„Sunt Bine” este un proiect despre sănătate mintală, creat de Victoria Colesnic și Natalia Sergheev. Descoperă povești adevărate despre oameni ca tine, care împărtășesc momente vulnerabile prin care au trecut. Gazda sezonului 2: Natalia Sergheev. În fiecare lună, apare un episod nou. Proiectul este implementat de Y-PEER Moldova. Din 2020, podcastul a fost sprijinit de o serie de donatori, printre care Fundația Soros Moldova, Biroul de Cooperare al Elveției în Moldova, Oxfam, IPPF, IRC și EU4IM.
…
continue reading
Un podcast despre povești de viață, despre idei, articole sau carți pe care le citesc și care cred că ar ajuta, pe mine și pe voi. Va fi despre cum sa mănânci sănătos, despre meditație, ședințele cu psihologul, yoga, rutina de fitness, skin care. Va fi despre micile schimbări pe care le putem face zi de zi pentru a avea o viață echilibrată și frumoasă.
…
continue reading
Intervin este un podcast în care vinurile vorbesc pe limba ta. Iar dacă nu vorbesc, noi suntem aici ca să îți traducem. Eu sunt Geo Iordache – pasionat de vinuri, antreprenor și creativ din industria publicității. Intervin nu este un podcast pentru specialiști, pentru snobi sau pentru cei care beau cu degetul mic ridicat, ci despre vinuri accesibile pentru oameni obișnuiti. Despre vinuri pe care le bei la masă cu o mâncare bună, la o terasă cu prietenii sau seara la un film.
…
continue reading
Click http://toataviatalatot.com Si Descopera Perspectiva Iluminata Asupra Propriului Tau Sine | Iubirea, Fericirea, Aprecierea, Implinirea, Pasiunea, Sanatatea, Banii, Libertatea, Adevarul..Esti Asta Esti
…
continue reading
Despre carti. Sau nu. Despre carti de cele mai multe ori (to BOOKs), dar din cand in cand si despre diverse articole, filme uneori, Netflix, sau alte lucruri interesante (NOT to BOOKs). Despre educatie si despre business de foarte multe ori. Despre mine aproape de fiecare data.
…
continue reading
1
Intervin - ep.54 - Vinuri locale
42:27
42:27
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
42:27
Un episod despre vinuri locale, dar mai ales despre producători locali. Despre site-ul care încearcă să adune detalii despre toți producătorii locali. O discuție cu Iulian Bărbuceanu, inițiatorul proiectului Atlasul Vinului Românesc. Am vorbit despre evenimentul organizat de el în decembrie 2023 la Dublin, unde alături de câteva zeci de producători…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 53 - Magnum vs standard (Mărimea contează)
40:56
40:56
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
40:56
Unii suspectează că sticla magnum (1,5 l) e doar o vrăjeală de marketing, ceva făcut de producători ca să-ți ia ochii (că deh - e mai impresionantă) și mai ales, să-ți ia banii (cumperi cantitate dublă). Lucrurile însă nu stau așa, iar ca să demontăm niște mituri pe subiectul ăsta am stat de vorbă cu Mihai Nicolici de la Private Wine. Din acest epi…
…
continue reading
1
SPECIAL: Cele 8143 de zile ale lui Cătălin Caragea l Partea 2
28:12
28:12
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
28:12
Solistul trupei „7 Klase” Cătălin Caragea a fost un artist ambițios, fiu iubit și amic devotat. La 22 de ani, a decis să moară prin suicid. A lăsat în urmă mii de fani îndoliați, părinți zdrobiți de durere și prieteni care îi duc dorul. În al doilea episod al acestei ediții speciale, discutăm cu psihologa de la Centrul de Sănătate Prietenos Tineril…
…
continue reading
1
SPECIAL: Cele 8143 de zile ale lui Cătălin Caragea l Partea 1
31:02
31:02
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
31:02
Solistul trupei 7 Klase Cătălin Caragea a fost un artist ambițios, fiu iubit și amic devotat. La 22 de ani, a decis să moară prin suicid. A lăsat în urmă mii de fani îndoliați, părinți zdrobiți de durere și prieteni care îi duc dorul. În primul episod al acestei ediții speciale, am vorbit cu Aurelia Deliu, mama lui Cătălin Caragea, și Valerian Mora…
…
continue reading
Solistul trupei „7 Klase” Cătălin Caragea a fost un artist ambițios, fiu iubit și amic devotat. La 22 de ani, a decis să moară prin suicid. A lăsat în urmă mii de fani îndoliați, părinți zdrobiți de durere și prieteni care îi duc dorul. Ascultă ediția specială a podcastului pe 19 noiembrie. Atenție: Acest material conține mențiuni despre suicid și …
…
continue reading
1
Intervin - ep. 52 - Fetească neagră 2023 (partea a III-a)
1:11:25
1:11:25
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
1:11:25
Aceasta este ultima parte (partea a III-a a) unei serii în care împreună cu Mihai Nicolici de la Private Wine, vorbim la modul concret despre câteva din Feteștile negre de pe piață. Azi, despre 12 din ele, situate într-o zonă de preț ceva mai înaltă, adică 150+ Sonorum 2020 - Gramofon Stonewine 2020 - Balla Geza Patima 2020 - De Matei FN 2020 - Bau…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 51 - Fetească neagră 2023 (partea a II-a)
1:03:00
1:03:00
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
1:03:00
Aceasta este partea a II-a a unei miniserii de 3 episoade în care împreună cu Mihai Nicolici de la Private Wine, vorbim la modul concret despre o parte din Feteștile negre de pe piață. Azi, despre 12 din ele: - FN 2020 (Crama Teodor) - Grand Riserva 2017 (Domeniile Panciu) - Perfect Simplu 2019 (Catleya) - FN 2022 (Grama) - FN 2021 (Valea Ascunsă -…
…
continue reading
1
Intervin - Ep. 50 - Fetească Neagră 2023 (partea I)
59:59
59:59
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
59:59
Aceasta este partea I a unei miniserii de 3 episoade în care vorbim la modul concret despre o parte din Feteștile Negre de pe piață. Azi, despre 11 din ele: - Adeodatus 2020 (crama Teodor) - Valea Eden 2017 (Dealurile Tirolului) - Valea Ascunsă 2021 (Lechința) - Marcel & Le Prince 2020 (Catleya) - Melgis 2021 (Petro Vaselo) - Terra Romana 2020 (SER…
…
continue reading
Polina, 24 de ani, nu poate uita cum a fost hărțuită de soldați ruși, când încerca să părăsească regiunea Herson. Nichita, 19 ani, s-a mutat de capul lui în Bratislava, unde nu știa nici limba, nici orașul, lăsându-i pe cei dragi în Odesa. În ultimele 500 de zile, ambii tineri au acumulat un bagaj greu de traume, frici și emoții negative, pe care l…
…
continue reading
Albina din Chișinău și Anhelina din Nikolaev sunt împreună de doi ani. S-au întâlnit la universitate în Lituania, unde o petrecere clandestină le-a schimbat viața. După ce Rusia a atacat Ucraina, Anhelina s-a refugiat în Moldova. Departe de părinții rămași acasă, sănătatea mintală i s-a înrăutățit brusc. Va rezista relația fetelor acestei provocări…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 49 - Fetească (albă, regală, neagră)
46:40
46:40
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
46:40
În episodul de azi avem ca subiect de discuție trei soiuri care ne umplu paharele cu vin și inimile cu bucurie: Fetească albă, Fetească regală și Fetească neagră.O să aflăm istoria lor, cu adevăruri și legende, ce le definește pe fiecare, ce alte țări le mai cultivă și cum putem să le sărbătorim și să ne mândrim cu ele. Pentru asta, am astat de vor…
…
continue reading
Iulia și Lera sunt refugiate din Ucraina care au decis să ajute alte persoane strămutate să-și construiască o viață nouă în Moldova, așa cum au făcut-o și ele. Le place să fie de ajutor și se integrează bine la Chișinău, dar simt că ridică niște castele de nisip. Tot ce vor e să revină acasă. Ca să facă față realității dure a războiului ce nu conte…
…
continue reading
Enoturismul (vizitele la crame) a prins aripi în ultimii ani. Românii au descoperit un nou mod de entertainment, care aduce împreună o degustare de vin, o plimbare prin vie, poate și cazare. Există deja crame care au calendarul plin până la finalul anului (cel puțin pentru weekend-uri). Cum stă România la capitolul enoturism față de Italia, ce treb…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 47 - Atlasul Vinului Românesc
48:31
48:31
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
48:31
O discuție foarte interesantă cu Iulian Bărbuceanu, un pasionat al vinului și al hărților, care a făcut ceea ce nimeni, nicio instituție, minister sau asociație de producători nu s-a încumetat să facă: a adunat o mulțime de informații despre areale viti-vinicole, podgorii, producători, soiuri și etichete și le-a pus împreună într-un proiect numit A…
…
continue reading
1
#7 Violența de acasă, violența de pe front
16:50
16:50
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
16:50
În ultimele șase luni, Cristina Șobea a făcut peste 2500 de kilometri împreună cu echipa mobilă de la Institutul pentru Familie și Inițiative Sociale, ca să ofere sprijin psiho-emoțional persoanelor refugiate din Ucraina. Ascultă cu răbdare și atenție istoriile oamenilor care au trecut prin abuz. Cristina are peste zece ani de experiență în psiholo…
…
continue reading
1
#6 „Cred că am nevoie de ajutor” | Prima sesiune de terapie a Irinei*
1:06:22
1:06:22
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
1:06:22
Irina* este o tânără din Moldova, stabilită de mai mulți ani în Marea Britanie. Jobul într-un start-up de finanțe eșuat i-a știrbit încrederea în sine, dar ezita să ceară ajutor. I-am propus o sesiune de terapie cognitiv-comportamentală gratuită cu psihologa și psihoterapeuta Oxana Gumennaia, pe care să o înregistrăm și să o difuzăm în scopuri educ…
…
continue reading
1
Intervin - ep 46 - Vinuri din Transilvania
50:36
50:36
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
50:36
Transilvania este în general asociată cu vinurile albe. Însă ar fi un clișeu să spunem că Transilvania înseamnă doar vinuri albe, seci, minerale. Face și vinuri roșii - dintre care unele sunt de excepție. N-o spun eu, o spun oameni care se pricep mai bine. Transilvania are peste 70 de producători certificați și o varietate impresionantă de vinuri. …
…
continue reading
1
#5 Mai departe de război, mai aproape de sine
25:00
25:00
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
25:00
Roman este un ucrainean de 38 de ani, care și-a luat viața de la capăt deja de câteva ori. A părăsit orașul Arciz și s-a mutat în Odesa, apoi a plecat de acolo la Harkiv. Ezita să împărtășească cu lumea din jur că este bisexual. Rareori se simțea acceptat de colegi și persoanele dragi. A trecut prin hărțuire, bullying și dezamăgiri. Din cauza războ…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 45 - Tasting Bar (despre vinuri la pahar)
51:49
51:49
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
51:49
Un tasting bar e un local care îți dă posibilitatea să deguști - la pahar - vinuri pe care altfel nu le-ai lua la restaurant sau din magazin – pentru că nu le știi și nu vrei să riști banii. În acest episod am discutat cu Mihai Nicolici, proprietarul tasting barului Private Wine și am încercat să aflu de la el care este diferența dintre un tasting …
…
continue reading
Aik și Lilia* voiau să se refugieze din Kiev în Statele Unite, mai departe de războiul devastator lansat de Rusia în Ucraina. Și-au luat și cățelușa iubită, Leila, iar drumul lor trecea prin aeroportul din Chișinău. O problemă birocratică i-a împiedicat să urce în avion, lăsându-i blocați în Republica Moldova cu bagajele făcute. Acum, trebuie să o …
…
continue reading
Natalia nu plănuia să stea mai mult de două săptămâni în R. Moldova, unde s-a refugiat cu familia din calea bombelor rusești, care distrugeau orașul ei iubit Nikolaev. Au trecut zece luni, timp în care și-a găsit de lucru conform specialității sale și a renovat apartamentul în care s-au stabilit la Orhei. Are însă o mare problemă: medicamentele de …
…
continue reading
1
#2 Cum să ne bucurăm de viață în vremuri întunecate? | Interviu cu psihologa Oxana Gumennaia
28:30
28:30
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
28:30
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, am discutat cu psihologa și psihoterapeuta Oxana Gumennaia despre anxietatea pe care unele persoane o simt în această perioadă festivă și sentimentul de vină cu care se confruntă unii, atunci când continuă să se bucure de viață cu războiul la ușă. *** Abonează-te la „Sunt Bine Podcast” pe rețelele de socializare: …
…
continue reading
1
Intervin - ep. 44 - RADU RIZEA
48:45
48:45
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
48:45
Radu Rizea este un iubitor de vin și mai mult, e un vorbitor de vin. Adică unul din cei care povestesc despre vin. Îl degustă, apoi îl analizează și îl comentează. Aș spune că Radu e și un practician al vinului, pentru că îl degustă, însă și un intelectual al vinului – adică un om care și gândește, și vorbește despre vin, din mai multe unghiuri – p…
…
continue reading
Au trecut mai bine de opt luni de la începutul invaziei ruse la scară largă în Ucraina. În tot acest timp, zeci de oameni au fost uciși și răniți, inclusiv cel puțin 15.000 de civili, iar peste 7 milioane 700.000 de ucraineni sunt strămutați intern ori s-au refugiat în țări din toată Europa, arată datele Națiunilor Unite. Aceste cifre, deși șocante…
…
continue reading
1
Sunt Bine Podcast: Teaser / Sezonul 2
2:20
2:20
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
2:20
După un an și jumătate de pauză, revenim cu sezonul 2 al podcastului „Sunt Bine”. E dedicat victimelor războiului din Ucraina, pornit ilegal de Rusia. Vom explora ce se întâmplă cu sănătatea mintală a persoanelor ale căror vieți sunt marcate de pierdere, incertitudine și pericol. Vom afla prin ce stări trec conaționalii noștri, care trăiesc în umbr…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 43 - BYOB (Bring Your Own Bottle)
43:47
43:47
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
43:47
Un episod care ridică vălul de mister de pe întâlnirile BYOB (Bring Your Own Bottle). Ce se întâmplă acolo? Ce fel de oameni se adună? Ce se bea, ce se discută? Cum te poți înscrie să participi? Ce sticlă să iei cu tine? Am vorbit despre toate astea cu Svetlana Matvievici, fondatoarea și organizatoarea clubului BYOB București. Svetlana e sommelier,…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 42 - Vinuri orange
34:52
34:52
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
34:52
Vinurile orange nu au nicio legătură cu rose-urile. Sunt vinuri albe, vinificate în tehnica de roșii, adică lăsate la macerare pe pielițe. Mai multe detalii afli de la specialiștii care ne-au explicat cum fac ei: Oliver Bauer, Darius Pripon (de la crama Jelna), Ovidiu Maxim (de la crama La Salina), Cosmin Reaboi (Crama Dradara) și Marco Feltrin (Pe…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 41 - Vinul și mielul
20:45
20:45
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
20:45
Despre masa de Paște, asocierea vin și miel, despre relația românului cu carnea de oaie și despre mâncare în general. Un episod delicios, scurt cât să nu plictisească, dar foarte consistent și provocator în idei - alături de Liviu Lambrino - bucătar, consultant culinar, trainer Horeca și Head Chef la Fitocracy, și Mihai Nicolici, proprietar al maga…
…
continue reading
1
Intervin - ep 40 - Târguri de vinuri
44:14
44:14
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
44:14
Cum se desfășoară un târg de vinuri, când e bine să te duci să vizitezi, de unde scot organizatorii bani sau ce se întâmplă la masterclassurile din cadrul târgurilor. Cu Alina Iancu, organizator Revino, despre despre organizarea evenimentului, despre experiența celor 2 ediții anulate din cauza pandemiei sau despre cum alege expozanții. Iar spre fin…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 39 - Cabernet Sauvignon
48:15
48:15
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
48:15
Alături de mine se află Mihai Nicolici, proprietarul magazinului Private Wine și vorbim despre Bordeaux, despre vinurile super-toscane, ne aducem aminte de Judecata de la Paris unde cabernetul de Napa Valley a surclasat vinuri de Bordeaux cu pretenții, discutăm despre cele mai bune caberneturi românești și despre niște mâncăruri care merg mână în m…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 38 - Asocierea vin-mâncare
53:30
53:30
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
53:30
O discuție faină și relaxată cu Mihai Nicolici și Liviu Lambrino, în care vorbim despre metodele de asociere vin-mâncare, despre cum se poate folosi vinul în bucătărie sau despre asocierea vinului cu meniurile vegetariene. Dacă vrei să asculți episoadele Intervin în premieră, înainte să apară pe pagina de Facebook, intră pe www.intervin.show și las…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 37 - VINUL FIERT
22:25
22:25
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
22:25
Un episod relaxat, de închidere de sezon. Și 7 reguli pentru preparatul și băutul vinului fiert. Cu mențiunea că în ceea ce privește preparea și băutul vinului fiert, nu există reguli. Dacă vrei să asculți episoadele Intervin în premieră, înainte să apară pe pagina de Facebook, intră pe www.intervin.show și lasă-ne adresa de email. O să-ți trimitem…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 36 - WINE BAR cu Laura Copil
44:03
44:03
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
44:03
Laura Copil este o iubitoare și o cunoscătoare a vinului – a preluat pasiunea de la tatăl ei, enolog. Laura a vrut să învețe serios despre vinuri, așa că absolvit primele 3 nivele ale prestigiosului curs WSET. Iar apoi a deschis două wine-baruri în București – VINO wine&more pe strada Eminescu și VINO bubbles&tapas, pe bulevardul Iancu de Hunedoara…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 35 - Vorbitori despre vin - Sorin Stelian
46:31
46:31
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
46:31
Sorin Stelian este unul dintre primii bloggeri de vin din România. A lansat în 2010 blogul incaunvin.blogspot.ro și a scris constant câțiva ani. Astăzi degustă și analizează vinuri pentru platforma unvinpezi.ro Am vorbit cu Sorin despre cât sunt de importanți vorbitorii despre vin și dacă e (sau nu) nevoie de ei în ecosistemul vinului. Am povestit …
…
continue reading
1
Intervin - ep.34 - Cristian Grețcu
43:33
43:33
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
43:33
După o carieră de peste 25 de ani în entertainment, Cristian Grețcu și-a făcut timp pentru una din pasiunile sale – vinul. Așa se face că în 2015 a urmat un curs de sommelier și a devenit și membru al Asociatiei Degustatorilor Autorizati din Romania. De atunci, urmărește tot ce apare nou, citește mult despre vinuri și bineînțeles, degustă! Am stat …
…
continue reading
1
Intervin - ep. 33 - Despre vin și muzică - Adrian Despot
39:07
39:07
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
39:07
În episodul de azi e musai să se audă ce are de spus Adrian Despot despre vinuri. Și asta nu datorită numelui trupei (deși, ce poate fi mai aproape de subiectul vinurilor decât Vița de Vie?), ci datorită faptului că Adrian este un pasionat al vinului, iar poveștile pe care le are de spus sunt de-a dreptul fascinante. O să vorbim despre relația sa p…
…
continue reading
Rieslingul e dovada că nemții pot face și vin, dacă își pun ambiția. Un soi versatil, care poate fi făcut în nenumărate stiluri, atât liniștite, cât și spumante, de la sec până la dulce. Poate fi ușor și super-delicat, dar totuși izbucnește în arome și gusturi. În acest episod stăm de vorbă cu Mihai Nicolici de la Private Wine și aflăm despre Riesl…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 31 - Lumea Nouă vs Lumea Veche
41:27
41:27
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
41:27
Înfruntarea între cele două lumi ale vinului înseamnă tradiție și conservatorism vs îndrăzneală și inovație. Ține mai puțin de geografie, cât de stilul de vinificație și de mentalitate. O discuție cu Mihai Nicolici de la Private Wine, condimentată cu o poveste spectaculoasă despre Judecata de la Paris din 1976, în care vinurile californiene au învi…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 30 - Artiștii vinurilor fake
24:38
24:38
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
24:38
Vorbim despre falsuri și falsificatori în lumea vinului. Despre sticlele Jefferson, vândute cu jumătate de milion de dolari, despre așa-numita afacere Bachus din România anilor '70 și despre Rudy Kurniawan, indonezianul cu o memorie gustativă și olfactivă extraordinare și care e considerat cel mai mare falsificator de vinuri al tuturor timpurilor. …
…
continue reading
1
Intervin - ep. 29 - Mai vechi înseamnă mai bun?
55:00
55:00
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
55:00
Răspunsul e NU. Adică nu în toate cazurile vinul se îmbunătățește dacă uiți de el prin pivniță. Sunt șanse destul de mari să găsești în sticlă oțet. Află din episodul ăsta care sunt soiurile care se pretează cel mai bine la învechire, care sunt cele mai vechi vinuri din lume și dacă legenda cu vinul transformat într-un fel de marmeladă e adevărată …
…
continue reading
1
Intervin - ep. 28 - Vinul la doză
21:31
21:31
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
21:31
Vin în doză de aluminiu? De ce nu? Se răcește ușor, se desface fără tirbușon, poți să-l bei la concert, la grătar sau la beach bar. E ca o relație de o noapte - fără pretenții, fără promisiuni - ne simțim bine împreună și atât. Din 2020 avem și un vin românesc ambalat la doză (americanii, australienii și asiaticii au vreo 20 de ani de experiență de…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 27 - Bag In Box: între admirație și dispreț
27:55
27:55
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
27:55
La fel ca manelele, bag in box-urile sunt subiect de controverse și au atât fani, cât și oponenți. Vorba aia: frații mei, dujmanii mei... În acest episod vorbim despre bag in box – ce beneficii oferă, ce durată de viață are un vin în BiB sau care sunt cele mai scumpe vinuri din România ambalate astfel. Alături de mine se află Cătălin Costiniuc, rep…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 26 - Stop! Vorbim de dop
24:00
24:00
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
24:00
La fel ca și vinurile, dopurile au o varietate foarte mare. Doar cele de plută sunt n-șpe feluri, iar fiecare din ele poate influența mai mult sau mai puțin vinul din sticlă. În acest episod vorbim despre dopul de plută în special și despre dopuri în general (screw cap, vinolok etc.). Aflăm cât costă dopurile de vin, ce tipuri există și ce preferă …
…
continue reading
1
#12 BONUS: Q&A cu Victoria și Natalia
33:40
33:40
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
33:40
Cu prilejul încheierii primului sezon de podcast, producătoarele Victoria Colesnic și Natalia Sergheev răspund la întrebările comunității „Sunt Bine” într-un episod special.
…
continue reading
1
Intervin - ep. 25 - Vinuri italiene - Piemonte
26:38
26:38
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
26:38
Din episodul acesta o să afli de ce țineau piemontezii vinurile la învechit câte 20-30 de ani și de ce au renunțat la obiceiul ăsta, o să afli care e diferența între Barolo și Barbaresco și care e ingredientul culinar local care se asociază cel mai bine cu vinurile din Piemonte. Însă mod surprinzător, Barolo și Barbaresco reprezintă doar 3% din pro…
…
continue reading
1
Intervin - ep. 24 - Vinuri australiene
29:59
29:59
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
29:59
Australia e unul din cei mai mari exportatori de vin. De la ei pleacă zilnic 2 milioane de sticle către restul lumii. Și pe lângă volume, au și niscai știință de a face vin. Nu degeaba au acel shiraz celebru premiat în 2013 cu 100 de puncte - și de Robert Parker, și de Decanter. Am discutat cu Mihai Nicolici de la Private Wine despre vinurile austr…
…
continue reading
1
#11 Povestea merge mai departe…
23:32
23:32
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
23:32
Pe final de sezon, am revenit la personajele podcastului ca să aflăm dacă toate poveștile au un final fericit. Alertă spoiler: bunăstarea mintală e o călătorie, nu o destinație.
…
continue reading
1
Intervin - ep. 23 - Turismul viticol
38:26
38:26
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
38:26
Vinul și turismul au o prietenie de lungă durată. Și nu e nevoie să fii vreun connaisseur ca sa mergi in vizita la crama. Trebuie doar sa-ti placa natura, aerul curat si poate un pahar-doua baute in racoarea beciului sau pe terasa podgoriei. In episodul asta povestim cu Alina Iancu de la revino.ro si cu Adrian Preda de la Avincis. Aflam cat costa, …
…
continue reading
Ana-Maria a avut primul episod de bulimie la 13 ani. După un deceniu de rușine și tratamente ineficiente, azi se simte acasă în propria piele. Atenție: conținutul acestui episod poate fi deosebit de sensibil pentru persoanele cu tulburări de alimentație.
…
continue reading
1
Intervin - ep. 22 - Vinuri argentiniene
31:22
31:22
Redă mai târziu
Redă mai târziu
Liste
Like
Plăcut
31:22
Despre Malbec și Maradona, despre viile plantate la peste 2.000 m și războiul din insulele Malvine. O discuție savuroasă avută cu Mihai Nicolici despre vinurile argentiniene și despre Argentina în general. O încheiere frumoasă a primului sezon Intervin, cu un episod relaxat. Ne găsești pe toate platformele de podcasting, dar și pe Facebook, la face…
…
continue reading