Vesi public
[search 0]
Mai Mult
Download the App!
show episodes
 
Mă cheamă Paleologu -Paleologos în grecește-, nu Neologu: mi-am luat numele în serios și rostul meu pe lumea asta e să vorbesc despre lucruri vechi, adică perene, fundamentale sau, cum spunea tatăl meu, “despre lucruri cu adevărat importante”, care nu se demodează mîine după ce au fost la modă astăzi. Am ales să-i spunem acestei emisiuni “Metope”, pentru că mă gîndeam că doar 1% va ști ce înseamnă. Asta-i și ideea: să afle lumea lucruri mai puțin știute. Este, dacă vreți, echivalentul fresce ...
  continue reading
 
Loading …
show series
 
Cum Theodor Paleologu s-a dedicat toată ziua unui atelier de retorică, gazdele acestei Metope au fost Ioana Prândurel și Ileana Negruțiu. Invitatul este Alex Vesa, coordonatorul TEDx Piața Unirii ED pentru a povesti despre ediția din acest an și nu numai.De către Theodor Paleologu
  continue reading
 
Invitatul acestei Metope este Valeriu Antonovici, doctor în științe politice și consilier parlamentar. Discutăm despre cartea sa publicată în acest an: „Un altfel de ghid al parlamentarului eficient”. Așadar, despre instituția parlamentului, al rolului unui parlamentar și cum să votăm informat în acest an.…
  continue reading
 
Tema de discuție în emisiunea Metope de astăzi este cartea „Epoca întunecării: cum a distrus creștinismul lumea clasică” de Catherine Nixey. Joshua Pandele, gazda acestei ediții, îl are ca invitat pe Liviu Damian, lector universitar la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, specialist în istorie bizantină și Antichitatea Tîrzie.…
  continue reading
 
În Metopa de astăzi Ioana Prândurel discută cu Ioana Avădani, director al Centrului pentru Jurnalism Independent, despre educație media, dezinformare, deep fake, fake news și cum ne ajută să știm despre ele pentru a putea gîndi limpede cu propriile minți.De către Theodor Paleologu
  continue reading
 
Metopa de astăzi este dedicată istoriei romilor din România pornind de la un proiect care își propune să o popularizeze. Theodor Paleologu stă de vorbă cu Ciprian Necula, preşedinte al Fundaţiei Roma Education Fund, doctor în sociologie.De către Theodor Paleologu
  continue reading
 
Emisiunea Metope de astăzi este dedicată celui mai recent volum al lui Theodor Paleologu și pe care îl lansează astăzi: „Cum scriem un discurs”. Despre carte, despre modelul educațional propus de grecii antici (Paideia), cât și despre importanța retoricii, videolive, chiar aici, și în eter pe Radio Guerrilla, cu Theodor Paleologu și Joshua Pandele.…
  continue reading
 
Ce știm și ce nu știm despre Orientul Mijlociu: în Metopa de astăzi Alec Bălășescu discută cu Ioana Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, despre istoria acestei zone și conflictele care au dus la situația tensionată de astăzi.De către Theodor Paleologu
  continue reading
 
Această ediție a Metopei este una specială: Joshua Pandele și Yuuki Anahara au făcut o pauză de la treaba de la Casa Paleologu și scrisul licențelor ca să discute despre iudaism, creștinism, libertate și secolul XX. Care este legătura dintre toate acestea?De către Theodor Paleologu
  continue reading
 
În această ediție a emisiunii Metope l-am avut ca invitat pe Cristian Manolachi, profesor de istorie la Universitatea Babeș-Bolyai. Am discutat despre extrema dreaptă în România interbelică și cartea recent apărută a invitatului „Revolverul Arhanghelului”.De către Theodor Paleologu
  continue reading
 
Loading …

Ghid rapid de referință