și s-au conectat, în final. A început la Radio Contact în Cluj, actualul KISS FM, a continuat cu presa scrisă la Clujeanul, publicație locală parte din Media Pro, a intrat în TV apoi prin ProTV și s-a relocat ulterior la București unde a lucrat la majoritatea proiectelor online care au definit peisajul media pentru anii 2000 și după.
Este managing partner la ThinkDigital acum și organizează evenimentul Upgrade100, fostul ICEEfest. Totodată e și președintele BRAT.
Aflați mai multe despre el dacă dați play episodului. Deci spor la ascultat. Și dați mai departe.
Ca de obicei, după ascultare, vă reaminteasc că apreciez feedback, mentions în social media și tags în facebook stories sau instastories, subscribe pe Spotify, Anchor.fm și Apple Podcast. Pe Apple Podcast lăsați steluțe și comentarii.
--- Send in a voice message: https://podcasters.spotify.com/pod/show/marian-hurducas/message82 episoade

Toate episoadele
×
1 AMI, artist: Am început să studiez vioara dintr-o traumă, am aprofundat-o din ambiție 1:22:02

1 Cătălin Bogatu, Head of Investigations Unit E.ON România: Când un sistem e fraudat, nu prea are nimeni de câștigat în final 1:13:10

1 Mircea Meșter, fondator autocritica.ro: Fă ce ai de făcut cât de bine poți. Eu sunt un jurnalist care s-a adaptat la segmentul auto 1:31:05

1 Raluca Kișescu, scriitor: O carte* care să fie despre business, sex și călătorii? Am spus da pe loc! 59:00

1 Avi Cicirean, Brandminds: Organizatorii de evenimente sunt 3 în 1 acum. Fac evenimente, broadcasting și IT 1:28:27

1 Ionuț Rusu, entertainer & matinal KISS FM: Așteptările omului în ceea ce privește contentul de pe internet sunt mai mici decât cele pe care le are de la TV 1:55:18

1 Ariel Constantinof, storyteller: Nu există nu am inspirație. Dacă te-ai maturizat, ai înțeles asta deja 55:15

1 Radu Tudoroiu, antreprenor și fotograf: Îmi plac problemele pe care nu pot să le rezolve alții 1:48:40

1 Ioana Acsinia & Alina Stan, YOXO: Am reușit să dezvoltăm un produs alături de clienți. Ideile lor se regăsesc în YOXO 1:29:02

1 Andrei "Shurubel" Lăcătuș, entertainer: Fac reconversie personală, nu profesională. Nu m-ar deranja ca următorul proiect să fie un eșec 1:46:15

1 Radu Ciorniciuc, regizor Acasă: Copiii au aflat ce etnie au când li s-a spus că nu se pot juca și ei cu ceilalți 1:19:43

1 Cristian Florea, social media consultant: Tot ce fac eu trebuie să fie util pentru ceilalți 1:14:28

1 Cristina Bazavan, urban.ro: Dacă ar fi trebuit să fac școala online, nu aș fi avut nicio șansă . Vin dintr-o familie modestă 1:27:02

1 Cristina Bălan, CSR BootIQ: People, planet, profit. Misiunea unei companii este să aducă valoare 1:27:35

1 Codruța Simina, Press One | Misreport: Suntem într-un punct în care adevărul e mai degrabă o chestie de opinie și percepție, nu una de coerență a realității 1:45:06
Bun venit la Player FM!
Player FM scanează web-ul pentru podcast-uri de înaltă calitate pentru a vă putea bucura acum. Este cea mai bună aplicație pentru podcast și funcționează pe Android, iPhone și pe web. Înscrieți-vă pentru a sincroniza abonamentele pe toate dispozitivele.