#108 - Nero - artistul, nebunul, tiranul, antichristul

3:52:27
 
Distribuie
 

Manage episode 292007631 series 1387414
După Dorin Lazăr and Sergiu Motreanu descoperit de Player FM și comunitatea noastră - drepturile de autor sunt deținute de către editor, nu de Player FM, iar materialul audio este transmis direct de la serverul editorului. Apasă butonul Abonare pentru a urmări actualizările în Player FM, sau copiază sursa URL în alte aplicații podcast.

Suetonius ne spune că Nero își dorea faimă în perpetuitate și se pare că a obținut-o. Rămas în mentalul colectiv ca modelul tiranului nepăsător la nevoile celor din jurul lui. Nero cântând la liră în timp ce Roma arde pe fundal este o imagine cât se poate de emblematică.

Doar că personajul e complex - poate chiar avantgardist din multe puncte de vedere. Ca de obicei încercăm să ne uităm pe mai multe dimensiuni la acest personaj - credem că există lucruri interesante de învățat din povestea lui. Poate să nu credem foarte mult în energia adolescentină, și să nu-i dăm prea multă responsabilitate. Deja Roma s-a ars (hehe) de mult prea multe ori.

Poate lucrul cel mai remarcabil este că Imperiul Roman rezistă în ciuda abuzurilor lui Tiberius, Caligula, sau Nero. Că poate Roma primește pedeapsa abuzurilor tiranilor care o stăpânesc, dar că restul Imperiului prosperă din cauza liniștii impuse în granițele interne de un sistem administrativ care pare să funcționeze singur, fără foarte mult ghidaj. Da, lăsăm Imperiul în revoltă. Evreii sunt foarte supărați, și vor primi poate cea mai dură pedeapsă posibilă. Da, imperiul e în derivă, în pragul unui nou război civil. Dar asta se întâmplă când tiranul nu e capabil să stăpânească legiunile.

Vorbim despre Nero - tiranul, vânătorul de plăceri, dar și torționarul creștinilor. Explicăm un pic cum văd romanii în momentul ăsta secta creștină - ca o sectă a orgiilor, canibalismului, infanticidului, o sectă de oameni care urăsc omenirea. Evident, cunoscând practicile creștine vedem de fapt care e adevărata sursă a acestor zvonuri legate de creștinism: tainele creștinismului, orientarea înspre comunitate într-un mod care poate fi caracterizat ca secretiv, toate lucrurile astea creează mister în jurul creștinismului. Și niciodată nu există „mistere”. Acolo unde nu există un răspuns mintea umană umple locul gol - iar romanii de secol I îl umplu cu toate abominațiile posibile. Desigur, aceste informații despre creștini ar trebui să ne explice cam cât de multă încredere putem avea în secvențele tabloide ale lui Suetonius sau Dio.

Henryk Siemiradzki - Torțele lui Nero – chiar dacă am demontat parțial martiriul creștinilor de după incendiul din Roma, legenda rămâne

Henryk Siemiradzki - Torțele lui Nero – chiar dacă am demontat parțial martiriul creștinilor de după incendiul din Roma, legenda rămâne

113 episoade