Geneza 45:9-46:34 | Itinerar Biblic | Episodul 54

Itinerar Biblic

Ce-ați zice daca v-aș spune că fiecare pas înainte este parte dintr-o călătorie care are ca punct terminus – Cerul? Și că acolo vom da toți ochii cu Tatăl nostru pe care unii abia așteaptă să-L vadă... iar alții – sunt fie terifiați, fie indiferenți! Ce triere va fi atunci și-acolo... care depinde de opțiunile și gesturile de-aici și-acum! Cea mai bună hotărâre pe care-o puteți lua: citiți și înțelegeți Biblia – pașaportul pentru veșnicie! Ne-ntoarcem în prima carte, Geneza, de finalul căreia ne apropiem; Iosif tocmai se descoperise fraților săi uluiți, și în loc de reglare de conturi, urmează scene și cuvinte emoționante. După ce subliniază rolul determinant al lui Dumnezeu în ceastă istorie captivantă, Iosif își continuă speech-ul:

„Grăbiţi-vă de vă suiţi la tatăl meu şi spuneţi-i: «Aşa a vorbit fiul tău Iosif: Dumnezeu m-a pus domn peste tot Egiptul; coboară-te la mine şi nu zăbovi! Vei locui în ţinutul Gosen şi vei fi lângă mine tu, fiii tăi şi fiii fiilor tăi, oile tale şi boii tăi şi tot ce este al tău. Acolo te voi hrăni, căci vor mai fi încă cinci ani de foamete; şi astfel nu vei pieri tu, casa ta şi tot ce este al tău.» Voi vedeţi cu ochii voştri, şi fratele meu Beniamin vede cu ochii lui, că eu însumi vă vorbesc! Istorisiţi tatălui meu toată slava pe care o am în Egipt şi tot ce aţi văzut; şi aduceţi aici cât mai curând pe tatăl meu.” El s-a aruncat pe gâtul fratelui său Beniamin şi a plâns; şi Beniamin a plâns şi el pe gâtul lui. (Gen. 45:9-14)

O scenă emoţionantă între doi oameni remarcabili: Iosif şi Beniamin. Ceilalţi fraţi, inițial înmărmuriţi, încep să-şi revină în simţiri, şi chiar se întind la vorbă... Între timp, însă, vestea se răspândește cu iuțeala fulgerulu (Gen. 45:15-16)

A îmbrăţişat, de asemenea, pe toţi fraţii lui, plângând. După aceea, fraţii lui au stat de vorbă cu el. S-a răspândit vestea în casa lui faraon că au venit fraţii lui Iosif; lucrul acesta a plăcut lui faraon şi slujitorilor lui.

Era multă gălăgie în casa lui Iosif şi oamenii auzeau că se întâmplă ceva. Faraon probabil că, dorind să afle ce se întâmplă, va fi întrebat vreun servitor... care-i va fi răspuns: „Au venit unsprezece bărbaţi din Canaan, și se pare că sunt fraţii lui Iosif!” Acest lucru l-a bucurat pe faraon. De ce? Amintiţi-vă că e foarte probabil ca acest faraon să fi fost un rege hicsos şi, deci, făceau oarecum parte din spiţe de neam înrudite. El nu putea avea foarte mare încredere în egipteni, şi – fiind tare mulţumit de credincioşia lui Iosif – era încântat că vor veni mai mulţi oameni ca adjunctul său.

Faraon a zis lui Iosif: „Spune fraţilor tăi: «Iată ce să faceţi: Încărcaţi-vă dobitoacele şi plecaţi în ţara Canaanului; luaţi pe tatăl vostru şi familiile voastre şi veniţi la mine. Eu vă voi da ce este mai bun în ţara Egiptului şi veţi mânca grăsimea ţării.» Ai poruncă să le spui: «Aşa să faceţi! Luaţi-vă din ţara Egiptului care pentru pruncii voştri şi pentru nevestele voastre; aduceţi pe tatăl vostru şi veniţi.»“ (Gen. 45:17-19)

Observaţi, vă rog, că faraon trimite care. Roata era o invenţie importantă, însă oamenii din Canaan nu foloseau care, egiptenii fiind mai avansaţi decât ei.

„Să nu vă pară rău de ceea ce veţi lăsa; căci tot ce este mai bun în ţara Egiptului va fi pentru voi.” (Gen. 45:20)

Cu alte cuvinte, faraon spune: „Nu vă chinuiţi să aduceţi lucruri în plus, căci noi vă vom da tot ce veţi avea nevoie!” (Gen. 45:21-26)

Fiii lui Israel au făcut aşa. Iosif le-a dat care, după porunca lui faraon; le-a dat şi merinde pentru drum. Le-a dat la toţi haine de schimb, iar lui Beniamin i-a dat trei sute de sicli de argint şi cinci haine de schimb. Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcaţi cu ce era mai bun în Egipt şi zece măgăriţe încărcate cu grâu, pâine şi merinde, pentru ca să aibă pe drum. Apoi a dat drumul fraţilor săi, care au plecat; şi le-a zis: „Să nu vă certaţi pe drum.” Ei au ieşit din Egipt şi au ajuns în ţara Canaanului, la tatăl lor, Iacov. Şi i-au spus: „Iosif tot mai trăieşte şi chiar el cârmuieşte toată ţara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea.

Cum se spune: „E prea frumos ca să fie adevărat!” Iacov pur şi simplu nu putea să creadă că așa ceva ar fi fost posibil! Trecuseră atâția ani... Dar într-un final, bătrânul Iacov se lasă convins... şi chiar începe să arate puţin entuziasm! (Gen. 45:27)

Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif şi a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor, Iacov, s-a înviorat. Şi Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăieşte! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.” (Gen. 45:28)

Ce întorsătură emoţionantă și în același timp radicală iau lucrurile! Perspectiva de a-l revedea pe Iosif a fost un factor decisiv pentru plecarea în Egipt. Însă credeţi că Iacov dorea să rămână în Egipt? Eu cred că el dorea mai degrabă să-i facă o vizită scurtă fiului său şi apoi să se întoarcă acasă, imediat ce foametea se va fi terminat. De unde să știe Iacov că nu se va mai întoarce în Canaan decât pentru propria sa înmormântare! (Pentru că deși a murit în Egipt, unde locuia tot clanul său, a fost înmormântat în ţara Canaan).

Deci, chiar și gândindu-se că nu va sta prea mult în Egipt, Iacov tot a ezitat mult şi a acceptat cu foarte mare reticenţă plecarea. Dumnezeu i-a spus lui Avraam să nu se ducă în Egipt şi Avraam a avut probleme după ce a fost acolo. Dumnezeu i-a spus acelaşi lucru şi lui Isaac… aşa că Iacov îpoate se va fi întrebat: Să mă duc în Egipt? Simțea că are nevoie de mai mult decât invitaţia fiului său – așteaptă parcă aprobarea lui Dumnezeu.

Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Şeba şi a adus jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac. (Gen. 46:1)

Vedem aici ceva extraordinar: el aduce jertfe Dumnezeului tatălui său, Isaac! Prima dată când plecase din ţara lui să se ducă la Haran, se oprise la un moment dat la Betel. L-a căutat el pe Dumnezeu acolo? Nu, credea că a fugit departe de El. Nu-L căuta deloc pe Dumnezeu, şi nici nu-şi dorea să se lase călăuzit de El. Ce diferenţă enormă între tânărul Iacov şi robul lui Avraam – Eliezer – care nu a făcut niciun pas fără să-L întrebe pe Dumnezeu! Iacov nu credea că are nevoie de Dumnezeu în viaţa lui, și i-a luat mult timp să înţeleagă că această viziune asupra vieţii nu era deloc cea mai bună!

Mulţi creştini din ziua de azi trăiesc toată săptămâna păstrându-L pe Dumnezeu în afara activităţilor lor. Iau deciziile singuri şi fac ce vor ei. Apoi, vin duminica la biserică şi par foarte religioşi, gata să împlinească voia Domnului – ei cred că voia Domnului pentru ei este doar să meargă la biserică şi, eventual, să ţină o lecţie de şcoală duminicală. Aceşti oameni îşi iau „la revedere” de la Dumnezeu duminică seara, iar în restul săptămânii El nu mai are loc în viaţa lor.

Iacov trăise cea mai mare parte a vieţii lui fără să-L caute pe Dumnezeu, însă acum, când trece pe la Beer-Şeba, el Îi aduce jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac.

Iar Dumnezeu Se arată binevoitor față de el şi i Se descoperă.

Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie, noaptea, şi a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!” Şi Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.” (Gen. 46:2-3)

Acum, Dumnezeu îi promite lui Iacov că-l va face un neam mare în Egipt, și probabil că vă întrebaţi dacă Dumnezeu a împlinit această promisiune; răspunsul îl găsim în următoarea carte din Biblie: „Fiii lui Israel s-au înmulţit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei.” (Exod 1:7). În Egipt se produce o explozie demografică printre israeliţi. Care este explicaţia acestui fapt? Dumnezeu Îşi îndeplineşte astfel promisiunea pe care i-o face aici lui Iacov: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.” Dumnezeu Şi-a ţinut această promisiune, făcând exact aşa cum a promis.

„Eu Însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt şi Eu Însumi te voi scoate iarăşi de acolo; iar Iosif îţi va închide ochii.” Iacov a părăsit Beer-Şeba; şi fiii lui Israel au pus pe tatăl lor, Iacov, cu copilaşii şi nevestele lor, în carele pe care le trimisese faraon ca să-l ducă. (Gen. 46:4-5)

Vă amintiţi că faraon trimisese care din Egipt. Iacov își îmbarcă familia şi pornesc toţi la drum.

Viaţa lui Iacov poate fi împărţită în trei locaţii geografice: Haran, Canaan şi Egipt. Acestea nu sunt doar delimitări geografice, ci sunt legate şi de trei niveluri spirituale. Iacov a plecat de acasă doar cu un toiag în mână. Când a intrat în Haran el era omul lui Dumnezeu, dar trăia după legea firii. A ieşit în fugă din Haran, fugind de socrul lui şi fiindu-i teamă să dea ochii cu fratele lui, Esau. Apoi, în ţara Canaan el duce o luptă, dar este omul lui Dumnezeu care luptă prin propriile puteri. Acum, însă, Iacov merge în Egipt; el nu mai merge prin propriile puteri şi nu mai fuge, ci merge prin credinţă.

Cu toate că Iosif este personajul principal în această parte a cărţii Geneza, observaţi, vă rog, că există indicii aici despre viaţa spirituală sau viaţa de credinţă a lui Iacov. Iacov a devenit omul lui Dumnezeu, aşa cum dorea Dumnezeu să fie şi cum numai El poate să transforme un om!

Daţi-mi voie să vă repet: viaţa pe care a trăit-o Iacov în Haran este viaţa unui om al lui Dumnezeu care trăieşte după legea firii. În timpul petrecut în Canaan, el este un om al lui Dumnezeu care se luptă cu propriile puteri. Timpul petrecut în Egipt ne prezintă un om al lui Dumnezeu care umblă în credinţă.

Cred că acest lucru este valabil şi pentru mulţi dintre noi, astăzi... A fost o perioadă în viaţa noastră când am auzit Evanghelia, când am auzit Cuvântul Domnului şi ne-am întors la El. Apoi a urmat o perioadă de stres şi luptă cu noi înşine, când am crezut că putem să ne trăim viaţa prin propriile puteri. Probabil că această etapă a durat ani de zile. După care, de la un moment dat, într-adevăr am crescut spiritual, am crescut în cunoaşterea Domnului nostru Isus Hristos şi am început să umblăm în credinţă. (Gen. 46:6-7)

Şi-au luat şi turmele şi averile pe care le agonisiseră în ţara Canaanului. Şi Iacov s-a dus în Egipt cu toată familia lui. A luat cu el în Egipt pe fiii lui şi pe fiii fiilor lui, pe fiicele lui şi pe fiicele fiilor lui şi pe toată familia lui.

Din cauza foametei, Iacov a trebuit să ia cu el, copii, nepoţi și chiar şi turmele, întrucât nu ar fi supravieţuit acolo.

Următoarele versete (8-26 din Geneza 46) ne prezintă genealogia lui Iacov, foarte important – pentru că e linia genealogică ce va duce la Hristos; această descendență va fi urmărită în tot restul Bibliei.

Iată numele fiilor lui Israel care au venit în Egipt. Iacov şi fiii lui. Întâiul născut al lui Iacov: Ruben. Fiii lui Ruben: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar, şi Saul, fiu dintr-o femeie canaanită. Fiii lui Levi: Gherşon, Chehat şi Merari. Fiii lui Iuda: Er, Onan, Şela, Pereţ şi Zarah, dar Er şi Onan au murit în ţara Canaanului. Fiii lui Pereţ au fost: Heţron şi Hamul. Fiii lui Isahar: Tola, Puva, Iov şi Şimron. Fiii lui Zabulon: Sered, Elon şi Iahleel. Aceştia sunt fiii pe care i-a născut lui Iacov Lea în Padan-Aram, împreună cu fiică-sa Dina. Fiii şi fiicele lui alcătuiau în totul treizeci şi trei de inşi. Fiii lui Gad: Ţifion, Haghi, Şuni, Eţbon, Eri, Arodi şi Areeli. Fiii lui Aşer: Imna, Işva, Işvi şi Beria, şi Serah, sora lor. Şi fiii lui Beria: Heber şi Malchiel. Aceştia sunt fiii Zilpei, pe care o dăduse Laban fetei sale Lea; pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şaisprezece inşi. Fiii Rahelei, nevasta lui Iacov: Iosif şi Beniamin. Lui Iosif i s-au născut în ţara Egiptului: Manase şi Efraim, pe care i-a născut Asnat, fata lui Poti-Fera, preotul lui On. Fiii lui Beniamin: Bela, Becher, Aşbel, Ghera, Naaman, Ehi, Roş, Mupim, Hupim şi Ard. Aceştia sunt fiii Rahelei, pe care i-a născut lui Iacov. În totul paisprezece inşi. Fiul lui Dan: Huşim. Fiii lui Neftali: Iahţeel, Guni, Ieţer şi Şilem. Aceştia sunt fiii Bilhei, pe care o dăduse Laban fetei sale Rahela; şi pe aceştia i-a născut ea lui Iacov. În totul şapte inşi. Sufletele care au venit cu Iacov în Egipt şi care ieşiseră din el, erau în totul şaizeci şi şase, fără să numărăm nevestele fiilor lui Iacov. (Gen. 46:8-26)

După ce ne sunt prezentați toţi descendenţii lui Iacov, aflăm și totalul familiei sale: şaizeci şi şase de bărbaţi erau în convoiul lui Iacov ieșit din Canaan în Egipt. Bineînţeles, Iosif şi familia lui era deja acolo.

Şi Iosif avea doi fii, care i se născuseră în Egipt. – Toate sufletele din familia lui Iacov, care au venit în Egipt, erau în număr de şaptezeci. (Gen. 46:27)

Sunt şaptezeci de bărbaţi în familia lui Iacov. Observaţi că sunt scrişi aici toţi fiii lui Iacov şi urmaşii lor. De ce ni se dau toate listele acestea de nume în Scriptură? Nu are Dumnezeu lucruri mai importante să ne transmită? Să nu uităm: pentru noi nu este nimic mai important decât Isus Hristos, şi aceasta este genealogia care duce la El. Vom găsi o parte din numele din această genealogie şi în primul capitol din Matei, la începutul Noului Testament. Vom mai găsi o parte din numele acestea şi în genealogia scrisă în capitolul trei din Luca, și aceste liste cu nume de persoane sunt importante tocmai din acest motiv.

Mai este şi un alt motiv şi acesta este cât se poate de personal. Aţi auzit de Cartea Vieţii Mielului? Întrebarea care se ridică este cea mai importantă: se găseşte şi numele tău scris acolo? Aşa cum ajungem să fim urmaşi ai lui Adam (cu toţii suntem urmaşi ai lui Adam prin naştere), ajungem să fim şi urmaşi ai lui Hristos (prin credință). Însă în Cartea Vieţii Mielului ajungem să fim scrişi printr-o naştere din nou, care vine după ce Îl primim pe Hristos ca Mântuitor personal. Când facem acest lucru, devenim copii ai lui Dumnezeu.

Poate vă întrebați dacă, sau cât sunteți de important, fiecare… Eu nu vă cunosc, și probabil că nu am să vă aud sau văd niciodată pe majoritatea… dar Dumnezeu ne cunoaşte pe fiecare în parte, mai bine decât oricine altcineva, până acolo că ne ştie și numărul firelor de păr din cap. El ne cunoaşte şi ne iubeşte mai mult decât ne-a iubit vreodată mama fiecăruia din noi. Nu-mi închipui că vreo mamă a stat să numere firele de păr din capul copilului ei. Dumnezeu știe tot timpul și asta! El ne cunoaşte pe fiecare în mod personal.

În genealogia lui Iacov sunt o sumedenie de nume care mie nu-mi spun absolut nimic. Am văzut odată la ştiri o mulţime de tineri la un festival rock – o gloată de vreo două sute de mii de oameni murdari, plini de noroi… Prrivindu-i, m-am gândit: Dumnezeu îi cunoaşte pe fiecare dintre ei, și-i iubeşte pe fiecare. Ei nu se gândesc la El, dar fiecare este preţios în ochii lui Dumnezeu. Hristos a murit pentru fiecare dintre ei. Ne aflăm în mijlocul unei explozii demografice, sunt milioane de oameni în jurul nostru şi, totuşi, fiecare dintre noi este unic în ochii lui Dumnezeu. În genealogia lui Iacov sunt scrise nume de persoane pe care eu nu le cunosc și sincer, nici nu mă interesează să ştiu despre ei. Dar Dumnezeu este interesat de ei și i-a făcut plăcere să le scrie numele în această genealogie, pentru că ei erau ai Lui. Şi întreb din nou: mai important decât că exiști aici câteva zeci de ani, este răspunsul la întrebarea: este numele tău scris în Cartea veșnică a Vieţii Mielului?

În continuare vedem cum Iacov şi familia lui ajung în Egipt.

Iacov a trimis pe Iuda înainte la Iosif ca să-i dea de ştire să-i iasă înainte în Gosen. Şi au venit în ţinutul Gosen. Iosif şi-a pregătit carul şi s-a suit ca să se ducă în Gosen, în întâmpinarea tatălui său, Israel. Cum l-a văzut, s-a aruncat pe gâtul lui şi a plâns multă vreme pe gâtul lui. (Gen. 46:28-29)

Iosif s-a aruncat pe gâtul tatălui său, l-a îmbrăţişat şi a plâns acolo, iar Cuvântul Domnului ne spune că a făcut asta pentru multă vreme. Nu ştiu ce înseamnă „multă vreme”, dar cu siguranţă că a fost mult mai mult decât o îmbrățișare sau o strângere de mână formală… Era emoţie pură acolo, și profundă; antologică trebuie să fi fost întâlnirea aceea!

Israel a zis lui Iosif: „Acum pot să mor, fiindcă ţi-am văzut faţa, şi tu tot mai trăieşti.” (Gen. 46:30)

Mă gândesc: cât de bucuros trebuie să fi fost venerabilul patriarh! Sincer, cred că Iacov era un bătrân aproape de moarte, ce se resemnase în durere în ultimii douăzeci de ani… și probabil că făcuse cu greu această călătorie, și numai de dorul fiului său, iar Dumnezeu îl ţinuse cu bunăvoință în viaţă. Vom vedea că-i va fi dat să trăiască o vreme în Egipt. Israel şi Iosif petrec aceşti ultimi ani împreună. Acum Iacov este „omul lui Dumnezeu care trăieşte prin credinţă”, aşa că i se spune pe numele lui nou, Israel - ați observat cred că așa a început versetul 30… Iar mai departe Iosif dă instrucțiuni familiei sale regăsite:

Iosif a zis fraţilor săi şi familiei tatălui său: „Mă duc să înştiinţez pe faraon şi să-i spun: „Fraţii mei şi familia tatălui meu, care erau în ţara Canaan, au venit la mine. Oamenii aceştia sunt păstori, căci cresc vite; ei şi-au adus oile şi boii şi tot ce este al lor.” Şi, când vă va chema faraon şi vă va întreba: „Cu ce vă îndeletniciţi?”, voi să răspundeţi: „Robii tăi au crescut vite, din tinereţea noastră până acum, atât noi, cât şi părinţii noştri.” În felul acesta veţi locui în ţinutul Gosen, căci toţi păstorii sunt o urâciune pentru egipteni.” (Gen. 46:31-34)

Astfel de segregări și discriminări pe tema ocupațiilor predilecte ale populației au existat de-a lungul istoriei în multe zone din lume. Ele au avut și au de-a face în primul rând cu mândria omenească, apoi cu valori locale, și nu în ultimul rând cu puterea tradiției – de familie sau comunitară. Oriunde apar excese datorate unor asemenea supraevaluări de sine, combinată cu disprețul față de ceilalți – față de alteritate, cum se spune azi – apar drame sociale, dar este și împotriva voii Cretorului, care i-a făcut pe toți oamenii și le-a poruncit ca lege supremă cinstirea lui Dumnezeu și a aproapelui. Prea multora, însă, propria religie, tradiție sau îndeletnicire le impune un exclusivism radical care ajunge până la violență. Să nu ne mire deci că în urmă cu cca 4000 de ani, egiptenilor nu doar că nu le păsa de păstori, ci îi disprețuiau și-i ocoleau.

Este interesant că în Cuvântul Domnului se spun atât de multe lucruri despre păstori – un termen pe care cred că majoritatea îl înțelegeți și chiar îl apreciați. Metafora păstorului este folosită pentru Domnul nostru. Astfel, El este Bunul Păstor, care îşi dă viaţa pentru oile Lui; este Marele Păstor, care veghează asupra oilor Lui astăzi și Marele Păstor care urmează să vină. El se numeşte pe Sine Păstorul.

Dar – deși El nu respinge pe nimeni – este respingător pentru lumea de astăzi… nu este aproape deloc acceptat astăzi. Eu vorbesc despre Isus Hristos cel adevărat. Da, teologia liberală ne prezintă un Isus pe care lumea Îl acceptă. Şi-au făcut un idol care nu arată ca Domnul Isus din Biblie. Cel despre care vorbesc oamenii nu s-a născut din fecioară, nu a înfăptuit niciodată minuni, nu a murit pentru păcatele omenirii şi nu a fost înviat din morţi. De fapt, Isus, așa cum este El prezentat de teologii liberali, nu a trăit niciodată. Nu există relatări despre un astfel de Isus. Singurul despre care avem mărturii a fost născut din fecioară, a făcut minuni, a murit pentru păcatele omenirii şi a înviat din morţi. El este Păstorul pe care lumea nu-L doreşte, pentru că El încă este un scandal pentru lumea de azi. Păstorii erau o urâciune pentru egipteni, iar Iosif le spune fraţilor lui să-i spună lui faraon că ei sunt păstori şi cresc vite. De fapt ei creşteau şi bovine, şi ovine. Vom vedea data viitoare că faraon le va da în stăpânire ţinutul Gosen şi îi va ruga să aibă grijă şi de oile lui, astfel că fiii lui Israel ajung păstorii Egiptului. Vă doresc tuturor să căpătați trecere în ce faceți, ca să puteți fi o mărturie pentru Dumnezeu și pentru Evanghelie!