Amming public
[search 0]
Mai Mult
Download the App!
show episodes
 
Artwork
 
IGDLCC înseamnă Informații Gratis despre Lucruri care Costă! Totul ne costă dar mai ales timpul așa că am făcut această serie pentru a mă informa și educa alături de invitați din domeniile mele de interes. Te invit alături de mine în această călătorie. Mi-am propus să mă facă mai informat și mai adaptat la schimbările care vin. Sper să o facă și pentru tine.
  continue reading
 
Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică.
  continue reading
 
Bine te-am găsit! Sunt Mihai Constantinescu, gazda podcastului EducatsiBogat, locul unde găsești informații care te vor ajuta în drumul tău către properitate și către independența financiară! Vei găsi conversații cu persoane experimentate despre Educație Financiară, Economisire, Investiții, Psihologia Banilor și Antreprenoriat! Audiție plăcută!
  continue reading
 
Artwork
 
Thinking Made Visible este un context. Un context în care mi-am propus să aduc la un loc oameni minunați, care creează și aduc în plan fizic idei. E creat cu iubire în primul rând, pentru că asta pun în cam tot ce fac. Apoi i-am spus și structură, pentru că asta mi-e meseria de cu zi cu zi - să pun viziunea altora în structuri, prin marketing, comunicare și conținut. Iar în final, e creat prin înțelepciunea celor care au acceptat invitația mea și aleg să își facă gândirea vizibilă, pentru tine.
  continue reading
 
A construi conținut audio este o provocare. Fără să te folosești de simțul vizual e nevoie să transmiți aceleași senzații. Tare mi-am dorit să pot lucra pe un astfel de material, așa că, de acum puteți găsi pe platformele mele online și podcastul - Jocurile Minții. Este împărțit pe sezoane, iar primul este dedicat anxietății, fricii, al doilea relațiilor de cuplu, iar al treilea este despre a sta cu noi înșine. Cel mai recent sezon este destinat ordinii interioare. Pe lângă informații valida ...
  continue reading
 
Every week I interview Romanian entrepreneurs, athletes and other top performers and we discover their untold story. What are the stories behind their success? RO: Podcastul în care iau interviuri unor personalități, antreprenori, sportivi și top performeri. Am discutat subiecte care mă preocupă pe mine însumi și oferim perspective noi despre dezvoltare personală, lifestyle, society, cultură, educație, sănătate, wellbeing, business, comunicare, tehnologie.
  continue reading
 
Artwork

1
BURDUȘA's Podcast

BURDUȘA ADRIAN CONSTANTIN

Unsubscribe
Unsubscribe
Săptămânal
 
Am creat acest cont de podcast-uri pentru a da posibilitatea cititorilor să asculte poemele așa cum le-am gândit eu. Transformarea poemelor într-o operă audio necesită o muncă uriașă și foarte mult timp. Și recunosc că nu totdeauna îmi iese ceea ce vreau să îmi iasă.Dar trebuie să spun că mă străduiesc să fac niște înregistrări de calitate și sper să fie apreciate ca atare.Deci, aici veți găsi poemele mele nu numai din cele 9 volume publicate, ci din ultimii 10 ani de scris.Sper să vă fie de ...
  continue reading
 
sunt in radio de 25 de ani. Am inceput in analog am ajuns in digital. A facut radio "de pionierat", dupa ureche sau super-organizat. Am suferit cand cercetarile media aratau un comportament al ascultatorului, care nu suporta o interventie mai lunga de 30 de sec. intre piese. M-am conformat, apoi m-am lasat. Aici vorbesc, cat cred eu ca poate interesa un ascultator. Si mi-e bine. Nu am facut niciodata audienta, dar atatia cati suntem, suntem bineveniti.
  continue reading
 
Fiecare înregistrare conține secvențe din viața noastră, cu bune și cu rele, despre cuplu, fericire, emoții, frică, aspirații, motivație, succes și așa mai departe. Suntem o familie tânără, ne-am cunoscut în facultate, ne-am îndrăgostit la masterat și ne-am căsătorit când eram la doctorat. Apoi am plecat în lume să ne căutăm rostul. Deși am studiat amândoi Filosofie și ne-am pregătit să activăm în educație și cercetare, astăzi Doru este programator, iar Delia ofițer financiar și studiază spr ...
  continue reading
 
Marketing Online! Eram atat de certata cu partea aceasta pana in ziua in care l-am cunoscut cu adevarat si a fost dragoste la prima vedere. Cu acest podcast in primul rand vreau sa te ajut pe tine oferindu-ti informatii despre marketing, dar nu se opreste aici. Vreau sa imi arat recunostinta pentru aceast domeniu minunat care a reusit sa ma fascineze atat de repede si in ultimul rand, pentru ca nu sunt egoista :), o fac pentru mine. Este locul unde imi astern gandurile, cunostintele, frustra ...
  continue reading
 
I AM FAMILY reprezinta treaba aia cu “fii schimbarea ce vrei s-o vezi in lume”! Suntem noi, o familie de romani ce si-au luat lumea-n cap si visurile la alergat! Suntem 8 cu totii, doi adulti, 3 copii, doi catei si o pisica. De 10 ani ne plimbam prin lume. Copiii nu merg la scoala. Calatoriile sunt scoala lor si modul in care sunt educati. In Terapie de Familie "o dam pe bune” cu treaba asta despre familie, dragoste, copii, pasiuni si chinuri interioare! Lavinia e digital nomad, producător d ...
  continue reading
 
Artwork
 
Podcast despre lumea ospitalității, gastronomie și rural cu Alexandra Crăciun. Am pornit din zona ospitalității (restauratori, antreprenori, bucătari, barista) cu un sezon dedicat afacerilor cărora le trecem pragul și despre care mi s-a părut foarte important să știm cât mai multe. Apoi am continuat cu un sezon mixt, ducând discuția spre gastronomie în zona largă a cuvântului, trecând prin nutriție și psihologia mâncatului sănătos. Iar în cel de-al treilea sezon ne-am întors la rădăcini, în ...
  continue reading
 
Artwork
 
Suntem un el și o ea care de fapt e “una”. Suntem din vestul României și ne plac lucrurile autentice, de aceea ne-am hotărât să le dezbatem “în auzul tuturor”. Nu insinuăm că am găsit calea. Ceea ce am găsit, în schimb, sunt niște firmituri care ne-au ghidat și nutrit până acum. Sunteți bineveniți să vă bucurați de ele împreună cu noi.
  continue reading
 
Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi. Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul fresce ...
  continue reading
 
Berea este elixirul nostru, iar când ne întâlnim purtăm discuții care se duc pe direcții interesante și pentru că avem păreri destul de diverse, ne-am hotărât să ne înregistrăm… mai mult ca să fim siguri că nu uităm ce am vorbit. Așa a apărut podcastul „Avem păreri”! Notă: dacă avem păreri nu înseamnă că avem și dreptate, suntem cât se poate de proști și superficiali.
  continue reading
 
Become a Paid Subscriber: https://podcasters.spotify.com/pod/show/mai-putin-prost/subscribe N-am avut bani de psiholog asa ca mi-am facut podcast in speranta ca poate invata si altii din prostia mea. Spre deosebire de multe alte lucruri in viata, acest podcast romanesc nu are un scop anume. Pur si simplu rostogolesc in mintea mea idei, gandesc cu voce tare, in speranta ca poate maine o sa fiu mai putin prost decat azi. Daca ti-am adus un zambet sau ti-am pus un gand nou si de folos in minte ...
  continue reading
 
Artwork

1
TrailRunningAcademy.ro | Podcast

TrailRunningAcademy.ro-Podcast

Unsubscribe
Unsubscribe
Lunar
 
În acest podcast vei găsi subiecte din prisma științifică a acestui sport, a alergării montane. Îți va plăcea de mine dacă vrei să aflii informații de nutriție, antrenament, echipament și ești un împătimit al cifrelor, al teoriei și analizei, al anatomiei și fiziologiei și nu faci nimic după ureche, dar absolut nimic. Nici măcar alergarea. Eu sunt Robert, gazda ta și de când m-am apucat de sportul ăsta am câștigat cele mai importante ultramaratoane de la noi din țară. Și nu am relizat asta p ...
  continue reading
 
Artwork
 
Scriitor cu 15 cărți dintre care 8 de sonete, actor cu peste 20 de premii naționale de interpretare, turnee în toată lumea. Vă propun în fiecare episod să ascultați câte un sonet în interpretare proprie. Voi adăuga și câte un comentariu despre munca de scriere a unui poem. Aceasta pentru cei ce scriu și pentru cei care vor să evadeze câteva minute din vălmășagul de tensiuni cotidiene.
  continue reading
 
Bun venit la #Intreaba1Antreprenor, unde întrebările tale de business își găsesc răspunsul. 🤗👋 De-alungul vremii, am dobândit extrem de multe cunoștințe practice despre cum să mă promovez și să empatizez cu consumatorul, iar toate acestea le împărtășesc aici, cu voi, fiindcă datoria fiecăruia dintre noi este a-și ajuta semenii. Enjoy it and put in the work ➡️ Ideas without work = 0. Îmi poți adresa întrebarea ta pe Linkedin/ Instagram: @ClaudiuDaroiu ➡️ îți răspund cu drag 🤗✌️. Much Love ❤️🍯☀️🌈
  continue reading
 
Bun venit lumea mea. 🌿 O lume în care magia este normalitatea fiecărei secunde, a fiecărui pas. ❤️ Sunt Alex și te invit să ne regăsim aici. Tu pe tine și eu pe mine. Noi, cei ce suntem. În adâncul Ființei noastre. 🤗 Habar n-am ce o să postez, habar n-am ce o sa fie. Tot ce știu e ca Aici și ACUM, mă las călăuzit de o energie dincolo de granițele și legile existenței fizice, să împărtășesc cu TINE călătoria mea. O călătorie plină de aventură, de bucurie, de magie, de provocări, de lacrimi, d ...
  continue reading
 
The Mind Online by #NOHACK este un podcast powered by Bitdefender și creat de start-up.ro în care abordăm subiecte esențiale despre sănătatea mentală în era comunicării online, a muncii de acasă și analizăm impactul tehnologiei asupra oamenilor. Podcast-ul este continuarea firească a episoadelor realizate în ultimii doi ani în seria #NOHACK, în care am abordat amenințările cibernetice periculoase.
  continue reading
 
Artwork

1
Esca

Andreea Esca

Unsubscribe
Unsubscribe
Lunar
 
Poate ca nu mai sunteți un ascultător de radio, sau nu ați prins o emisiune “LaRadio” în care era invitată o persoană pe care o admirați. Poate că ați vrea să ascultați o poveste fără ca imaginea de pe calculator să vă distragă atenția sau poate vreți să o ascultați în timp ce conduceți către mare sau în timp ce dați cu aspiratorul? Sau, pur si simplu, vreți să alegeți când și unde să ascultați un interviu. Am găsit soluția! Vă aștept pe Esca, un podcast plin de povești inspiraționale. Audiț ...
  continue reading
 
De ce Vanator de Experiente?Am realizat ca in orice calatorie pe care o fac, in orice loc in care imi doresc sa ma cazez, caut, de fapt, experienta. Nu cred ca exista experiente bune sau mai putin bune, ci exista experiente pe care le traiesti cu totul sau altele cu care nu rezonezi. Ador calatoriile, organizez calatorii de peste 15 ani si imi place sa ii ascult povestind, pe cei care calatoresc. Pe cei care o fac mai des decat mine. Si pentru ca niciodata nu ma satur sa vorbesc despre calat ...
  continue reading
 
Artwork

1
Casual Friday Podcast

Alin Daniel Florescu

Unsubscribe
Unsubscribe
Lunar
 
Mă cheamă Alin Florescu și sunt, în mare parte, avocat. Din când în când mai predau niște cursuri pe la facultăți. Îmi place să mă uit la stand-up comedy (și să fac, câteodată), să ridic chestii grele în mod repetat, să mă uit la oameni cum se bat într-un cadru organizat și să îmi dau cu parerea despre asta din confortul canapelei mele urâte. Acum am și un podcast în care chem oameni din diverse domenii să vorbim despre chestii. Un fel de Joe Rogan al săracului. Apare în fiecare vineri și ma ...
  continue reading
 
Artwork
 
Episodul 1 coboară la firul ierbii, la celula de bază a sistemului public de sănătate: pacientul. Vrem să ne uităm altfel la șpagă și să înțelegem mai bine ce e în mintea celor care iau și a celor care dau, fără să căutăm vinovați. Al doilea episod e despre banii pe care îi primesc medicii de la companiile farmaceutice. Plecăm de la o scurgere de informații de la cel mai mare producător european de medicamente, Hoffmann La Roche, și încercăm să ne dăm seama ce impact au investițiile în docto ...
  continue reading
 
Există un loc în care ne privim în ochi și unde ne permitem să fim sinceri cu noi înșine. Un loc în care ne ascundem ca să plângem sau ne retragem pentru ne adresa nouă înșine foarte necesarele încurajări. Fie că suntem obosiți după o zi grea, că e dimineață și ne pregătim să pornim la drum, fie că verificăm încă o dată șuvița aia rebelă după ce ne-am aranjat părul înainte de party, că ne credem la karaoke sau că avem nevoie de un moment de respiro cu zăvorul tras, oglinda din baie a văzut m ...
  continue reading
 
Acest PODCAST este o sămânță de încurajare care va rodii la vremea potrivită pentru fiecare dintre noi. Un TIMP investit în ceea ce contează, în voi, cei din jurul meu. Un NOU ÎNCEPUT al emisiunii “Dupa-amiaza cu David”. O AMINTIRE plăcută și vie a vremurile apuse de la Radio Cireșarii, locul în care mi-am putut investi talanții o vreme. O BINECUVÂNTARE pentru cei care îl vor asculta. Un PARTENER de călătorie pentru cei care sunt mereu pe drum. Un LOC în care poți descoperi noi părți din Dum ...
  continue reading
 
Parlamentarii și primarii sunt și ei oameni! Și unii dintre ei, chiar niște oameni foarte mișto. USR Insider, un podcast făcut relaxat și deschis, își propune să îți arate de ce ar trebui să te intereseze politica. Ce îți iese ție din asta, la ce te ajută că știi cum se nasc legile ori cum se face bugetul la primărie? USR Insider îți răspunde. Și tot din acest podcast vei afla la ce festivaluri merg parlamentarii, care dintre ei au tatuaje și cum se salvează de la divorț. USR Insider este un ...
  continue reading
 
Am adunat aici o constelație de femei fantastice, magice, spirituale, transformaționale, care s-au intersectat cu mine profesional și personal. Ele pun în mișcare energii și proiecte, viață și relații, idei și resurse. De la mâncatul din cauze emoționale, până la tendințe în modă, cauze umanitare, schimbări conștiente în profesie, feminitate, freelencing, dezvoltare personală, artă contemporană, finanțe, multe teme de gândire, multe surse de cunoaștere și multe femei-inspirație vi se vor dez ...
  continue reading
 
Travel, cultură și răsfăț. „Portret de călător” este un proiect de storytelling despre călători și destinații, menit să pună noi pin-uri pe harta afectivă și să vă pregătească pentru următoarea aventură. Vorbim cu specialiști, celebrități, influenceri, cu entuziaști și inițiați. Dăm voce unor texte din bibliografia de travel pentru avansați și aducem muzică românească la caști și difuzoare. Vă spunem unde s-au turnat filme celebre sau cult pentru apetit de cinema travel. Colecționăm tips, tr ...
  continue reading
 
Din 2006 îi ajut pe oameni să rezolve problemele imobiliare dificile furnizându-le soluţii. Mai mult decât o simplă activitate, pasiunea imi indruma actiunile zilnice in favoarea clientilor. Acord asistenta in tranzactii imobiliare care tin de domeniul rezidential sau comercial.Am dezvoltat un sistem de lucru pentru a dezvolta relatii de calitate NU DOAR A VINDE un serviciu juridic.Imi place sa discut cu fiecare client inainte de a demara orice demers. Consultanta initiala gratuita pentru a ...
  continue reading
 
De ce un show audio de comedie? Ne-am gândit la un serial în care să râdem la căști. Pardon, tu la căști, noi la microfon. Săptămânal vom lua câte o temă, o știre pe care o vom toca într-o mică scenetă cu un mesaj la urmă. Show-ul nostru distrează, educă pe ici pe colo și dă de gândit. E trist de vesel ceea ce facem aici. Hopa! Un oximoron! Cine suntem? Noi, Alex, Mihai și Andrei sau Brad, Oprean și Țigănaș, suntem 3 tipi extrem de arătoși, după cum susțin numeroase reprezentante ale sexului ...
  continue reading
 
Artwork

1
Grecu Partners

Grecu Partners

Unsubscribe
Unsubscribe
Lunar
 
Grecu Partners - Avocatură de business - Business Lawyers în România. Experiența pe care am acumulat-o începând cu anul 2006 are ca fundament cunoașterea în profunzime a legislatiei in vigoare dar si efortul permanent în a găsi soluțiile cele mai ingenioase. Credem că talentul individual este mai bine evidențiat atunci când este susținut de o echipă. Punerea în practică este superioară atunci când ideea unui singur membru este dezvoltată de o întreagă echipă. Tratăm fiecare decizie pe care o ...
  continue reading
 
Mihai Branda și Cristi Sava au dat startul No Fain Podcast în 2019. Acesta poate fi găsit pe Spotify, pe YouTube, precum și pe Google Podcasts, Apple, Soundclound. E un podcast cu subiecte generale, cu o medie de 40 de minute pe episod. Inițial ne-am focusat pe câte 2 subiecte pe episod și mai nou avem doar câte o singură tema despre care vorbim în detaliu. Subiectele pot varia de la evenimente mondene la topicuri care sunt în trending – pandemia, 5G și teoriile conspirației, mituri româneșt ...
  continue reading
 
Podcastul antreprenorilor din tehnologie, cu Sergiu Biriș, antreprenor în serie, investitor și mentor pentru diverse startup-uri tech. Este un podcast despre poveștile antreprenorilor români care au fondat startup-uri de succes, au reușit și au inovat în tehnologie sau cu ajutorul ei. L-am denumit "Neascultătorii" deoarece un lucru pe care îl au în comun antreprenorii care au reușit cu adevarat este acela că au știut când să NU asculte de cei care le-au zis că nu vor reuși. Au știut când să ...
  continue reading
 
In acest podcast vorbim despre lucrurile pe care le vrem cu adevarat in vietile noastre, despre riscuri asumate si despre ce inseamna sa iesim din zona de confort. Vom povesti despre cum o intamplare sau o experienta care poate a mers intr-o alta directie decat planuiai, te-a ajutat de fapt sa avansezi, sa evoluezi in cariera sau in viata, sau care te-a facut sa-ti schimbi job-ul in ceva neasteptat si in care te regasesti total. In fiecare episod vom discuta despre intamplarile si deciziile ...
  continue reading
 
Artwork

1
Calea către Carte

Mirela Carmen Stancu

Unsubscribe
Unsubscribe
Lunar
 
Bine ai venit la Calea către Carte cu Mirela Carmen Stancu ✍️ Alchimia Scrisului de Impact. ✍️ Sunt gazda ta, Mirela-Carmen Stancu - Book & Life Coach - și misiunea mea este să te ghidez pe Calea către Cartea TA. ✍️Acesta este podcastul în care cititorii și scriitorii de cărți nonfiction găsesc inspirație și motivație. - Fie că ești antreprenor, coach, terapeut ce intenționează să-și consolideze brandul și să-și scaleze afacerea prin scrierea și publicarea unei cărți - Fie că doar cochetezi ...
  continue reading
 
Loading …
show series
 
Jean Bodin a fost un autor din secolul al XVI-lea puțin cunoscut, dar esențial pentru înțelegerea dezvoltării statului modern. El a scris „Les six livres de la République," un text fundamental pentru apariția statului modern. Bodin argumentează pentru separarea politicii de influența bisericii, creând un spațiu neutru din punct de vedere religios. …
  continue reading
 
Vine toamna și urmează una dintre cele mai productive și mai pline de oportunități perioade din an pentru afaceri. Tocmai de aceea, l-am chemat în podcastul despre gândire vizibilă pe Vlad Niță, ca să-ți vorbească despre reclame plătite. Vlad are una dintre cele mai populare agenții de Marketing Digital de la noi din țară - DoAds - una în care eu a…
  continue reading
 
Scarabuci Scarabuci will you do the Fandango?Timestamps:0:00 Intro8:00 Paul s-a jucat Paradise Killer23:24 Edgar s-a jucat Starcraft 239:11 Misive Interspațiale49:35 Știri: Dustborn se confruntă cu ură online; Concedieri la Rocksteady; Probleme cu preorderul la Star Wars Outlaws; XDefiant Dead Game; Konami confirmă Metal Gear Solid 41:04:46 Date Ev…
  continue reading
 
S-a găsit paharul! Dar să lăsăm asta. A venit momentul să aflăm cine e în spatele acestui zâmbet blajin. Astăzi îl aducem sub lupă pe cel mai aproximativ producător de podcast, Alexandru Gabriel Bălțățeanu, alias Duku.Ne vedem în turneu prin toată țara! Tocmai am adăugat și Cluj. Bilete la un preț psihologic chiar aici: https://www.iabilet.ro/cauta…
  continue reading
 
00:00:00 Introducere și context economic actual 00:03:35 Importanța investiției în dezvoltarea personală 00:07:10 Schimbările majore în economia viitorului 00:11:15 Provocările antreprenorilor mici și mijlocii în 2024 00:15:25 Impactul diasporei române asupra economiei 00:19:30 Discuție despre inflație și politicile economice actuale 00:24:15 Oport…
  continue reading
 
Ce te-ar determina să lași totul în urmă și să te muți într-un oraș străin? În episodul de astăzi, discutăm cu Ion Ciobanu, un traducător și profesor de limba română și franceză din Republica Moldova, care ne povestește cum o simplă vacanță de două săptămâni în Paris i-a schimbat complet viața. Din liceul din Galați, unde preda franceza, Ion a ajun…
  continue reading
 
Sunt entuziasmat să îți prezint un nou episod al podcast-ului Educat și Bogat, și de data aceasta am un invitat de excepție: Andrei Perianu este co-fondator și COO al Bankata.ro. Andrei Perianu este co-fondator și COO al Bankata.ro, o platforma care urmareste sa ii ajute pe romani sa ia decizii financiare ispirate. Andrei și-a început cariera pe pi…
  continue reading
 
Sunt entuziasmat să îți prezint un nou episod al podcast-ului Educat și Bogat, și de data aceasta am un invitat de excepție: Adrian Codirlasu, vice - președinte CFA. Adrian Codirlasu, CFA este un profesionist cu 25 de ani de experiență în sistemul financiar. Adrian deţine certificarea CFA din anul 2006 şi titlul de Doctor în Economie cu specializar…
  continue reading
 
Data trecută am discutat despre Shakespeare. Acum ne ocupăm de Corneille și Racine, mari autori de teatru din Franța. Desigur, vom face câteva detururi și va trebui să revenim la teme importante, dar așa e structura noastră. Racine a scris relativ puțin, dar piesele lui sunt capodopere. Corneille a scris mult mai mult, trăind într-o generație mai v…
  continue reading
 
Psiholingvist. Coach de limba engleză. Mamă. Om căruia îi plac oamenii în toată omenia lor. Amalia Bhalli, invitata mea din acest episod, este profesorul care folosește elemente din psiholingvistică pentru a-i ajuta pe oameni să vindece blocaje mai mult subconștiente, decât conștiente, prin intermediul procesului de învățare a limbii engleze. Înain…
  continue reading
 
Astăzi o avem alături de noi pe Olga Ursu, consultant de investiții autorizat cu o abordare dedicată în special antreprenorilor. Olga are o vastă experiență în dezvoltarea de strategii financiare care funcționează și în ghidarea antreprenorilor prin complexitatea piețelor financiare. Este cunoscută pentru metoda sa inovativă "Covered Growth Strateg…
  continue reading
 
Ne-am întors să ne uităm iar la industria asta care ne face să ne întrebăm DE CE?Timestamps: 0:00 – INTRO10:28 – Paul s-a jucat Jagged Alliance 335:18 – Edgar s-a jucat Deadlock un pic42:16 – Lopeți de la Oaspeți44:50 – Wukong, lansare cu năbădăi; Tango Gameworks si-a gasit casă nouă; Silent Hill 2 Remake NEWS;1:03:21 – Warner Brothers are in a bad…
  continue reading
 
0:00:00 Introducere și prezentarea expertului în baterii auto 00:05:25 Percepții greșite despre mașinile electrice: Mituri demontate 00:15:40 Anatomia bateriilor: Inima mașinilor electrice explicată 00:31:25 Hibrid vs. Plug-in Hybrid vs. Full Electric: Avantaje și dezavantaje 00:48:10 Probleme comune la mașinile electrice și costurile de reparație …
  continue reading
 
Ne vedem în turneu prin toată țara! Bilete la un preț psihologic chiar aici: https://www.iabilet.ro/cauta/?q=niste+oameniAșteptăm povești și subiecte de la voi pe nisteoamenipodcast@gmail.comPe Comedy Box ai o grămadă de conținut de comedie de la noi și de la alții. Subscribe! https://www.comedybox.ro---Grup Facebook:https://www.facebook.com/groups…
  continue reading
 
Cum ar fi să treci de la jurnalismul laic la cel religios, schimbând nu doar stilul, ci și redacția în care lucrezi? În acest episod captivant a Rețelei de povești, o avem ca invitată pe fascinanta Daniela Șontică, o poetă și prozatoare prolifică, care ne împărtășește parcursul său jurnalistic impresionant. Daniela ne povestește despre cum a ajuns …
  continue reading
 
Discutăm despre marele William Shakespeare, un contemporan al lui Bacon și unul dintre geniile literaturii universale. Dată fiind vastitatea și complexitatea operei lui Shakespeare, piesele depsre care am discutat reflectă strict preferințele noastre personale. Shakespeare nu doar că a folosit amplu influențele literare de la Plutarh la Montaigne, …
  continue reading
 
Îmi pare că trăim o epidemie de oboseală cronică. O simți și tu? Nici nu ne mai gândim dacă e normal sau nu să fie așa. Nici nu ne mai întrebăm ce facem greșit de ne pierdem energia, cu atâtea resurse la îndemână ca să ne fie bine. Ba chiar ne convingem unii pe alții că asta e, nu avem ce face, trebuie să mergem mai departe cu cât avem în rezervor.…
  continue reading
 
Servus! Și bine ai venit la episodul final din sezonul 5 al podcastului "Jocurile Minții" - un sezon despre relația ta cu banii. În acest episod încheiem călătoria noastră cu o discuție profundă alături de Nicoleta Deliu, profesor de educație financiară, despre materialism și impactul său asupra fericirii. Vom explora relația complexă dintre "a ave…
  continue reading
 
Ne vedem în turneu prin toată țara! Bilete la un preț psihologic chiar aici: https://www.iabilet.ro/cauta/?q=niste+oameniMiercuri, 25 August avem show de testare material la Lloyds Comedy Pub: https://www.facebook.com/events/995421805929400 Așteptăm povești și subiecte de la voi pe nisteoamenipodcast@gmail.comPe Comedy Box ai o grămadă de conținut …
  continue reading
 
00:00:00Prezentarea Irinei Cuc și contextul călătoriei sale de 2 ani 00:05:30 Primele experiențe de călătorie: Excursii cu familia și dezvoltarea independenței 00:12:00 Pregătiri, temeri și prima experiență la hostel 00:20:00 Discuție despre sistemul educațional și presiunea alegerii carierei la o vârstă fragedă 00:29:00 Percepții despre Occident: …
  continue reading
 
Discuția anterioară despre Galileo Galilei a pregătit terenul pentru explorarea Revoluției Științifice, iar acum ne concentrăm asupra lui Francis Bacon. Acesta a fost implicat într-un scandal de corupție în timpul mandatului său de cancelar sub domnia lui Iacob I în Anglia. Deși faimos în politica din timpul Elisabetei I, opera lui Bacon se disting…
  continue reading
 
Mi-era dor de un episod despre #GândireaMeaFăcutăVizibilă! Așa că am pus în acesta răspunsurile la opt întrebări la care nu am reușit să răspund în cadrul celui mai recent #UnFelDeWebinar. #UnFelDeWebinar e întâlnirea cu oamenii din Lista mea de Contacte care vor să mă întrebe despre Marketing, Antreprenoriat, Dezvoltare Personală, Viață. Un „Q&A c…
  continue reading
 
Brașov, aleea de Sub Tâmpa, duminica Talaz de oameni, menajere-n ţoale Obraznice prin dezgoliri de pulpe, Adolescente jinduind să-ntrulpe Femei mature de la sfârc la poale. Nu-i nici un loc pe bănci. Priviri de vulpe Trimit săgeţi. Răspund cu-n zâmbet moale, Să nu-mi aşez trăiri pe stânci domoale, Ca să-mi preschimb traseu-n mii de culpe. Târziu di…
  continue reading
 
Astăzi recităm din La Fontaine, cântărețul nostru preferat, evaluăm urmările poveștii cu înșelatul și vedem care-i faza cu Fecioara Maria. O săptămână bună tuturor!Așteptăm povești și subiecte de la voi pe nisteoamenipodcast@gmail.comPe Comedy Box ai o grămadă de conținut de comedie de la noi și de la alții. Subscribe! https://www.comedybox.ro---Gr…
  continue reading
 
Servus! Și bine ai venit la episodul 9 din sezonul 5 al podcastului "Jocurile Minții" - un sezon despre relația ta cu banii. În acest episod special, avem plăcerea de a discuta cu Nicoleta Deliu, profesor de educație financiară, despre "cea mai simplă lecție de educație financiară." Vom explora împreună pașii mici, dar esențiali, pe care oricine îi…
  continue reading
 
Salutare! Astăzi am avut plăcerea să stau de vorbă cu Raul Mândru, un vechi amic și un român care face valuri în industria publicității din New York. Și credeți-mă, a fost o discuție care merită toată atenția voastră! Raul e genul acela de om care te face să te întrebi dacă nu cumva ai putea avea și tu mai mult curaj să explorezi o carieră în lumea…
  continue reading
 
În pârgul toamnei mi-am găsit soţie. Nu-i de pe-aici, dar nici de prea departe. De unde-au scris uimirile o carte, Tăind adânc din simetrii felie. I-am dăruit şirag din şapte arte, Acorduri şapte prinse-n pălărie. În părul ei de aur pur adie Vocale dulci şi voluptăţi deşarte. Sublimă-n trup, cu glasul de cristaluri, Tremurătoare-n puf de păpădii, M…
  continue reading
 
Galileo Galilei a fost un om de știință italian care a adus contribuții esențiale în fizică, astronomie și metodologia științifică. Este cunoscut pentru utilizarea timpurie a telescopului pentru observații astronomice și pentru descoperirea suprafeței accidentate a Lunii, a celor patru sateliți mari ai lui Jupiter și a fazelor lui Venus, descoperir…
  continue reading
 
Șeful vostru ce colecție de mașini are?Timestamps:0:00 Intro3:53 Paul s-a jucat Invisible Inc.15:03 Edgar s-a jucat Mercenaries 2: World in Flames26:06 Pixelul Albastru33:22 Gameinformer s-a închis; Concedieri și colecționari la Bungie; EA College Football a folosit AI (poate)49:10 ELON MUSK GAMING; Jonathan Blow se plânge de eșec dar nu simpatizăm…
  continue reading
 
Când să parchez în faţa casei mele, Văd locul ocupat şi nu m-ajută Privirea calmă. Intru în derută. A fost o zi cu-o sută de belele. Vine vecinul, cel bolnav de gută. - A cui e rabla? zic, pornit pe rele. Simt că mă ia pe loc cu ameţele. - Sunt musafiri la numărul o sută. - Şi chiar la mine s-au găsit să steie, Să nu-mi pot pune roata lângă scări? …
  continue reading
 
Servus! Și bine ai venit la episodul 8 din sezonul 5 al podcastului "Jocurile Minții" - un sezon despre relația ta cu banii. În acest episod, discutăm despre conceptul de "suficient" și cum ne putem regăsi liniștea și împlinirea în ceea ce avem deja, fără să căutăm mereu mai mult. Într-o lume plină de comparații și consumism, ne vom concentra pe id…
  continue reading
 
Doamnelor, subscribe! Nu se mai poate așa. Vorbim astăzi despre artiști rebeli, testul liniei verzi și încercăm să facem un test online la care renunțăm ca niște oameni inteligenți ce suntem. O săptămână bună tuturor!Așteptăm povești și subiecte de la voi pe nisteoamenipodcast@gmail.comPe Comedy Box ai o grămadă de conținut de comedie de la noi și …
  continue reading
 
00:00:00 Introducere și contextul scandalului de la SNSPA 00:02:30 Prezentarea invitatului Adrian Papahagi și perspectiva sa asupra situației 00:06:35 Abuzul de putere în mediul academic: cauze și efecte 00:12:40 Responsabilitatea profesorilor și codul de etică în universități 00:18:55 Ipocrizia din spatele discursului feminist și progresist la SNS…
  continue reading
 
Îneacă-mă-n sărutul ce ucide, Acoperindu-mi ochii cu fiinţa. Deschide porţi să bântuie dorinţa Pe-nvolburate pajişti cu silfide. În pat să-ţi lepezi caldă cuviinţa Şi sânii dornici de-ncleştări avide Să îi frământ cu palma ce decide Cât de fierbinte-i carnea şi putinţa. Desfă cuibarul tainic să pătrundă Un aprig lup ţinut prea des închis, Până va d…
  continue reading
 
Astăzi discutăm despre doi călugări dominicani: Giordano Bruno și Tommaso Campanella. Bruno a fost ars pe rug în 1600 la Roma, iar Campanella a petrecut mult timp în închisoare, acuzat de erezie și de rebeliune de către autoritățile spaniole din Napoli. În final, Campanella a găsit refugiu în Franța, unde cardinalul Richelieu i-a asigurat o retrage…
  continue reading
 
În al patrulea episod în care l-am avut alături de mine pe Dacian Pășcuță, am discutat cu el despre Sistemul Fidelităților, despre cum inconștient suntem fideli unor figuri de autoritate recente sau de demult, ceea ce ne ține pe loc în cuplu, în familie, în business, în relațiile profesionale, ne provoacă durere și nu ne lasă să trăim viața pe care…
  continue reading
 
Ești cinefil? Spune-mi; câte sabii ai citit?Timestamps: 0:00 – INTRO10:26 – Paul și Edgar dar mai ales Paul s-au jucat Elden Ring Shadow of the Erdtree38:25 – Plicuri de la Prieteni46:48 – Ubisoft își cere scuze CUI?; Humble Games a făcut restructurări catastrofale; WOW s-a sindicalizat;1:04:56 – Grevă în GAMING; VEILWATCH 2024YouTube: https://www.…
  continue reading
 
Între Nu și Da Ne dăruim vlăstarului iubirii. Eu îl silesc să intre în canoane, Tu îl fereşti de spaime şi de toane Şi îl îmbraci în haina primenirii. Severitatea mea în largi amvoane, Dospind precepte peste legea firii, Blândeţea ta, dând liber frâu pornirii De-a contura din dor şi joc icoane. Gândesc la două talere de ceaţă, Contururi vagi de suf…
  continue reading
 
Internet ne-a transformat complet modul de a comunica, de a face afaceri și faptul că mulți oameni facturează cifre stratosferice care depășesc orice salariu mediu și chiar profiturile multor afaceri tradiționale. In acest podcast vom vorbi despre cum se întâmplă toate acestea,ce se află în spatele lor și care este viziunea mea de a crea o comunita…
  continue reading
 
Servus! Și bine ai venit la episodul 7 din sezonul 5 al podcastului "Jocurile Minții" - un sezon despre relația ta cu banii. În acest episod, discutăm despre valoarea investițiilor în amintiri și experiențe și cum acestea aduc bucurie pe termen lung, mai mult decât bunurile materiale. Vom explora importanța relațiilor interpersonale, a planificării…
  continue reading
 
Loading …

Ghid rapid de referință