Geneza 1:1a | Itinerar Biblic | Episodul 8

Itinerar Biblic

Bun găsit, dragi prieteni! Sper să fiți tot mai convinși de nevoia de a fi prieteni în primul rând cu Dumnezeu! Iar prietenia Lui este rezervată celor ce se tem de El – adică celor ce pun preț – adică ascultă și împlinesc – Cuvântul Lui. Vă reamintesc, să cunoaștem mai bine acest cuvânt este sarcina pe care ne-o asumăm prin acest serial, care implicit sper să ne ducă mai aproape de Autor – Singurul Dumnezeu adevărat! Sigur, suntem la începutul acestui drum, și mă rog ca să ajungem cu bine la finalul său – care nu este atât punctul terminus al Bibliei, cât postura de copii ai lui Dumnezeu. Deocamdată, cu răbdare, deschidem Scriptura chiar la începutul ei, unde avem relatată CREAREA UNIVERSULUI – care debutează cu una dintre cele mai îndrăznețe și profunde afirmaţii făcute vreodată – şi, tocmai de aceea foarte atacată și în prezent.

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul. (Gen. 1:1)

Cred că acest verset cuprinde tot ce ştim despre actul prin care s-a materializat creaţia în sine, cu excepţia facerii omului şi-a vieţuitoarelor, despre care vom citi puţin mai departe în cartea Geneza. Dar aceasta este relatarea Bibliei despre creaţie, atât a socotit Dumnezeu de cuviință să ne spună, şi trebuie să recunosc că, într-adevăr, este o istorie foarte scurtă.

Mi-aduc aminte de o scurtă întâmplare, povestită de redactorul șef al unui ziar american (Paul Bellamy, de la Cleveland Plain Dealer) – care, în timp ce făcea turul său obişnuit prin birouri, l-a observat pe unul dintre angajaţii săi chinuindu-se să lungească inutil o relatare despre un eveniment, care lui i se părea relativ lipsit de importanţă. Așa că i-a spus reporterului: „Scurtează-l! Până şi istoria creaţiei a fost spusă în Geneza în mai puțin de 300 de cuvinte!” La care însă reporterul ripostă imediat: „Da, dar vă dați seama: dacă s-ar mai fi scris măcar încă vreo două sute de cuvinte, de câte controverse am fi fost scutiţi!”

Nu cred că greșesc foarte tare nici eu dacă spun că, aproape sigur, Dumnezeu ne-a lăsat în mod intenționat o variantă prescurtată a istoriei creației. Așa că pare legitimă întrebarea: Ce a avut El în gând atunci când ne-a lăsat această secţiune anume? Care a fost scopul Autorului aici? Şi-a propus să ne înveţe geologie? Sunt multe dispute şi multe dezacorduri pe această temă. Cu destul timp în urmă, în California, comisia specială însărcinată cu educaţia a decis includerea aşa-numitei teorii biblice a creaţiei în cărţile de ştiinţă. Ca să fiu sincer, nu prea mă încântă acest lucru. Unii ar spune că ar trebui să fiu mulţumit, că este un pas în direcţia bună. Vă voi spune de ce nu sunt fericit. Eu sunt preocupat de caracterul profesorilor care vor preda acest subiect; nu avem destui profesori creştini, cu solide cunoştinţe biblice,în stare să-i înveţe pe alţii despre aceste lucruri. Foarte puţini profesori din sistemul public de învăţământ sunt pregătiţi să predea creaţionism.

Presa a relatat un comentariu al dr. Ralph Girard, profesor de biologie şi decan la Davis, o secţie a Universităţii din California, care afirma că a preda „teoria creaţiei” are tot atâta sens ca a-i învăţa pe copii despre barză. A întrebat dacă un curs despre ştiinţa reproducerii umane ar trebui să menţioneze şi „teoria despre barză”. Interesant este însă că, în timp ce „teoria despre barză” nu apare în Biblie, istoria creaţiei este menţionată foarte clar. Comparaţia acestui profesor nu este deci îndreptăţită, pentru că Biblia se ocupă de chestiunea procreării, şi dac-o citeşti cu atenţie, nu ai cum să rămâi cu ideea că pruncii vin pe lume aduşi de barză! Deci ce spune această persoană nu are legătură cu subiectul, dar scoate la iveală o poziţie foarte ostilă Bibliei. Părerea mea este că profesorul acesta ştie foarte multe pe tema biologiei, însă ştie foarte puţine despre Cuvântul lui Dumnezeu – iar asta reiese foarte clar din felul în care şi-a exprimat poziţia faţă de Biblie.

Problema originilor a provocat controverse mai aprinse, teorii mai extravagante şi dispute mai ample decât oricare alt subiect de discuţie. Ipotezele propuse de oameni duc la o învălmăşeală generală, în care vocea clară a lui Dumnezeu este total ignorată. De fapt, prin presupoziţiile şi afirmaţiile lor categorice, două grupuri aflate la extreme au înceţoşat subiectul şi au tulburat apele înţelegerii acestuia. Un grup este alcătuit din oamenii de ştiinţă aroganţi care pornesc de la premisa majoră că evoluţia (biologică şi filosofică) este literă de lege. Axioma lor de bază are ca punct de plecare „descoperirile sigure ale ştiinţei”, şi ne vom ocupa de aspectul acesta, imediat. Celălalt grup este format din teologi tineri şi la fel de trufași, care şi-au arogat o cunoaştere superioară, în virtutea căreia ne asigură că au descoperit și știu deja cum a creat Dumnezeu toate lucrurile. Ei scriu şi vorbesc sofisticat și greu inteligibil despre vreo teorie iscusită, care împacă ştiinţa cu religia. Privesc cu dispreţ la uriaşii care au prezentat adevărurile Bibliei în trecut, considerându-i nişte pitici în comparaţie cu ei.

Îndrăznesc să afirm că ar fi cât se poate de înţelept pentru ambele grupuri să ia în considerare o afirmaţie făcută de Dumnezeu când i S-a arătat, într-un final, lui Iov. „Unde erai tu când am întemeiat pământul? Spune, dacă ai pricepere” (Iov 38:4). Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi spune omului: „Vorbeşti despre originile Universului, dar tu nu știi nici cum și când ai venit pe lume, cu-atât mai puțin cum și când am pus Eu temeliile pământului!”

Au fost avansate multe teorii despre începuturile lumii, dar toate pot fi încadrate într-una din două categorii: este vorba fie despre creaţie, fie despre speculaţie. Toate teoriile se potrivesc în această clasificare.

În prezent, teoria evoluţiei este alcătuită și susținută din mai multe perspective diferite. Dar sunt și mulţi oameni de ştiinţă cu o reputaţie solidă, atât din trecut, cât şi din prezent, care resping teoria evoluţiei. Aşadar, nu putem stabili că teoria evoluţiei este un fapt ştiinţific, o afirmaţie certă din categoria „2 + 2 = 4”. Pe de altă parte, avem relatarea despre creaţie din Geneza 1, care trebuie acceptată prin credinţă. Mi se pare foarte interesant faptul că Dumnezeu a lăsat lucrurile așa încât credinţa să fie singura modalitate prin care poate fi acceptată teoria creaţiei. Observaţi ce spune autorul Epistolei către Evrei: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” (Evrei 11:1-3) Persistă și astăzi aceeaşi mare problemă: cum s-a ajuns la ceva din nimic? Singura cale prin care poţi ajunge la un răspuns este fie prin credinţă, fie prin speculaţie, iar speculaţia este cât se poate de neştiinţifică.

În cele ce urmează, vom trece în revistă câteva dintre teoriile legate de origini. Conform unora din ele, trebuie să acceptăm răspunsul ştiinţific. Dar eu nu mă feresc să întreb: care este răspunsul ştiinţific? Despre ce fel de ştiinţă este vorba? În anul 1806, profesorul Lyell afirma că Institutul Francez enumeră nu mai puţin de optzeci de teorii geologice care erau împotriva Scripturilor... Aflați că niciuna dintre aceste teorii nu mai este luată în considerare astăzi!

Moise este agentul uman pe care Dumnezeu l-a folosit pentru a scrie cartea Geneza; personal, cred că el ar zâmbi – dacă nu s-ar mânia! – văzând toată agitaţia prezentă cu privire la istoria creaţiei. Moise nu a scris Geneza cu intenţia de a ne oferi o relatare ştiinţifică despre creaţie! Pavel ne spune clar (în 2 Tim. 3:16-17) care este scopul pentru care ni s-a dat Cuvântul lui Dumnezeu: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Scopul Bibliei este acela de a oferi îndrumare pentru neprihănire; Scriptura nu a fost scrisă pentru a ne învăţa geologie sau biologie, a fost scrisă pentru a arăta cum ar trebui să fie relaţia omului cu Dumnezeu, care sunt cerinţele prevăzute de Dumnezeu, ce trebuie să facă un om pentru a fi mântuit. Aţi putea scrie aceste cuvinte ca subtitlu pentru prima parte a Genezei: „Ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”

Mă întreb: dacă Dumnezeu ar fi oferit o explicaţie ştiinţifică despre creaţie, câţi oameni din vremea lui Moise ar fi înţeles-o? Chiar şi în zilele noastre, câţi oameni ar înţelege așa ceva? Să nu uităm că Biblia nu a fost scrisă doar pentru cei învățați – savanți ori cărturari – ci şi pentru oameni simpli, din toate vremurile şi din toate locurile. Dacă ar fi fost scrisă în jargon ştiinţific, chiar cel desigur rudimentar din vremea lui Moise, cu siguranţă ar fi fost respinsă!

Aşadar, oamenii au propus câteva soluţii cu privire la originea universului.

Una dintre acestea susţine că totul este o iluzie. Ei bine, această teorie contravine cu siguranţă evidențelor realităţii concrete... şi totuşi, se găsesc destui oameni care să o adopte.

Alţii, cred că totul a apărut spontan, din nimic. (Într-un fel, aşa spune şi Biblia, doar că merge mai departe şi afirmă că Dumnezeu a vorbit, a rostit cu autoritate, a poruncit nimicului – şi totul a luat fiinţă... pentru că El a creat totul!)

Un al punct de vedere afirmă că universul nu a avut un început, ci a existat dintotdeauna.

Conform unui al patrulea punct de vedere, universul a fost creat, dar aici apar mai multe explicaţii ale modului în care s-a realizat acest lucru.

Am în faţa mea câteva dintre aceste teorii avansate de oameni de-a lungul istoriei. Dr. Harlow Shapely, fost director al Observatorului Harvard, care susţinea că suntem încă într-o ignoranţă abisală în ceea ce priveşte lumea în care trăim, a făcut următoarea afirmaţie: „Am avansat puțin în domeniul cunoaşterii, am depășit desigur nivelul dobândit de animalele cu o lungă istorie în cadrul unei anumite specii. Sigur, nu ne mai temem de orice scârţâit auzit în întuneric, nici nu mai suntem cu totul superstiţioşi când vine vorba despre cei morţi. În multe ocazii suntem nebunesc de raţionali. Cu toate acestea, cunoaştem cât de mult transcende necunoscutul ceea ce cunoaştem.” Cu alte cuvinte, suntem încă într-un întuneric total, când vine vorba despre originea pământului pe care trăim.

Când i-au fost adresate întrebări pe aceeaşi temă, dr. Loren C. Eiseley, de la Universitatea din Pennsylvania, a dat următorul răspuns: „Ştim tot atât de puţine despre materie şi despre felul în care a apărut, pe cât ştim despre lucrurile spirituale. Prin urmare, cred că este o lipsă de înţelepciune să afirmăm, în situaţia actuală, că una o precede pe cealaltă. Universul pare să se dezvolte pe mai multe niveluri, fără ca vreunul să fie identic cu celălalt. Faptul că omul şi tot ce înseamnă viaţa au evoluat şi au suferit schimbări este de netăgăduit, dar nu ştim ce se află sub aceste manifestări exterioare. Aş dori să pot răspunde la întrebarea dumneavoastră, însă n-ar folosi nimănui să-mi ascund lipsa de cunoaştere sub cuvinte mari.”

Un articol din 1961 afirma că omul este pe punctul de a descoperi misterul originii sale. De atunci, nu am mai auzit nimic nou în această privinţă (afirma John Vernon McGee în 1980).

Vorbind despre evoluţie, biologul Edwin Conklin a afirmat că probabilitatea ca viaţa să apară în urma unui accident este „comparabilă cu posibilitatea ca în urma exploziei dintr-o tipografie să apară în mod spontan un dicţionar complet al unei anumite limbi.” Acest lucru pare neştiinţific, ţinând cont de faptul că este spus de un om de ştiinţă, dar este veridic și probabilistic corect.

Astronomii au sugerat cel puţin trei teorii asupra originii universului, şi cred că este interesant să le menţionăm. Una este cunoscută sub denumirea de teoria „stării stabile”, alta este teoria „big bang”, iar a treia este teoria „universului oscilant”.

Dr. William A. Baum, un om de ştiinţă de la Caltech, spunea într-un discurs prezentat la University of California, Los Angeles, adresat Academiei Naţionale de Ştiinţă, că noile descoperiri tind să respingă teoria „stării stabile”, conform căreia universul a existat dintotdeauna, iar materia nouă este generată continuu. Cu câţiva ani în urmă, aceasta era o teorie general acceptată, însă a apărut o altă teorie cu privire la originea universului. Și s-ar părea că Dr. Baum ar îmbrăţişa teoria „big bang”, conform căreia ceea ce a stat la baza actualei stări de lucruri a fost o explozie cosmică, gigantică, acum miliarde de ani, urmând să mai aibă loc una, probabil, peste zece miliarde de ani. Desigur, n-ar trebui să ne facem prea multe griji în privinţa acesteia, dar este o teorie interesantă apărută în Marea Britanie.

Antropologul Louis Leakey (fiul unui misionar), a descoperit în Africa ceea ce el a numit „veriga lipsă”. Săpăturile la care a participat au scos la iveală un craniu cu dinţi bine dezvoltaţi, l-a numit „spărgătorul de nuci” şi a pretins că făcea parte dintr-un grup de adolescenţi care trăiseră în urmă cu şase sute de mii de ani. Cum au mai fost şi înainte astfel de teorii, şi cum nu s-a mai auzit apoi nimic despre aceste lucruri, bănuiesc că lumea ştiinţifică nu s-a lăsat cucerită de idee.

Mai există şi alte modalităţi prin care oamenii de ştiinţă au încercat să explice originea omului. Dr. Lawrence S. Dillon, profesor de biologie la Colegiul A&M, Texas, susţinea că omul nu este un animal, ci o plantă, care a evoluat din alge marine. Deci poate că i-aţi căutat unde nu trebuie pe strămoşii dumneavoastră! Alţii au căutat în ramurile unui arbore, iar acum ni se spune că ar trebui să fim la plajă, căutându-ne strămoşii printre alge! Orice om de bun simț ar trebui să fie de acord că asemenea speculaţii sunt chiar ridicole!

Am citit, cu mult timp în urmă, un articol într-o revistă laică prestigioasă, în care se afirma: „După secole de dispute încrâncenate pe tema apariţiei vieţii pe Pământ, mult-aşteptatul răspuns pare că se înfiripă ca rezultat al unei frenetice activităţi detectiviste din laboratoarele de pe tot globul.” Ne-am fi aşteptat ca până acum să fi primit un răspuns concret, sau ceva cât de cât încurajator, dar nu se întrevede nimic nici din această direcție.

Conform lui J.V.N. Talmage, printre oamenii de ştiinţă norma era aceasta: „Descoperirile arheologice ale obiectelor culturale preistorice trebuie să fie aranjate, în aşa fel încât produsele cele mai rudimentare să fie datate, întotdeauna, mai timpuriu decât cele de tip «mai avansat», indiferent de locul în care au fost găsite.”

Chiar că ar părea un pic frustrant să găseşti urme de civilizaţii avansate dedesubtul celor care păreau a fi preistorice!

În prezent, sunt avansate şi alte teorii despre începuturile Pământului. Dr. Klaus Mampell din Germania a afirmat că nu vede niciun motiv pentru care provenienţa rasei umane să fie legată mai degrabă de maimuţe, şi nu de canari sau de canguri (?!).

Teoria evoluţionistă prezintă mai multe faze şi perspective diferite. Nu s-a demonstrat niciodată veridicitatea ei. Din nefericire, când este vorba despre falşii oameni de ştiinţă – şi mă gândesc aici la profesorii de azi care predau ştiinţa în şcolile publice – aceştia nu sunt în măsură să ofere o perspectivă corectă pentru că şi lor, în timpul liceului, le-a fost oferit un singur punct de vedere.

Nici măcar oamenii de ştiinţă nu aprobă unanim teoria evoluţiei. Voi reda un citat dintr-o carte a lui G. A. Kerkut, de la Departamentul de Fiziologie şi Biochimie de la Universitatea din Southampton, Marea Britanie. Deşi evoluţionist, iată ce scria în cartea sa, The Implications of Evolution (Implicaţiile evoluţiei):

„Există o teorie care spune că în prezent putem observa cum multe animale în viaţă trec prin schimbări, formându-se specii noi. Aceasta poate fi numită «teoria specială a evoluţiei» şi poate fi demonstrată prin experiment, în unele cazuri. Pe de altă parte, există teoria conform căreia toate formele de viaţă din lume au apărut dintr-o singură sursă care, la rândul ei, îşi are originea într-o formă anorganică. Aceasta poate fi numită «teoria generală a evoluţiei» şi nu există dovezi suficiente care să o susţină şi să permită să fie considerată ceva mai mult decât o ipoteză de lucru.”

Iată ce spune şi botanistul suedez dr. Helibert Nilsson, de asemenea, un evoluţionist:

„Încercările mele de a demonstra evoluţia prin experimente efectuate pe o durată de peste patruzeci de ani au eşuat complet... Cel puţin, nu pot fi acuzat că am pornit de pe poziţia unui anti-evoluţionist convins. (...) Se poate susţine cu fermitate că nici măcar nu este posibil să se contureze o caricatură în baza datelor paleobiologice. Materialul fosil este atât de vast încât a fost posibil să se construiască noi clase și, deci, lipsa seriilor de tranziţie nu poate fi pusă pe seama lipsei materialului. Deficienţele sunt reale și nu vor fi rezolvate niciodată... Ideea evoluţiei se bazează pe o pură credinţă.”

Acum, aş putea spune că omul acesta trece în sfera religiei! Pentru a fi evoluţionist, trebuie să accepţi teoria prin credinţă. Vorbind serios acum, evoluţia este o speculaţie şi, de fapt, aşa a fost mereu. Din nefericire, foarte mulţi au acceptat această teorie ca fiind un fapt dovedit.

---------------------

Departe de a termina trecerea în revistă a teoriilor despre crearea lumii (pentru care prima propoziție a Bibliei este insuficientă sau desuetă), vă propun să ne oprim aici decamdată, și pentru că am ajuns la capătul intervalului de timp alocat. Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom continua pe aceeași temă data viitoare!

Bun rămas!