Artwork

Content provided by J. Vernon McGee. All podcast content including episodes, graphics, and podcast descriptions are uploaded and provided directly by J. Vernon McGee or their podcast platform partner. If you believe someone is using your copyrighted work without your permission, you can follow the process outlined here https://ro.player.fm/legal.
Player FM - Aplicație Podcast
Treceți offline cu aplicația Player FM !

Matei 10:24-42 | Itinerar Biblic | Episodul 76

23:00
 
Distribuie
 

Manage episode 424097746 series 3579396
Content provided by J. Vernon McGee. All podcast content including episodes, graphics, and podcast descriptions are uploaded and provided directly by J. Vernon McGee or their podcast platform partner. If you believe someone is using your copyrighted work without your permission, you can follow the process outlined here https://ro.player.fm/legal.

Dragi prieteni, ne-ntâlnim pe unde radio cu Evanghelia, fascinați de personalitatea Celui care a generat-o: Mântuitorul Isus Hristos. El, Cuvântul întrupat, Dumnezeu desăvârșit și cu totul Om, a ales să iasă din sfera sfințeniei și perfecțiunii și să Se autolimiteze, intrând în coordonatele efemerului și mortalității... din dragoste, din ascultare, din smerenie, acestea fiind doar câteva dintre componentele HAR-ului, cuvânt care definește epoca în care încă suntem. Hristos a venit să plătească în Sine, total prețul sfințeniei, iubirii și dreptății lui Dumnezeu, pe care le-a împăcat în Golgota și-n Înviere, cu rezultatul imediat și fantastic numit MÂNTUIRE – accesibilă prin pocăință și credință. De la Hristos încoace, lumea nu mai este doar colțul tensionat din univers în care oamenii se luptă între ei și cu Creatorul... venirea Domnului Isus în lume a adus şi confruntarea directă a răului cu binele, și a păcatului cu neprihănirea, dar și soluția de împăcare: nu a păcatului cu sfințenia, ci a omului cu Dumnezeu. În centrul acestei lupte pe viață și pe moarte este individul, pândit și înșelat de Satan, și având la dispoziție izbăvirea prin actul credință, care-l plasează de partea câștigătoare… Războiul a fost câștigat o dată pentru totdeauna, oricâte lupte s-ar mai duce până la instaurarea noii creații. Teribila confruntare dintre lumină și întuneric, dintre bunătate și răutate, dintre dragoste și și ură, dintre Dumnezeu și Satan ne antrenează și ne angrenează – suntem miza și terenul de bătălie... pare a fi război de exterminare... da, poate fi exterminare – dacă alegi neglijent, greșit (plăcerile de o clipă ale păcatului); dar poate fi biruința veșniciei tale, dacă alegi înțelept partea de care să lupți! Domnul Isus vrea să ne facă conştienţi de cât de serioasă este această problemă. Esențială în acest șir de bătălii este decizia pe care trebuie s-o iei, s-o ia oricine, fiecare... Pentru că e atât de importantă, generează mereu împotrivire și conflict.

Vă reamintim, suntem în cap. 10 al evangheliei scrise de Matei (sub insuflarea Duhului Sfânt) – capitol în care putem spune (încercând să fim conciși) că Mântuitorul îi responsabilizează și-i mandatează pe fiecare din cei 12 ucenici să meargă la poporul Israel şi să le predice Evanghelia Împărăţiei – în felul acesta ei devenind apostoli (trimiși). După trecerea în revistă a principiilor și manierei de desfășurare a misiunii trasate ucenicilor, după ce-i avertizează în legătură cu felul în care vor fi primiți și tratați de oameni (pentru că, nu-i așa? E valabil oricând și peste tot că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!), Domnul și Învățătorul la duce la cunoștință câteva din consecinţele imediate și deloc plăcute ale misiunii lor, dar le oferă și câteva instrucțiuni și principii generale de viaţă și atitudine, pe fondul acestor împotriviri.

Înainte de a continua parcurgerea textului (de la vers. 24, unde ne-am oprit data trecută), reamintim în context că de la nașterea Sa numele Domnului Isus a stârnit împotrivire; că de la primele Sale apariții și semne a stârnit scandal și tulburare, pentru că destabiliza formalismul religiozității instituționalizate; că atât chemarea cât și trimiterea Sa au fost nu la succes facil și huzur – fie el și spiritual; și că – de la început până azi – cei care-I calcă pe urme, cei ce se revendică din platforma Sa de gândire și faptă îi vor împărtăși opoziția și soarta. E bine s-o mai spunem o dată, să fie clar pentru toată lumea!

Deci suntem în miezul unui discurs de învestitură și motivare a ucenicilor, după ce Învățătorul îi trecuse prin fazele pregătirii lor teoretice și practice. Domnul Isus le dă trimișilor Săi indicații, orientări și atenționări, învăţături care sunt de fapt nșste principii extraordinare, şi care cu siguranţă își pot găsi și azi aplicabilitatea în vieţile noastre, deşi ele i-au vizat cu precădere pe cei doisprezece...

În această secțiune care urmează – de la vers. 24 până la finalul cap. 10 – Domnul Isus va schița poziția, protecția, privilegiile, promisiunea și practica slujitorilor Săi. Întâi și-ntâi, lor li se/ni se reamintește că

Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său. (Mat. 10:24)

Trebuie să ţinem minte că noi Îl reprezentăm pe Domnul Isus Hristos şi El trebuie să fie pe primul loc. Dacă nu Îl punem pe El pe primul loc, dacă nu continuîm să învățăm mereu de la El, vom avea probleme! Dar ce vrea să spună Mântuitorul aici, în contextul atenționărilor privind reacția oamenilor la Evanghelie și la propovăduitorii ei, este să nu ne așteptăm să fim mai bine văzuți sau primiți decât a fost Domnul Isus Însuși. Și dacă asta tinde să ne facă să devenim mai circumspecți față de misiune, în pasajul următor (25-31) Domnul avertizează împotriva fricii de oameni...

Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui? (Mat. 10:25)

Nu te îngrijora de ce vor spune oamenii despre tine, dacă eşti credincios Domnului. Oamenii nu au spus lucruri plăcute nici despre El; dacă Domnul Isus Însuşi a avut parte de rele tratamente, ucenicii Lui nu se pot aştepta la mai bine. Dacă oamenii L-au gratulat pe Învățătorul și Domnul Hristos cu blasfemii, la fel se va întâmpla și cu cei ce-L reprezintă. Beelzebul (domnul muștelor) era divinitatea filisteană asociată cu idolatria satanică. A fi discipol înseamnă nu doar să împarți laurii cu Învățătorul, ci în primul rând să-I împărtășești respingerea și persecuția – acestea fiind cel mai bun revelator și cea mai bună școală a credinței și credincioșiei.

Aşa că, să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. (Mat. 10:26)

Dragul meu, viaţa ta va fi examinată pe toate părţile într-o zi, şi a mea la fel. Judecata supremă a lui Dumnezeu îi va răzbuna într-o zi pe credincioşi şi se va ocupa și de persecutori; aşa că ar fi bine ca viața ta să fie la fel de frumoasă în interior, ca și în exterior. Până una alta, însă, viața ta este deja examinată – de cei din jurul tău... și bine-ar fi să fie examinată și de tine însuți, astfel încât cugetul tău, luminat de Duhul Sfânt, să nu găsească nicio pricină de întristare sau rușinare, înaintea lui Dumnezeu și-a oamenilor. Iar dacă examinarea acestora îți va provoca suferință din cauza numelui Domnului, socotește-te privilegiat! Sigur nu ni se recomandă să urmărim martirajul, dar e înțelept să fim totdeauna gata să răspundem de nădejdea și credința noastră, până la ultima consecință!

Ce vă spun Eu la întuneric voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. (Mat. 10:27)

Întotdeauna mi-am închipuit că radioul este modalitatea cea mai bună de a propovădui de pe acoperişul caselor. Dacă pui o antenă pe acoperişul casei tale, poţi prinde chiar şi cele mai îndepărtate staţii de radio. Asta este o modalitate eficientă prin care putem efectiv predica de pe acoperişurile caselor în zilele noastre.

În plus, acest verset anunță că circumstanțele se pot schimba, atitudinea față de învățătura lui Hristos poate fi diferită de la un loc la altul, de la un secol la altul – datoria credinciosului este ca – indiferent cum a primit mesajul – el să-i fie dedicat și credincios, atât asumării și integrării lui în viața de fiecare zi, cât și propovăduirii curajoase, indiferent de cât de opresiv sau permisiv este contextul imediat.

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă. (Mat. 10:28)

Aici nu este vorba de Satana, pentru că el nu are puterea să piardă și sufletul și trupul în iad... Ci Dumnezeu este Cel care are această putere și autoritate, cu alte cuvinte: temeţi-vă de Dumnezeu. Mi-aduc aminte acum că pe piatra funerară a lui John Knox (teologul și reformatorul scoțian din sec. al XVI-lea) stă scris: „Aici odihnește unul care s-a temut atât de tare de Dumnezeu, că nu a putut să se mai teamă de oameni!” O butadă care se pare că făcea carieră în epocă, de vreme ce și despre Cromwell se spune că – întrebat fiind cum de era atât de curajos – a răspuns: „Pur și simplu am învăţat că atunci când te temi de Dumnezeu, nu trebuie să te mai temi de niciun om.”

Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. (Mat. 10:29)

Oricât de prozaic sau neutru ar părea, e necesar să ne reamintim că Domnul se îngrijeşte chiar și de cele mai banale păsări! Mi-aduc aminte că eram într-o zi într-un hotel din estul țării, şi uitându-mă într-o doară pe fereastră am văzut sute de vrăbii în jurul unei fântâni. M-am gândit atunci: „Nici măcar una din aceste păsări nu-i este indiferentă sau necunoscută Domnului meu!” Cât de binefăcător este să-ţi aminteşti că lucrul acesta este cu atât mai valabil în ce te privește, care ești mult mai de preț și de folos decât orice vrabie... și care sunteți în chip desăvârșit cunoscuți de Creatorul și Răscumpărătorul vostru!

Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. (Mat. 10:30-31)

Te mai îndoiești de dragostea lui Dumnezeu?! El te iubeşte chiar mai mult decât părinții tăi! Ți-a numărat vreodată mama ta firele de păr din cap? Dumnezeu ți le știe și pe acestea... și nu doar la-nceputul, și la sfîrșitul vieții, ci și-n toiul vieții – atunci când omul are maximum de podoabă capilară! Dar aici exprimarea este mai degrabă hiperbolică, vrând să sugereze implicarea și cunoașterea desăvârșite ale Tatălui ceresc în ceea ce te privește!

Și mai gândeşte-te puțin și la faptul că Dumnezeu știe unde este orice vrabie, în orice moment... Deci, dragul meu, El ştie și unde eşti tu! Nu vei ajunge niciodată într-un loc în care El să nu ştie unde te afli.

Cred că ai sesizat că de trei ori Domnul le-a spus ucenicilor și trimișilor Săi să nu se teamă: în primul rând (vv. 26-27) să nu se teamă că împotrivitorii vor învinge. Cauza și mesajul creștinilor (Evanghelia Împărăției) vor deveni de notorietate. Apoi (v. 28) să nu se teamă de furia ucigașă a oamenilor... Moartea nu este tragedia supremă pentru credincioși, ci mai degrabă înseamnă a fi cu Hristos, o izbăvire de păcat, pofte și pătimiri. Deci nu de oameni trebuie să se teamă creștinul, ci de Cel ce are autoritatea supremă – Dumnezeu. Nu moartea fizică, ci moartea spirituală este pierderea ireparabilă și catastrofală, căci veșnică! Iar în al treilea rând, în vers. 31, să nu vă temeți că în vreo împrejurare sau nevoie Tatăl vostru v-ar putea lăsa singuri, El – care știe cel mai bine ce aveți nevoie cu adevărat!

Când te temi doar de Dumnezeu, nu doar că toate celelalte temeri vor dispărea, dar și nevoile tale vor fi împlinite – preaiubiților Lui El le dă pâinea ca în somn, spune psalmistul – pentru că Dumnezeu te știe cel mai bine și El este cel ce te-ngrijește și te protejează cel mai bine!

De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Mat. 10:32–33)

Aceste cuvinte ale Domnului Isus subliniază importanța mărturisirii deschise a Domnului Isus și-a Evangheliei. Asta se aplică și slujitorilor, dar și acelora la care ajunge Cuvântul și mântuirea prin aceștia. Mărturisirea nu mântuiește, dar este rezultatul direct și natural al întoarcerii la Dumnezeu, și poate sluji la mântuirea altora. Să nu uităm că nimeni nu-L poate proclama pe Isus Hristos ca Domn decât prin Duhul Sfânt – care locuiește în cel ce se deschide pt Domnul Isus. Este absolut natural, normal și necesar, deci, ca dacă L-am primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal, să și recunoaştem lucrul acesta public, ori de câte ori este nevoie. Prin urmare, afirmaţia din versetul 33 urmează la fel de logic cum ziua urmează nopţii. Acest verset îmi atrage atenţia să îmi doresc să-L mărturisesc şi să fiu atent și credincios/curajos să nu mă lepăd de El niciodată – dacă-mi cunosc interesul veșnic! Sigur, nu vom fi nici ridicoli sau neatenți, mai cu seamă în momentele în care nu va trebui să arunc mărgăritarele Evangheliei înaintea porcilor; adică, există momente în care nu Îl onorăm prin folosirea Numelui Lui în anumite cercuri, unde proclamarea n-ar fi nici remarcată, nici apreciată. Dar, categoric, niciodată nu ne vom... și nu Îl vom lepăda!

Pasajul următor (vv. 34-39) arată clar că Evanghelia este și trasează o linie de demarcație între oameni. Isus Hristos este Prințul păcii, iar Evanghelia Sa este mesajul păcii – cu Dumnezeu și cu oamenii. Dar când oamenii Îl mărturisesc și-L proclamă pe Hristos, mai degrabă își fac dușmani și stârnesc conflicte (pentru că mintea majorității oamenilor este menținută captivă în întuneric de Domnul puterii văzduhului și marele inamic al Domnului Isus, care este Satana). Hristos strânge laolaltă, dar și separă, așa că de multe ori chiar și cele mai importante legături de familie sau de prietenie devin anacronice. Creștinii nu pot sluji – lui Hristos și lumii – fără să-și ducă crucea; asta înseamnă a fi răstignit față de sine, și a purta ocara lui Hristos.

Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. (Mat. 10:34)

Acesta este un verset care dă mari bătăi de cap pacifiştilor. Însă, până când orice nelegiuire nu va fi suprimată şi stârpită, Persoana lui Hristos va stârni întotdeauna duşmănia lui Satan și-a slujitorilor lui (duhuri sau oameni) – şi o bătălie va sta să izbucnească...

Mi-aș dori așa de mult ca măcar ecoul acestui verset să ajungă și la Organizaţia Naţiunilor Unite astăzi, ca și în gândirea unor predicatori liberali. Hristos nu a venit să aducă pacea la prima Lui venire. Păcatul este încă în lume; şi, atâta timp cât va rămâne pe pământ, Dumnezeu spune că nu va exista pace pentru cei răi.

Cert este că pacea lui Hristos nu este adusă în termenii doriți de omenire, și nu înseamnă neapărat absența războiului, deși Hristos a fost cea mai pacifistă persoană posibilă. El a adus sabia Cuvântului Său, dar și sâmburele de conflict al exclusivismului Său în ce privește mântuirea; or, faptul că „nimeni nu vine la Dumnezeu decât prin El” nu e bine primit de mulți fundamentaliști cu alte încredințări sau orientări! (Mat. 10:35–36)

Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

Cât de adevărat și cât de trist este că Evanghelia păcii și-a prințului păcii a ajuns casus beli (cauză de conflict) în multe relații și case, începând cu nucleul intim al familiei: părinți, copii, frați – dezbinați de atitudinea față de evanghelie... pentru că nu poate exista compromis cu păcatul pentru cei ce-l urmează pe Hristos, și nu poate exista despărțire de plăcerile vieții pentru cei ce se închină sieși sau oricui altcuiva... Iar cele două tendințe nu se ignoră, ci se ciocnesc. Pavel a amplificat adevărul acestui verset când a spus: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1:18). Familii și chiar popoare întregi au fost divizate ca reacție la predicarea Evangheliei. Există o legătură indestructibilă între creștin și Hristos, așa cum există și o unitate a credincioşilor, şi tocmai acestea produc o despărțire de lumea nemântuită.

Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. (Mat. 10:37)

Nicio legătură familială nu trebuie să-l rețină pe credincios de la deplina loialitate pe care i-o datorează Domnului. Urmarea lui Hristos are un preț; nu de puține ori însă el este greu de plătit, și implică multă durere sufletească. Un asemenea preț îl reprezintă adesea neînțelegerea, neacceptarea, tensiunile, înstrăinarea din propria familie. Această formă de ostilitate poate fi adesea cruntă și greu de suportat. Și iarăși spun: e bine s-o știi de la bun început! Dacă nu ești gata să suporți consecințele urmării lui Hristos, nu poţi vorbi despre dedicare. Personal, nu mă laud că sunt un creştin dedicat, pentru că îmi dau seama că sunt încă din clasa lui Simon Petru... Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că El este credincios!... și trag nădejde să pot promova în clasa apostolului Petru care a scris mai târziu epistolele acelea atât de înțelepte și profunde! Asta este minunea, aici e răbdarea și credința sfinților!

Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. (Mat. 10:38)

Mult mai periculoasă decât familia, în a-i refuza întâietatea lui Hristos în inima noastră, poate fi iubirea propriei vieți. Crucea era un mod cumplit de execuție... dar nu doar atât: aici, înseamnă o renunțare totală la propria voință, înseamnă abandonare totală în mâna Domnului, astfel încât nici moartea să nu fie în stare să ne despartă de Mântuitorul. Repet, nu tuturor ucenicilor li se cere să-și dea viața pentru Hristos, dar toți sunt chemați să-și desconsidere viața în comparație cu iubirea pentru Domnul! Îmi doresc să-L fi putut auzi pe Domnul folosind expresia aceasta: „nu este vrednic de Mine.” Mulţi dintre noi nu avem această vrednicie, iar asta poate însemna că El nu ne va folosi, pentru că nu Îi suntem cu adevărat dedicaţi. Dar, slavă lui Dumnezeu, El nu ne va arunca peste bord!

Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga. (Mat. 10:39)

Domnul pune în antiteză viaţa pe care o avem în trup pe pământ cu darul vieţii veşnice care vine prin credinţa în Domnul Isus Hristos. Au fost destule cazuri – și mai sunt și azi, în multe colțuri ale lumii, acolo unde creștinismul coabitează cu religii mult mai intransigente și fundamentaliste – când persoane care au venit la Hristos au fost ucise pentru aceasta. Sigur că o invitație la așa ceva nu sună prea îmbietor, dar trebuie să ne asumăm această posibilitate – deopotrivă cu asigurarea Domnului că cel care îşi pierde viaţa fizică pentru Hristos va primi viaţa veşnică ce îl va duce în prezenţa lui Hristos: „Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul” (2 Cor. 5:8). Pe de altă parte, ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?

Versetele de încheiere – 40-42 – subliniază importanța și prețuirea slujitorului lui Hristos, ca reprezentant al lui Hristos. A-l respinge pe reprezentant înseamnă a-l respinge pe cel reprezentat, așa cum a permite sau nu ambasadorului unei țări să-și exercite mandatul spune ceva despre atitudinea față de țara sau regimul respectiv. Deci a-l respinge pe slujitor înseamnă a-L respinge pe Hristos – cum afirmă și ap. Pavel în 2 Cor. 5:20: „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Să nu uităm și să ne bucurăm că-L reprezentăm pe Împăratul împăraților, și că El ne este alături când Îl slujim!

Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit. Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata. (Mat. 10:40–42)

În Ioan 15, Domnul Isus detaliază în paralel cu această secţiune, când spune că lumea L-a urât şi că îi va urî pe cei care Îi aparţin Lui. Noi nu ar trebui să fim mai populari în faţa lumii decât este Isus Hristos. Măsura loialităţii şi a credincioşiei noastre faţă de El este dată de răsplata profetului şi a omului neprihănit. Dacă Îl aperi pe Domnul Isus ca profet, vei primi răsplata unui profet. Dacă Îl primeşti doar ca pe un om neprihănit, vei primi răsplata unui om neprihănit. Dar dacă Îl recunoşti ca Domn şi Mântuitor, vei primi o răsplată deplină! Domnul nostru afirmă foarte clar că răsplătirile vor fi acordate în funcţie de credincioşia manifestată în relație și-n lucrare.

Cu ochii ațintiți la răsplătire – între care cea mai de preț este că vom fi ca (și cu) Domnul nostru – încheiem episodul de azi, mulțumesc pt atenție, să ne reîntâlnim sănătoși!

  continue reading

100 episoade

Artwork
iconDistribuie
 
Manage episode 424097746 series 3579396
Content provided by J. Vernon McGee. All podcast content including episodes, graphics, and podcast descriptions are uploaded and provided directly by J. Vernon McGee or their podcast platform partner. If you believe someone is using your copyrighted work without your permission, you can follow the process outlined here https://ro.player.fm/legal.

Dragi prieteni, ne-ntâlnim pe unde radio cu Evanghelia, fascinați de personalitatea Celui care a generat-o: Mântuitorul Isus Hristos. El, Cuvântul întrupat, Dumnezeu desăvârșit și cu totul Om, a ales să iasă din sfera sfințeniei și perfecțiunii și să Se autolimiteze, intrând în coordonatele efemerului și mortalității... din dragoste, din ascultare, din smerenie, acestea fiind doar câteva dintre componentele HAR-ului, cuvânt care definește epoca în care încă suntem. Hristos a venit să plătească în Sine, total prețul sfințeniei, iubirii și dreptății lui Dumnezeu, pe care le-a împăcat în Golgota și-n Înviere, cu rezultatul imediat și fantastic numit MÂNTUIRE – accesibilă prin pocăință și credință. De la Hristos încoace, lumea nu mai este doar colțul tensionat din univers în care oamenii se luptă între ei și cu Creatorul... venirea Domnului Isus în lume a adus şi confruntarea directă a răului cu binele, și a păcatului cu neprihănirea, dar și soluția de împăcare: nu a păcatului cu sfințenia, ci a omului cu Dumnezeu. În centrul acestei lupte pe viață și pe moarte este individul, pândit și înșelat de Satan, și având la dispoziție izbăvirea prin actul credință, care-l plasează de partea câștigătoare… Războiul a fost câștigat o dată pentru totdeauna, oricâte lupte s-ar mai duce până la instaurarea noii creații. Teribila confruntare dintre lumină și întuneric, dintre bunătate și răutate, dintre dragoste și și ură, dintre Dumnezeu și Satan ne antrenează și ne angrenează – suntem miza și terenul de bătălie... pare a fi război de exterminare... da, poate fi exterminare – dacă alegi neglijent, greșit (plăcerile de o clipă ale păcatului); dar poate fi biruința veșniciei tale, dacă alegi înțelept partea de care să lupți! Domnul Isus vrea să ne facă conştienţi de cât de serioasă este această problemă. Esențială în acest șir de bătălii este decizia pe care trebuie s-o iei, s-o ia oricine, fiecare... Pentru că e atât de importantă, generează mereu împotrivire și conflict.

Vă reamintim, suntem în cap. 10 al evangheliei scrise de Matei (sub insuflarea Duhului Sfânt) – capitol în care putem spune (încercând să fim conciși) că Mântuitorul îi responsabilizează și-i mandatează pe fiecare din cei 12 ucenici să meargă la poporul Israel şi să le predice Evanghelia Împărăţiei – în felul acesta ei devenind apostoli (trimiși). După trecerea în revistă a principiilor și manierei de desfășurare a misiunii trasate ucenicilor, după ce-i avertizează în legătură cu felul în care vor fi primiți și tratați de oameni (pentru că, nu-i așa? E valabil oricând și peste tot că nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită!), Domnul și Învățătorul la duce la cunoștință câteva din consecinţele imediate și deloc plăcute ale misiunii lor, dar le oferă și câteva instrucțiuni și principii generale de viaţă și atitudine, pe fondul acestor împotriviri.

Înainte de a continua parcurgerea textului (de la vers. 24, unde ne-am oprit data trecută), reamintim în context că de la nașterea Sa numele Domnului Isus a stârnit împotrivire; că de la primele Sale apariții și semne a stârnit scandal și tulburare, pentru că destabiliza formalismul religiozității instituționalizate; că atât chemarea cât și trimiterea Sa au fost nu la succes facil și huzur – fie el și spiritual; și că – de la început până azi – cei care-I calcă pe urme, cei ce se revendică din platforma Sa de gândire și faptă îi vor împărtăși opoziția și soarta. E bine s-o mai spunem o dată, să fie clar pentru toată lumea!

Deci suntem în miezul unui discurs de învestitură și motivare a ucenicilor, după ce Învățătorul îi trecuse prin fazele pregătirii lor teoretice și practice. Domnul Isus le dă trimișilor Săi indicații, orientări și atenționări, învăţături care sunt de fapt nșste principii extraordinare, şi care cu siguranţă își pot găsi și azi aplicabilitatea în vieţile noastre, deşi ele i-au vizat cu precădere pe cei doisprezece...

În această secțiune care urmează – de la vers. 24 până la finalul cap. 10 – Domnul Isus va schița poziția, protecția, privilegiile, promisiunea și practica slujitorilor Săi. Întâi și-ntâi, lor li se/ni se reamintește că

Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său. (Mat. 10:24)

Trebuie să ţinem minte că noi Îl reprezentăm pe Domnul Isus Hristos şi El trebuie să fie pe primul loc. Dacă nu Îl punem pe El pe primul loc, dacă nu continuîm să învățăm mereu de la El, vom avea probleme! Dar ce vrea să spună Mântuitorul aici, în contextul atenționărilor privind reacția oamenilor la Evanghelie și la propovăduitorii ei, este să nu ne așteptăm să fim mai bine văzuți sau primiți decât a fost Domnul Isus Însuși. Și dacă asta tinde să ne facă să devenim mai circumspecți față de misiune, în pasajul următor (25-31) Domnul avertizează împotriva fricii de oameni...

Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui, şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui? (Mat. 10:25)

Nu te îngrijora de ce vor spune oamenii despre tine, dacă eşti credincios Domnului. Oamenii nu au spus lucruri plăcute nici despre El; dacă Domnul Isus Însuşi a avut parte de rele tratamente, ucenicii Lui nu se pot aştepta la mai bine. Dacă oamenii L-au gratulat pe Învățătorul și Domnul Hristos cu blasfemii, la fel se va întâmpla și cu cei ce-L reprezintă. Beelzebul (domnul muștelor) era divinitatea filisteană asociată cu idolatria satanică. A fi discipol înseamnă nu doar să împarți laurii cu Învățătorul, ci în primul rând să-I împărtășești respingerea și persecuția – acestea fiind cel mai bun revelator și cea mai bună școală a credinței și credincioșiei.

Aşa că, să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut. (Mat. 10:26)

Dragul meu, viaţa ta va fi examinată pe toate părţile într-o zi, şi a mea la fel. Judecata supremă a lui Dumnezeu îi va răzbuna într-o zi pe credincioşi şi se va ocupa și de persecutori; aşa că ar fi bine ca viața ta să fie la fel de frumoasă în interior, ca și în exterior. Până una alta, însă, viața ta este deja examinată – de cei din jurul tău... și bine-ar fi să fie examinată și de tine însuți, astfel încât cugetul tău, luminat de Duhul Sfânt, să nu găsească nicio pricină de întristare sau rușinare, înaintea lui Dumnezeu și-a oamenilor. Iar dacă examinarea acestora îți va provoca suferință din cauza numelui Domnului, socotește-te privilegiat! Sigur nu ni se recomandă să urmărim martirajul, dar e înțelept să fim totdeauna gata să răspundem de nădejdea și credința noastră, până la ultima consecință!

Ce vă spun Eu la întuneric voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche să propovăduiţi de pe acoperişul caselor. (Mat. 10:27)

Întotdeauna mi-am închipuit că radioul este modalitatea cea mai bună de a propovădui de pe acoperişul caselor. Dacă pui o antenă pe acoperişul casei tale, poţi prinde chiar şi cele mai îndepărtate staţii de radio. Asta este o modalitate eficientă prin care putem efectiv predica de pe acoperişurile caselor în zilele noastre.

În plus, acest verset anunță că circumstanțele se pot schimba, atitudinea față de învățătura lui Hristos poate fi diferită de la un loc la altul, de la un secol la altul – datoria credinciosului este ca – indiferent cum a primit mesajul – el să-i fie dedicat și credincios, atât asumării și integrării lui în viața de fiecare zi, cât și propovăduirii curajoase, indiferent de cât de opresiv sau permisiv este contextul imediat.

Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă. (Mat. 10:28)

Aici nu este vorba de Satana, pentru că el nu are puterea să piardă și sufletul și trupul în iad... Ci Dumnezeu este Cel care are această putere și autoritate, cu alte cuvinte: temeţi-vă de Dumnezeu. Mi-aduc aminte acum că pe piatra funerară a lui John Knox (teologul și reformatorul scoțian din sec. al XVI-lea) stă scris: „Aici odihnește unul care s-a temut atât de tare de Dumnezeu, că nu a putut să se mai teamă de oameni!” O butadă care se pare că făcea carieră în epocă, de vreme ce și despre Cromwell se spune că – întrebat fiind cum de era atât de curajos – a răspuns: „Pur și simplu am învăţat că atunci când te temi de Dumnezeu, nu trebuie să te mai temi de niciun om.”

Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, niciuna din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru. (Mat. 10:29)

Oricât de prozaic sau neutru ar părea, e necesar să ne reamintim că Domnul se îngrijeşte chiar și de cele mai banale păsări! Mi-aduc aminte că eram într-o zi într-un hotel din estul țării, şi uitându-mă într-o doară pe fereastră am văzut sute de vrăbii în jurul unei fântâni. M-am gândit atunci: „Nici măcar una din aceste păsări nu-i este indiferentă sau necunoscută Domnului meu!” Cât de binefăcător este să-ţi aminteşti că lucrul acesta este cu atât mai valabil în ce te privește, care ești mult mai de preț și de folos decât orice vrabie... și care sunteți în chip desăvârșit cunoscuți de Creatorul și Răscumpărătorul vostru!

Cât despre voi, până şi perii din cap, toţi vă sunt număraţi. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii. (Mat. 10:30-31)

Te mai îndoiești de dragostea lui Dumnezeu?! El te iubeşte chiar mai mult decât părinții tăi! Ți-a numărat vreodată mama ta firele de păr din cap? Dumnezeu ți le știe și pe acestea... și nu doar la-nceputul, și la sfîrșitul vieții, ci și-n toiul vieții – atunci când omul are maximum de podoabă capilară! Dar aici exprimarea este mai degrabă hiperbolică, vrând să sugereze implicarea și cunoașterea desăvârșite ale Tatălui ceresc în ceea ce te privește!

Și mai gândeşte-te puțin și la faptul că Dumnezeu știe unde este orice vrabie, în orice moment... Deci, dragul meu, El ştie și unde eşti tu! Nu vei ajunge niciodată într-un loc în care El să nu ştie unde te afli.

Cred că ai sesizat că de trei ori Domnul le-a spus ucenicilor și trimișilor Săi să nu se teamă: în primul rând (vv. 26-27) să nu se teamă că împotrivitorii vor învinge. Cauza și mesajul creștinilor (Evanghelia Împărăției) vor deveni de notorietate. Apoi (v. 28) să nu se teamă de furia ucigașă a oamenilor... Moartea nu este tragedia supremă pentru credincioși, ci mai degrabă înseamnă a fi cu Hristos, o izbăvire de păcat, pofte și pătimiri. Deci nu de oameni trebuie să se teamă creștinul, ci de Cel ce are autoritatea supremă – Dumnezeu. Nu moartea fizică, ci moartea spirituală este pierderea ireparabilă și catastrofală, căci veșnică! Iar în al treilea rând, în vers. 31, să nu vă temeți că în vreo împrejurare sau nevoie Tatăl vostru v-ar putea lăsa singuri, El – care știe cel mai bine ce aveți nevoie cu adevărat!

Când te temi doar de Dumnezeu, nu doar că toate celelalte temeri vor dispărea, dar și nevoile tale vor fi împlinite – preaiubiților Lui El le dă pâinea ca în somn, spune psalmistul – pentru că Dumnezeu te știe cel mai bine și El este cel ce te-ngrijește și te protejează cel mai bine!

De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri. (Mat. 10:32–33)

Aceste cuvinte ale Domnului Isus subliniază importanța mărturisirii deschise a Domnului Isus și-a Evangheliei. Asta se aplică și slujitorilor, dar și acelora la care ajunge Cuvântul și mântuirea prin aceștia. Mărturisirea nu mântuiește, dar este rezultatul direct și natural al întoarcerii la Dumnezeu, și poate sluji la mântuirea altora. Să nu uităm că nimeni nu-L poate proclama pe Isus Hristos ca Domn decât prin Duhul Sfânt – care locuiește în cel ce se deschide pt Domnul Isus. Este absolut natural, normal și necesar, deci, ca dacă L-am primit pe Domnul Isus Hristos ca Mântuitor personal, să și recunoaştem lucrul acesta public, ori de câte ori este nevoie. Prin urmare, afirmaţia din versetul 33 urmează la fel de logic cum ziua urmează nopţii. Acest verset îmi atrage atenţia să îmi doresc să-L mărturisesc şi să fiu atent și credincios/curajos să nu mă lepăd de El niciodată – dacă-mi cunosc interesul veșnic! Sigur, nu vom fi nici ridicoli sau neatenți, mai cu seamă în momentele în care nu va trebui să arunc mărgăritarele Evangheliei înaintea porcilor; adică, există momente în care nu Îl onorăm prin folosirea Numelui Lui în anumite cercuri, unde proclamarea n-ar fi nici remarcată, nici apreciată. Dar, categoric, niciodată nu ne vom... și nu Îl vom lepăda!

Pasajul următor (vv. 34-39) arată clar că Evanghelia este și trasează o linie de demarcație între oameni. Isus Hristos este Prințul păcii, iar Evanghelia Sa este mesajul păcii – cu Dumnezeu și cu oamenii. Dar când oamenii Îl mărturisesc și-L proclamă pe Hristos, mai degrabă își fac dușmani și stârnesc conflicte (pentru că mintea majorității oamenilor este menținută captivă în întuneric de Domnul puterii văzduhului și marele inamic al Domnului Isus, care este Satana). Hristos strânge laolaltă, dar și separă, așa că de multe ori chiar și cele mai importante legături de familie sau de prietenie devin anacronice. Creștinii nu pot sluji – lui Hristos și lumii – fără să-și ducă crucea; asta înseamnă a fi răstignit față de sine, și a purta ocara lui Hristos.

Să nu credeţi că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. (Mat. 10:34)

Acesta este un verset care dă mari bătăi de cap pacifiştilor. Însă, până când orice nelegiuire nu va fi suprimată şi stârpită, Persoana lui Hristos va stârni întotdeauna duşmănia lui Satan și-a slujitorilor lui (duhuri sau oameni) – şi o bătălie va sta să izbucnească...

Mi-aș dori așa de mult ca măcar ecoul acestui verset să ajungă și la Organizaţia Naţiunilor Unite astăzi, ca și în gândirea unor predicatori liberali. Hristos nu a venit să aducă pacea la prima Lui venire. Păcatul este încă în lume; şi, atâta timp cât va rămâne pe pământ, Dumnezeu spune că nu va exista pace pentru cei răi.

Cert este că pacea lui Hristos nu este adusă în termenii doriți de omenire, și nu înseamnă neapărat absența războiului, deși Hristos a fost cea mai pacifistă persoană posibilă. El a adus sabia Cuvântului Său, dar și sâmburele de conflict al exclusivismului Său în ce privește mântuirea; or, faptul că „nimeni nu vine la Dumnezeu decât prin El” nu e bine primit de mulți fundamentaliști cu alte încredințări sau orientări! (Mat. 10:35–36)

Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa şi pe noră de soacra sa. Şi omul va avea de vrăjmaşi chiar pe cei din casa lui.

Cât de adevărat și cât de trist este că Evanghelia păcii și-a prințului păcii a ajuns casus beli (cauză de conflict) în multe relații și case, începând cu nucleul intim al familiei: părinți, copii, frați – dezbinați de atitudinea față de evanghelie... pentru că nu poate exista compromis cu păcatul pentru cei ce-l urmează pe Hristos, și nu poate exista despărțire de plăcerile vieții pentru cei ce se închină sieși sau oricui altcuiva... Iar cele două tendințe nu se ignoră, ci se ciocnesc. Pavel a amplificat adevărul acestui verset când a spus: „Fiindcă propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu” (1 Cor. 1:18). Familii și chiar popoare întregi au fost divizate ca reacție la predicarea Evangheliei. Există o legătură indestructibilă între creștin și Hristos, așa cum există și o unitate a credincioşilor, şi tocmai acestea produc o despărțire de lumea nemântuită.

Cine iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. (Mat. 10:37)

Nicio legătură familială nu trebuie să-l rețină pe credincios de la deplina loialitate pe care i-o datorează Domnului. Urmarea lui Hristos are un preț; nu de puține ori însă el este greu de plătit, și implică multă durere sufletească. Un asemenea preț îl reprezintă adesea neînțelegerea, neacceptarea, tensiunile, înstrăinarea din propria familie. Această formă de ostilitate poate fi adesea cruntă și greu de suportat. Și iarăși spun: e bine s-o știi de la bun început! Dacă nu ești gata să suporți consecințele urmării lui Hristos, nu poţi vorbi despre dedicare. Personal, nu mă laud că sunt un creştin dedicat, pentru că îmi dau seama că sunt încă din clasa lui Simon Petru... Dar îi mulţumesc lui Dumnezeu că El este credincios!... și trag nădejde să pot promova în clasa apostolului Petru care a scris mai târziu epistolele acelea atât de înțelepte și profunde! Asta este minunea, aici e răbdarea și credința sfinților!

Cine nu-şi ia crucea lui şi nu vine după Mine nu este vrednic de Mine. (Mat. 10:38)

Mult mai periculoasă decât familia, în a-i refuza întâietatea lui Hristos în inima noastră, poate fi iubirea propriei vieți. Crucea era un mod cumplit de execuție... dar nu doar atât: aici, înseamnă o renunțare totală la propria voință, înseamnă abandonare totală în mâna Domnului, astfel încât nici moartea să nu fie în stare să ne despartă de Mântuitorul. Repet, nu tuturor ucenicilor li se cere să-și dea viața pentru Hristos, dar toți sunt chemați să-și desconsidere viața în comparație cu iubirea pentru Domnul! Îmi doresc să-L fi putut auzi pe Domnul folosind expresia aceasta: „nu este vrednic de Mine.” Mulţi dintre noi nu avem această vrednicie, iar asta poate însemna că El nu ne va folosi, pentru că nu Îi suntem cu adevărat dedicaţi. Dar, slavă lui Dumnezeu, El nu ne va arunca peste bord!

Cine îşi va păstra viaţa o va pierde; şi cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga. (Mat. 10:39)

Domnul pune în antiteză viaţa pe care o avem în trup pe pământ cu darul vieţii veşnice care vine prin credinţa în Domnul Isus Hristos. Au fost destule cazuri – și mai sunt și azi, în multe colțuri ale lumii, acolo unde creștinismul coabitează cu religii mult mai intransigente și fundamentaliste – când persoane care au venit la Hristos au fost ucise pentru aceasta. Sigur că o invitație la așa ceva nu sună prea îmbietor, dar trebuie să ne asumăm această posibilitate – deopotrivă cu asigurarea Domnului că cel care îşi pierde viaţa fizică pentru Hristos va primi viaţa veşnică ce îl va duce în prezenţa lui Hristos: „Da, suntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă, la Domnul” (2 Cor. 5:8). Pe de altă parte, ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă și-ar pierde sufletul?

Versetele de încheiere – 40-42 – subliniază importanța și prețuirea slujitorului lui Hristos, ca reprezentant al lui Hristos. A-l respinge pe reprezentant înseamnă a-l respinge pe cel reprezentat, așa cum a permite sau nu ambasadorului unei țări să-și exercite mandatul spune ceva despre atitudinea față de țara sau regimul respectiv. Deci a-l respinge pe slujitor înseamnă a-L respinge pe Hristos – cum afirmă și ap. Pavel în 2 Cor. 5:20: „Noi dar, suntem trimişi împuterniciţi ai lui Hristos; şi, ca şi cum Dumnezeu ar îndemna prin noi, vă rugăm fierbinte, în Numele lui Hristos: Împăcaţi-vă cu Dumnezeu! Să nu uităm și să ne bucurăm că-L reprezentăm pe Împăratul împăraților, și că El ne este alături când Îl slujim!

Cine vă primeşte pe voi Mă primeşte pe Mine; şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte un proroc, în numele unui proroc, va primi răsplata unui proroc; şi cine primeşte pe un om neprihănit, în numele unui om neprihănit, va primi răsplata unui om neprihănit. Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-şi va pierde răsplata. (Mat. 10:40–42)

În Ioan 15, Domnul Isus detaliază în paralel cu această secţiune, când spune că lumea L-a urât şi că îi va urî pe cei care Îi aparţin Lui. Noi nu ar trebui să fim mai populari în faţa lumii decât este Isus Hristos. Măsura loialităţii şi a credincioşiei noastre faţă de El este dată de răsplata profetului şi a omului neprihănit. Dacă Îl aperi pe Domnul Isus ca profet, vei primi răsplata unui profet. Dacă Îl primeşti doar ca pe un om neprihănit, vei primi răsplata unui om neprihănit. Dar dacă Îl recunoşti ca Domn şi Mântuitor, vei primi o răsplată deplină! Domnul nostru afirmă foarte clar că răsplătirile vor fi acordate în funcţie de credincioşia manifestată în relație și-n lucrare.

Cu ochii ațintiți la răsplătire – între care cea mai de preț este că vom fi ca (și cu) Domnul nostru – încheiem episodul de azi, mulțumesc pt atenție, să ne reîntâlnim sănătoși!

  continue reading

100 episoade

Toate episoadele

×
 
Loading …

Bun venit la Player FM!

Player FM scanează web-ul pentru podcast-uri de înaltă calitate pentru a vă putea bucura acum. Este cea mai bună aplicație pentru podcast și funcționează pe Android, iPhone și pe web. Înscrieți-vă pentru a sincroniza abonamentele pe toate dispozitivele.

 

Ghid rapid de referință