Geneza 38:1-30 | Itinerar Biblic | Episodul 47

Itinerar Biblic

Vă salut și vă mulțumesc că suntem din nou împreună. Filă după filă, Biblia ni se descoperă ca o carte nu chiar atât de încifrată și intangibilă, nu? Dragilor, să nu uităm că Autorul ei este Dumnezeu... Chiar dacă s-a folosit de oameni, El și-a inclus în aceste texte caracterul, voia și cerințele... El n-a urmărit să devină celebru sau să ne pună în încurcătură – ci a dorit să ne lase în formă scrisă principiile care să ne jaloneze viața care ne asigură accesul în prezența Lui. De aceea a intenționat să fie totul cât mai simplu, clar și direct, pentru ca și un copil să-nțeleagă... dacă vrea! Pentru că până la urmă, asta e toată problema: voința noastră, exercitarea optimă a liberului arbitru și libertății oferite de Creator. S-a văzut însă din capitolele parcurse până acum, și se va vedea până la capătul acestui parcurs prin Scriptură, că suntem mult mai predispuși la alegeri precipitate, senzuale, distructive – adică avem cvasi-permanent nevoie de corecții și repere. Să nu obosim să revenim la Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ghidare și resurse. Nimic din această carte nu e în plus, și nimic necesar pentru succes etern nu lipsește din această Carte!

Și spun asta și pentru că s-ar putea ca unora, acest capitol 38 al cărții Geneza, la care am ajuns și-n care vom plonja imediat, să le pară inutil sau defavorabil, deci: ar fi putut lipsi din prima secțiune a Bibliei. Nu m-aș mira ca și unii dintre dvs., după ce auziți sau citiţi istoria prezentată aici, să vă exprimați nedumeriri, să vă simțiți ultragiați și să vă exprimați chiar vehement dezacordul față de includerea în Biblie a unui asemenea episod. Și pe mine m-au întrebat mulți ce caută povestirea aceasta în Cuvântul lui Dumnezeu... și eu sunt de acord că nu este unul dintre cele mai reconfortante și pilduitoare capitole din Biblie, dar să știți: niciun cuvânt venit de la Dumnezeu nu este degeaba sau lipsit de putere! Iar unul dintre cele mai evidente argumente în favoarea acestor 30 de versete este acela că primim astfel detalii despre seminţia lui Iuda, aceea din care va proveni Domnul Isus Hristos. În primul rând datorită acestui fapt era important ca acest capitol să fie inclus în Biblie. În acest capitol veţi întâlni nume precum Iuda şi Tamar, Pereţ şi Zerah. Dacă ele nu vă sunt total necunoscute, este pentru că apar într-o secțiune pe care probabil o citiți mai des: Evanghelia după Matei, care chiar din primul capitol redă genealogia Mântuitorului.

Este uimitor! Domnul nostru a apărut pe această filieră genealogică păcătoasă. Pentru că El a fost în toate privinţele la fel ca noi, cu singura și fundamentala deosebire că Isus Hristos a fost fără păcat! A rămas pur, deși a intrat în această descendenţă omenească, în care toţi ceilalți au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.

Acest capitol tratează problema păcatului şi a ruşinii lui Iuda, ceea ce mă face să spun că fiii lui Iacov sigur nu-i aduceau cine știe ce mângâieri... S-ar părea că toţi erau copii-problemă, cu excepţia lui Iosif şi a lui Beniamin. Dar nici Iosif nu-i mai aducea mângâiere acum, pentru că – vă aduceți aminte cred de finalul episodului și capitolului precedent: inima lui Iacov era frântă din cauză că primul băiat din Rahela dispăruse!

Dac-ar fi să tragem o linie (deși încă nu e momentul!), am spune că Iacov petrecuse prea mult timp în Padan-Aram ca să strângă avere și să-și înemeieze o familie, dar prea puțin cu grija pentru educația copiilor. Cât de diferit a fost el... de Avraam!... despre care Însuși Dumnezeu spusese: „Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine, pentru ca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i-a făgăduit” (Gen. 18:19).

Ei bine, Iacov nu făcuse tocmai așa ceva. Fusese atât de acaparat de conflictul lui cu unchiul Laban, încât nu avusese de-ajuns timp și energie pentru băieţii săi. Și asta s-a dovedit un lucru tragic, pentru că fiecare dintre ei pare să fi fost implicat în ceva foarte păcătos.

Însă cred că mai este un motiv pentru care acest capitol este inclus în Cuvântul lui Dumnezeu. Începând cu următorul capitol, vom merge în Egipt cu Iosif. Dumnezeu îl trimite pe Iosif înainte, aşa cum se poate vedea foarte clar din înşiruirea de circumstanţe „accidentale” (care s-au potrivit până la urmă atât de perfect!), ca să pregătească toate condiţiile pentru venirea copiilor lui Israel în Egipt. Astfel le va fi salvată viaţa în timpul foametei din Canaan, dar şi mai important, vor ieşi din ţara Canaan, dintre canaaniţii aceia îngrozitori, pentru a se stabili într-o zonă mai ferită și foarte mănoasă din Egipt, în Gosen.

Capitolul care ne stă acum înainte, al 38-lea din Geneza, ne prezintă câteva motive pentru care era atât de imperios necesară ieșirea familiei lui Iacov de sub influenţa degradantă a canaaniţilor.

Aceasta este istoria lui Iuda, din care va descinde linia regală a seminţiilor lui Israel.

În vremea aceea, Iuda a părăsit pe fraţii săi şi a tras la un om din Adulam, numit Hira. Acolo, Iuda a văzut pe fata unui Canaanit, numit Şua; a luat-o de nevastă şi s-a culcat cu ea. (Gen. 38:1-2)

Al patrulea fiu al Leei, Iuda – nu e clar dacă dintr-un spirit mai independent, sau în urma unui conflict – s-a depărtat la un moment dat de frații săi... a luat-o pe cont propriu (am putea spune), și probabil că a ajuns să facă afaceri cu un locuitor din Adulam... Mai mult decât atât, pentru ca tacâmul să fie complet, odată ajuns pe-acolo, a pus ochii pe o femeie canaanită şi... nu e greu de înțeles ce s-a-ntâmplat! Bine, nu trebuia să se întâmple asta, dar bine măcar că a luat-o de nevastă!

Ea a rămas însărcinată şi a născut un fiu, pe care l-a numit Er. (Gen. 38:3)

Iuda i-a pus copilului numele Er vrând parcă să-şi aducă mereu aminte că desigur comisese o eroare: păcătuise. Nu neapărat pentru că avusese relații sexuale, ci pentru că o făcuse cu o canaanită. Dar se pare că regretul n-a durat prea mult...

A rămas iarăşi însărcinată şi a mai născut un fiu, căruia i-a pus numele Onan. A mai născut iarăşi un fiu, căruia i-a pus numele Şela; Iuda era la Czib când a născut ea. Iuda a luat întâiului său născut Er, o nevastă numită Tamar. (Gen. 38:4-6)

Deci iată-l pe Iuda tatăl a trei feciori... Biblia trece ca de obicei cu delicatețe peste eșecurile omului, și-n grabă peste ani – și iată-ne... probabil după 15-20 de ani, venind vremea ca fiul cel mare să se însoare. E interesant că nevasta i-a luat-o tata, nu și-a luat-o băiatul! Aici apare Tamar pentru prima oară și acesta este modul în care pătrunde ea în genealogia lui Hristos. Priviți în continuare ce se întâmplă cu această familie, care pare pur şi simplu robită și înecată în păcat!

Er, întâiul născut al lui Iuda, era rău înaintea Domnului; şi Domnul l-a omorât. Atunci Iuda a zis lui Onan: „Du-te la nevasta fratelui tău, ia-o de nevastă, ca cumnat, şi ridică sămânţă fratelui tău.” Onan, ştiind că sămânţa aceasta n-are să fie a lui, vărsa sămânţa pe pământ ori de câte ori se culca cu nevasta fratelui său, ca să nu dea sămânţă fratelui său. Ce făcea el n-a plăcut Domnului, care l-a omorât şi pe el. (Gen. 38:7-10)

Aceasta ne aduce aminte de ceea ce se întâmplă în zilele noastre, când se pune un accent atât de mare pe relațiile sexuale... și nu neapărat cele normale, naturale, în cadrul legal și moral al familiei – ci cât sunt de urmărite și promovate perversiunile, infidelitățile, anomaliile, adulterul, incestul, aberațiile, desfrânarea fără limite și fără urmă de rușine – pe lângă care ceea ce a făcut Onan pare joacă de copii!

Atunci Iuda a zis nurorii sale Tamar: „Rămâi văduvă în casa tatălui tău până va creşte fiul meu Şela.” Zicea aşa ca să nu moară şi Şela ca fraţii lui. Tamar s-a dus şi a locuit în casa tatălui ei. (Gen. 38:11)

Conform obiceiului vremii, dacă murea un bărbat, fratele său trebuia să se însoare cu văduva. Onan a refuzat să facă acest lucru şi a fost lovit cu moartea.

Dar Iuda mai avea un fiu, care trebuia să mai crească, şi el îi spune nurorii sale să se întoarcă în casa tatălui ei, conform obiceiului, până când fiul mai tânăr al lui Iuda va fi gata de căsătorie.

Au trecut multe zile, şi fata lui Şua, nevasta lui Iuda, a murit. După ce au trecut zilele de jale, Iuda s-a suit la Timna, la cei ce-i tundeau oile, el şi prietenul său Hira, adulamitul. Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta şi i-au zis: „Iată că socrul tău se suie la Timna, ca să-şi tundă oile.” (Gen. 38:12-13)

Se pare că afacerea pe care o avea şi pentru care era în parteneriat cu adulamitul pe nume Hira era în domeniul zootehnic: creşteau oi, şi trebuie să fi avut o turmă impresionantă împreună. Iuda se duce să participe la tunderea oilor, însă, în tot acest timp, Tamar aştepta acasă la tatăl ei... și nu se știe cum, ajunge la concluzia că Iuda nu o să i-l dea niciodată pe Şela drept soţ. Așa că pune și ea la cale un plan... dur!

(Atunci ea) şi-a lepădat hainele de văduvă, s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a şezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Şela se făcuse mare, şi ea nu-i fusese dată de nevastă. (Gen. 38:14)

Şela era cel de-al treilea fiu al lui Iuda. Tamar vede că deși acesta se maturizase, Iuda nu părea să aibă de gând să-și țină promisiunea și să-i căsătorească pe cei doi... așa că decide să treacă la acţiune: își schimbă hainele de văduvă şi se aşează la marginea drumului, cu faţa acoperită, după cum era obiceiul prostituatelor.

Iuda a văzut-o și a luat-o drept curvă, pentru că își acoperise fața. S-a abătut la ea din drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era nora sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?” (Gen. 38:15-16)

Avem aici portretul lui Iuda. Mai demult, îi făcuse probabil același gen de propunere femeii canaanite, fiica lui Şua, iar acum – e drept, devenit văduv între timp – face acelaşi lucru cu Tamar. Nu putem spune că este o istorie foarte luminoasă și exemplară! Mai degrabă dimpotrivă – e cât se poate de jenant, sordid, degradant... ce mai, o imagine foarte întunecată a unei istorii foarte urâte. Iuda a crezut că ea era o prostituată, iar Tamar a văzut că are prilejul de a profita de el, şi asta a și făcut.

El a răspuns: „Am să-ţi trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog până îl vei trimite?” El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanţul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată de la el. Ea s-a sculat şi a plecat; şi-a scos marama şi s-a îmbrăcat iarăşi în hainele de văduvă. Iuda a trimis iedul, prin prietenul său adulamitul, ca să scoată zălogul din mâinile femeii. Dar acesta n-a găsit-o. (Gen. 38:17-20)

Odată consumat actul în sine și stabilită plata, Iuda lasă la plecare un zălog Tamarei, până când i se va onora serviciul... apoi, şi-a trimis partenerul și prietenul să ducă plata și să ia înapoi zălogul. Acesta – citim de la versetul 21:

A întrebat pe oamenii locului şi a zis: „Unde este curva aceea care stătea aici la Enaim, pe drum?” Ei au răspuns: „N-a fost nicio curvă aici.” Adulamitul s-a întors la Iuda şi i-a spus: „N-am găsit-o; şi chiar oamenii de acolo au zis: «N-a fost nicio curvă aici.»“ Iuda a zis: „Ţină ce a luat, numai să nu ne facem de râs. Iată, am trimis iedul acesta şi n-ai găsit-o.”

Un fel de „nici usturoi n-am mâncat, nici gura nu ne miroase”! Important era să părem oameni de onoare care ne achităm obligațiile, ce dacă prin asta acoperim fapte imorale! Desigur, la câte turme deținea Iuda nu conta mielul pe care-l economisise, dar mi se pare alarmant că nu-și pune niciun moment problema ce se poate întâmpla și cum pot fi folosite însemnele persoanei și afacerii sale, un fel de ștampile din ziua de azi!

Cam după trei luni, au venit şi au spus lui Iuda: „Tamar, nora ta, a curvit şi a rămas chiar însărcinată în urma curvirii ei.” Şi Iuda a zis: „Scoateţi-o afară, ca să fie arsă.” (Gen. 38:21-24)

Ăsta-i omul! Iată-l pe dreptul, moralul, ireproșabilul Iuda. Aici avem străvechiul standard dublu. Dar Dumnezeu nu aprobă astfel de lucruri. Repet și aici: dacă această relatare apare aici, în Cuvântul Lui, asta nu înseamnă că El aprobă ce s-a întâmplat. Oamenii aceştia se purtau la fel cum se purtau canaaniţii între care se așezaseră, şi acesta este motivul pentru care Dumnezeu va voi să-i scoată pe israeliți din ţara aceasta şi să-i ducă în Egipt. Acolo El îi va izola în ţinutul Gosen, pentru a-i îndepărta de această influenţă teribilă. Episodul acesta demonstrează că Dumnezeu trebuia să facă acest lucru.

Iuda se poartă într-un mod inimaginabil de rău. Este clar că el se grăbeşte să vadă păcatul din viaţa altcuiva, dar nu le poate vedea pe cele din sine însuşi. Aceasta ne aminteşte de o ocazie ulterioară (probabil unora dintre dvs. cunoscută) în care prorocul Natan s-a dus la împăratul David şi i-a spus povestea cu omul care avea doar o oiță. Când Natan i-a spus că omul bogat, deși avea multe turme, a venit şi i-a luat-o, David s-a mâniat și l-a condamnat imediat pe acesta. David a reacţionat la fel ca Iuda aici, în relatarea aceasta. David a spus că omul acela bogat ar trebui ucis cu pietre... și atunci Natan i-a spus că David însuşi era bărbatul acela. Este interesant cât de uşor putem vedea păcatul în viaţa altora, dar nu şi pe acela din propria viaţă!

Vinovăția lui Iuda este dublă. Păcatul sexual – actul consumat în afara căsătoriei – este rău în sine; în plus (chiar dacă nu a știut inițial), mai era și cu propria noră! Aşa trăiau canaaniţii. Noi credem că suntem în plină revoluţie sexuală azi şi că este o nouă libertate sexuală. Ei bine, păgânii au avut dintotdeauna libertate sexuală. Promiscuitatea, imoralitatea, infidelitatea au făcut (și fac) parte din modul lor de viaţă, şi acesta este motivul pentru care trăiau într-un mod atât de josnic și pentru care au fost înlăturaţi de pe scena istoriei. Canaaniţii au dispărut. Dumnezeu i-a judecat și îi elimină sistematic, pentru că ei nu doresc să-și reglementeze și supună trăirea principiilor de viață curată și cât mai castă (fizic și spiritual) care-L reărezintă și onoreazî pe Dumnezeu. Și acesta ar trebui să fie un mesaj clar pentru oricine. Dar foarte mulţi nu înţeleg semnificaţia acestui lucru, și pagubă că și destui creştini! Ne mirăm cum de există un asemenea capitol în Biblie. Ei bine, el este un avertisment pentru noi toți, pentru a ne arăta că Dumnezeu nu aprobă păcatul şi pentru a înțelege motivul puternic pentru care Dumnezeu l-a scos pe Israel din Palestina şi l-a dus în Egipt.

Deci, după pronunțarea sentinței lui Iuda, Tamar este adusă în prezenţa socrului ei.

După ce au scos-o afară, ea a trimis să spună socrului său: „De la omul acela, ale cui sunt lucrurile acestea, am rămas eu însărcinată; vezi, te rog, al cui este inelul acesta, lanţurile acestea şi toiagul acesta.” (Gen. 38:25)

Iuda avea de gând să-i aplice „legea locului” (mai era mult până să fie dată Legea mozaică de pe Sinai!). Dar Tamar i-a spus: „Trebuie să ştii că tatăl copilului este cel căruia îi aparţin lucrurile pe care ţi le arăt acum.”

Și când le-a văzut, Iuda a trebuit să-și recunoască propria vinovăție. Și e lăudabil că face asta! (Gen. 38:26)

Iuda le-a cunoscut şi a zis: „Ea este mai puţin vinovată decât mine, fiindcă n-am dat-o de nevastă fiului meu Şela.” Şi nu s-a mai împreunat cu ea de atunci.

Acest lucru era socotit o urâciune chiar şi de către Iuda, care însă trebuie să acceptăm că adoptase unele dintre obiceiurile canaaniţilor.

Îngăduiţi-mi o aplicaţie. Să nu uităm că toate aceste lucruri sunt scrise pentru învăţătura noastră și sunt niște exemple pentru noi. Auzim spunându-se că, dacă vrem să vorbim despre Dumnezeu generaţiei prezente, dacă vrem să comunicăm cu oamenii, trebuie să ne coborâm la nivelul lor. Eu însă nu sunt de acord cu acest lucru. Dumnezeu nu a folosit niciodată această metodă pentru a aduce mărturie despre El. Dumnezeu a cerut totdeauna, în toate circumstanţele, ca poporul Lui să trăiască la un nivel diferit: înalt, superior.

Îmi şi imaginez un teolog din zilele noastre care se duce la Noe şi-i spune: „Frate Noe, îţi petreci tot timpul lucrând la barca asta şi e caraghios. Avem o petrecere grozavă în Babilon în seara asta. Tocmai au primit marfă nouă, și te asigur că o să te simți foarte bine și tu! Ai nevoie să ieși puțin din monotonia și robia muncii ăsteia grele... Și-apoi, nu e nevoie de barca asta uriașă pentru a pluti; îţi oferim noi o plutire în lumea viselor. Hai, vino cu noi!” Sigur, Noe ar refuza. Iar teologul l-ar întreba pe Noe: „Cum te aştepţi să ajungi la toţi acei hipioţi din Babilon? Cum vei putea ajunge la toţi rockerii aceia babilonieni, dacă nu eşti dispus să cobori printre ei, să faci ce fac ei şi să comunici cu ei?” Fapt este, însă, că Dumnezeu nu-i ceruse niciodată lui Noe să coboare şi să „comunice”. Dumnezeu îi ceruse să le transmită oamenilor mesajul Lui.

Ei bine, Dumnezeu ne cere şi nouă acelaşi lucru. Sunt ferm convins că, dacă poporul lui Dumnezeu ar răspândi Cuvântul Său simplu și curat, şi ar trăi vieţi care să pună în valoare Evanghelia, El ar face ca mărturia lor să fie eficientă. Mulţi pastori ar face orice să-i atragă pe cât mai mulţi la biserica lor, iar unii chiar au probleme din cauza aceasta. Dumnezeu însă nu ne-a cerut niciodată s-o facem prin compromisuri. Dumnezeu ne cere să proclamăm Cuvântul Lui, indiferent dacă asta face să crească ori să scadă numărul membrilor comunității!

Îmi aduc aminte o întâmplare cu dr. Scofield care fusese invitat să vorbească undeva în Carolina de Nord. Primul serviciu a avut loc într-o seară ploioasă şi au venit foarte puţine persoane să-l asculte. Pastorul a simţit nevoia să-şi ceară scuze faţă de dr. Scofield, aşa că s-a apropiat de el şi i-a spus că îi pare rău că atât de puţini oameni au venit să asculte pe cineva de calibrul său. Dr. Scofield i-a răspuns pastorului: „Domnul meu a vorbit de cele mai multe ori pentru numai doisprezece oameni, şi dacă El a avut o așa audiență şi nu S-a plâns niciodată, cine suntem noi să ne plângem de un public restrâns?” Aceasta este o lecţie pe care generaţia noastră trebuie să o înveţe. Prea adesea credem că trebuie să fie o mulţime de oameni, altfel Dumnezeu nu este acolo. Poate că Dumnezeu ne cheamă să avem o mărturie pentru un număr mic de persoane, sau doar pentru un om! Vestea cea bună este că dacă transmiteţi Cuvântul lui Dumnezeu, acesta va avea efect. Cuvântul lui Dumnezeu are putere şi Dumnezeu caută doar vase curate prin care să-l transmită.

Iuda se coborâse la nivelul canaaniţilor şi iată care sunt urmările acestui fapt.

Când i-a venit vremea să nască, iată că în pântecele ei erau doi gemeni. Şi în timpul naşterii, unul a scos mâna înainte; moaşa i-a apucat mâna şi a legat-o cu un fir roşu, zicând: „Acesta a ieşit cel dintâi.” Dar el a tras mâna înapoi şi a ieşit fratele său. Atunci moaşa a zis: „Ce spărtură ai făcut!” De aceea i-a pus numele Pereţ. În urmă a ieşit fratele lui, care avea firul roşu la mână; de aceea i-au pus numele Zerah. (Gen. 38:27-30)

Dacă deschideţi Noul Testament, găsim chiar la-nceput genealogia Domnului Isus: „Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram.” (Matei 1:2-3). Iar la vers. 16 citim: „Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos” (Matei 1:16). Este uimitor faptul că Domnul Isus Hristos, după trup, provine din linia genealogică a lui Iuda şi Tamar! Când a intrat în neamul omenesc, a provenit dintr-o descendenţă păcătoasă: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El” (2 Cor. 5:21). Rețineți măcar acest gând, până la următoarea noastră întâlnire! Să ne reauzim sănătoși!