Matei 24:1-14 | Itinerar Biblic | Episodul 94

Itinerar Biblic

Dragi prieteni, apreciem loialitatea dvs. față de acest program, și perseverența dvs. de a citi și înțelege Scriptura – conștienți că doar Cuvântul lui Dumnezeu ne poate rândui, orienta și susține viața. Dar vrem să credem că ați înțeles deja că esențială este credincioşia faţă de Dumnezeu, care – aşa cum am văzut în episoadele trecute – se bazează pe schimbarea inimii, gândirii, valorilor... stăpânului, în cele din urmă! Ea nu este o problemă de practici religioase, cum, din păcate, consideră mulţi. Amintiți-vă că Domnul Isus a amendat, prin cuvinte usturătoare, atitudinea fariseilor şi cărturarilor evrei care înlocuiseră dragostea şi respectul faţă de Dumnezeu cu meticulozitatea unor practici fără viaţă. Cuvintele şi atenţionările Lui constituie o bună lecţie pentru noi, atât urgentă cât și importantă, având în vedere consecinţele deosebit de grave ale acestor erori și confuzii.

Capitolele 24 şi 25 din Matei (cunoscute sub denumirea de „Discursul de pe Muntele Măslinilor”) constituie ultimul dintre cele trei discursuri majore din această Evanghelie. Ele sunt considerate discursuri majore datorită lungimii, conţinutului şi intenţiei lor. N-ați uitat că Domnul nostru tocmai Își încheiase tirada la adresa conducătorilor religioşi ai poporului. Apoi, plângând pentru cetate, dă semnalul retragerii sprijinului pentru ea, anunțându-i declinul și distrugerea, când afirmă îndurerat că le va rămâne casa pustie (Templul).

La ieşireadin Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. (Mat. 24:1)

Domnul Isus le spusese că așezarea Împărăţiei Sale urma să sufere amânare, şi că Templul urma să fie părăsit. (Templul era alcătuit din mai multe clădiri. Acesta era Templul construit de Irod, iar lucrările de construcţie încă nu se finalizaseră. Oricum, edificiul era construit din marmură albă şi avea un aspect impresionant și atrăgător.) Ucenicii sunt tulburaţi de afirmaţia lui Isus că Templul avea să fie abandonat. Aşadar, ucenicii vin la El dorind să îi arate clădirile.

Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nuva rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” (Mat. 24:2)

„Vedeţi voi toate aceste lucruri?” Ucenicii credeau că le văd şi-L îndemnau și pe Domnul să le admire. Aşa că El le spune: „Le vedeţi cu adevărat?” În societatea noastră contemporană aceasta este o întrebare pe care ar fi bine să o luăm în considerare. Vedem noi, cu adevărat, lumea din jurul nostru? Pentru că nu întotdeauna lucrurile sunt așa cum arată!

Mă gândesc: atunci când mergem undeva pentru prima oară și ne place ce vedem... sau atunci când revenim în locuri dragi sufletului nostru, care înseamnă ceva pentru noi... când ne putem bucura de natură, de creație, de libertate, de frumusețe... da: chiar și de lucrările omului, care conferă comoditate și confort și perspective bune și frumoase... ne bucurăm, nu? Ne simțim privilegiați, nu ne mai săturăm privind, admirând sau beneficiind din plin de resurse, de condiții, de cadrul natural sau creat... Cred că fiecare am avut – poate chiar recent! – asemenea momente de încântare, pentru care se cuvine să-I mulțumim lui Dumnezeu! Bine-ar fi însă ca odată domolită bucuria, să nu uităm să revenim cu picioarele în realitatea cea mai pură – și să ne dăm seama că, de fapt, nu vedem aceste locuri sau lucruri aşa cum ar trebui. Toate acestea se află sub controlul lui Dumnezeu. Şi chiar dacă el ni le îngăduie, toate vor trece, dragi ascultători: toate aceste stațiuni sau centre culturale, toate aceste şcoli extraordinare, toţi aceste clădiri impresionante din toate aceste oraşe deosebite pe care le vom fi admirat, vor trece într-o zi! Sigur, nu ăsta e primul gând care ne vine, dar așa stau lucrurile! La prima vedere aşa ceva nu părea posibil nici în cazul redat în evanghelia lui Matei cap. 24, şi ucenicii au simţit cred acelaşi lucru.

Dar Isus adaugă: „Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.” Ei bine, cred că această afirmaţie i-a bulversat de-a binelea pe ucenici – dar chiar așa au stat lucrurile! Cu câţiva ani în urmă pe când mă aflam în Ierusalim la Zidul Plângerii, organizatorul călătoriei a încercat să-mi atragă atenţia asupra modului în care pietrele fuseseră tocite de către oamenii care veniseră să plângă acolo de-a lungul anilor; era destul de vizibil, dar ce m-a impresionat a fost faptul că zidul acela era construit din multe feluri de pietre. Istoria ne spune că la jumătatea sec. I înainte de Hristos Ierusalimul a fost cucerit de romani; unul din regii locali puși de aceștia – Irod cel mare – a inițiat un proiect de extindere masivă a Templului – iar Zidul de Apus (Zidul Plângerii de astăzi) a fost parte a perimetrului de susținere a platformei Templului. Construcția nu s-a finalizat în timpul vieții lui, ci doar în perioada domniei lui Agrippa al II-lea, strănepotul lui Irod cel Mare. Templul lui Irod a fost distrus de romani, alături de restul Ierusalimului, în 70 d.Hr, ca urmare a primului război evreo-roman. Titus Romanul a distrus cu adevărat și total cetatea și Templul, le-a ras de pe suprafața pământului! Pentru noi asta e istorie antică, dar pentru ucenici era profeție şocantă. De aceea ei au venit la El să-l bombardeze cu întrebări.

El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi uceniciiLui au venit la El la o parte şi I-au zis: „Spune-ne când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?” (Mat. 24:3)

(1) „Când se vor întâmpla aceste lucruri?” – când nu va rămâne piatră pe piatră?! (2) „Care va fi semnul venirii tale?” – Răspunsul la această întrebare se găseşte în versetele 23 la 51; şi (3) „Care va fi semnul sfârşitului veacului acestuia (al împlinirii vremurilor)?” Răspunsul la această întrebare se găseşte în verstele 9 la 22. Domnul Isus Se va poziționa față de aceste trei întrebări, iar răspunsurile și precizările Lui se încheagă în ceea ce noi numim Discursul de pe Muntele Măslinilor.

Prima întrebare: „Când se vor întâmpla aceste lucruri?” – când va fi să nu mai rămână piatră pe piatră? – nu primeşte un răspuns în Evanghelia după Matei. Găsim răspunsul în Evanghelia după Luca şi părţi din el în Evanghelia după Marcu. De ce nu este inclus şi în Evanghelia după Matei? Pentru că Matei este Evanghelia Împărăţiei; ea îl prezintă pe Regele. Distrugerea Ierusalimului din anul 70 d.Hr. a avut de-a face cu această epocă în care trăim noi, dar nu are nimic de-a face cu viitorul îndepărtat când Regele va veni. Prin urmare, Matei nu preia această parte a Discursului de pe Muntele Măslinilor.

Iată răspunsul pe care Domnul nostru îl dă primei întrebări, redat în Evanghelia după Luca 21:20-24: „Atunci, cei din Iudeea să fugă la munţi, cei din mijlocul Ierusalimului să iasă afară din el, şi cei de prin ogoare să nu intre în el. Căci zilele acelea vor fi zile de răzbunare, ca să se împlinească tot ce este scris. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în acele zile! Pentru că va fi o strâmtorare mare în ţară şi mânie împotriva norodului acestuia. Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor”

Fără îndoială, mulţi dintre cei care L-au auzit pe Domnul Isus spunând aceste lucruri vor fi fost prezenţi în anul 70 d.Hr. când armatele romane au înconjurat cetatea, au asediat-o, şi în cele din urmă au intrat în ea. Ceea ce au făcut romanii a fost grozav: au demolat cetatea. A fost cea mai rea distrugere din istoria ierusalimului, mai devastatoare decât cea condusă de Nebucadneţar cu mai bine de şase secole înainte. Când romanii au distrus „orașul păcii”, în anul 70 d.Hr., s-a împlinit prima parte a Discursului de pe Muntele Măslinilor.

Următoarele întrebări puse de ucenici au fost acestea: „Care va fi semnul venirii Tale? Dar al sfârşitului veacului acestuia?”

Domnul Isus răspunde întrebărilor în ordinea lor cronologică şi logică. Va răspunde mai întâi la ultima lor întrebare şi apoi la cea de-a doua întrebare. Primul lucru de care se ocupă Domnul este semnul sfârşitului lumii, sau mai precis spus, sfârşitul veacurilor. Lumea nu se va sfârşi niciodată. Da, va trece lumea veche, configurația ei prezentă și pervertită, dar va intra în scenă un pământ nou. Va fi ca şi cum ai da la schimb maşina veche pentru una nouă. Nu spui: „Acesta este sfârşitul epocii maşinii pentru mine!” Nu poți spune că nu mai ai mașină – ai una, pentru că ai dat-o la schimb pe cea veche şi ai primit una nouă. Iar Domnul va schimba lumea veche cu una nouă. Sistemul actual al lumii va trece, da, dar va exista un alt pământ, alte ceruri, altă omenire... Va exista în acest sens o delimitare, un sfârşit al veacurilor – aceasta este expresia folosită de ucenici în întrebarea pusă Domnului.

În Discursul de pe Muntele Măslinilor, când Hristos vorbeşte despre venirea Lui, El se referă la revenirea Sa pe pământ pentru a-Şi instaura Împărăţia. Biserica nu apare deloc în această imagine. De fapt, până la sfârşitul veacurilor, Biserica va fi răpită, iar acelea vor fi ultimele zile ale poporului Israel. Isus vorbeşte despre perioada Necazului celui Mare şi aşa denumeşte această perioadă în discursul Său... care începe în (Mat. 24:4)

Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamăsă nu vă înşele cineva.”

Expresia aceasta („băgaţi de seama să nu vă înşele cineva”) este caracteristică pentru întreagă această epocă. Domnul dă astfel un avertisment serios, din cauză că va exista multă amăgire, îndeosebi în timpul perioadei Necazului, când va apărea Antihristul. Petru ne avertizează în 2 Petru 2:1: „În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năprasnică.” Nu trebuie să ne îngrijorăm cu privire la profeţii falşi – deoarece, dacă cineva începe să profeţească în zilele noastre, creştinii adevărați îl vor respinge de la bun început, ştiind că profeţii nu sunt pentru această perioadă. Totuşi, trebuie să fim atenţi cu privire la învăţătorii falşi, şi există mulţi în zilele noastre. Trebuie să îi testăm cu ajutorul Scripturii. Primim nenumărate semnale în acest sens; recent am citit o scrisoare de la o femeie care deţine o funcţie importantă într-o companie de asigurări, și care – la sfatul unei bune prietene – se alăturase unei secte. După ce a frecventase gruparea aceea mai bine de un an de zile, a auzit programul nostru de predicare a Bibliei prin radio, iar Scriptura i-a atras atenţia cu privire la eroarea acelei secte. Apoi povesteşte cum ea şi întreaga ei familie au părăsit gruparea respectivă, și s-au mutat la o biserică sănătoasă din apropiere. Dragi ascultători, trebuie să fim atenţi la învăţătura greşită. În zilele noastre există multă învăţătură eretică. Domnul nostru ne avertizează: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.”

Fiindcăvor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Hristosul!” Şivor înşela pe mulţi. (Mat. 24:5)

Unul din semnele sfârşitului veacurilor este pretenția tot mai multor lideri, învățători sau predicatori că ei sunt Hristos. Au existat și există astfel de oameni. Auzisem despre unul care a instaurat o „cetate sfântă” în partea de nord a Californiei şi se aştepta ca dintr-un moment în altul să fie chemat la Washington D.C., pentru a rezolva problemele lumii. Nu există „cetăţi sfinte” pe faţa pământului (nici măcar Ierusalimul nu poate fi numit sfânt!), dar într-o zi Domnul va veni din sfințenia perfectă a cerului pe pământ, pentru a rezolva problemele de-aici. Ar trebui să ne amintim că şi în acest moment există o mulţime de antihrişti, dar la sfârşitul veacurilor va veni acel Antihrist care i se va împotrivi lui Hristos şi care se va erija într-un soi de autoritate unică.

Cred că acolo, pe Muntele Măslinilor, Domnul nostru a privit spre sfârşitul veacurilor şi spre vremea Necazului celui Mare, dar la începutul discursului Său, a umplut golul oferindu-ne o imagine a stării actuale a Bisericii. Recunosc că există mulţi învăţători ai Bibliei, mult mai buni decât mine poate, care argumentează că în versetele 5 la 8, Isus vorbeşte şi despre perioada Necazului; aşa că, dacă vreţi să nu fiţi de acord cu mine, veţi fi într-o companie foarte selectă. Totuşi, convingerea mea este că Domnul nostru nu se referă la Necazul cel Mare decât începând din versetul 9 al acestui capitol.

Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. (Mat. 24:6)

Cu niciun chip, războaiele şi veştile de războaie nu reprezintă semnul că suntem la sfârşitul veacurilor. Domnul acoperă golul din momentul în care se afla atunci cu ucenicii şi până la sfârşitul veacurilor. Este uşor să îţi închipui că războaiele majore și multiple indică apropierea de sfârşitul veacurilor. Nu este aşa! În ultimele câteva milenii au existat multe războaie majore şi nici măcar trei sute de ani de pace, cu totul... Când eram copil, la sfârşitul Primului Război Mondial, își amintește JohnVernonMcGee, l-am auzit pe tata şi pe alţii discutând despre anumite cărţi care afirmau că acela este sfârşitul lumii. Primul Război Mondial a dat naştere unei gândiri de felul acesta. Dar după acel război am avut o recesiune mondială, apoi Al Doilea Război Mondial, bomba atomică, apoi Războiul rece... Pe la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, am spus adunării mele că vor apărea o căruţă de cărţi care vor afirma că suntem la sfârşitul lumii, din cauza Celui de-al Doilea Război Mondial. Şi am greșit: s-au tipărit două căruţe de asemenea cărţi, toate senzaţionale... și toate greșite! A trecut amar de vreme de la Al Doilea Război Mondial, iar sfârşitul lumii încă nu a venit. Ar trebui să îl ascultăm pe Domnul şi să încetăm să-i mai ascultăm pe învăţătorii falşi. Vom auzi în continuare despre războaie şi veşti de războaie, dar nu ar trebui să fim tulburaţi de lucrul acesta, căci toate aceste lucruri vor trece şi încă nu va fi sfârşitul veacurilor. Dragi ascultători, să nu uităm și că omul nu va rezolva niciodată problema războiului. Liga Naţiunilor n-a putut rezolva această problemă, ONU nu va reuşi să o rezolve vreodată. Nu va exista pace, până când Prinţul Păcii nu va veni!

Unneam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciume. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor. (Mat. 24:7–8)

Acestea sunt caracteristici ale veacurilor şi, prin urmare, nu sunt semne ale sfârşitului veacurilor, „sfârşitul... nu va fi atunci” (v.6). Hristoşi falşi, veşti de războaie, foamete, epidemii, cutremure caracterizează întreaga epocă a Bisericii, și se pare că se vor intensifica pe măsură ce ne apropiem de sfârşitul veacurilor. Chiar acum explozia demografică îngrijorează lumea, şi pe bună dreptate. Mii şi milioane de oameni mor de foame. Şi această situaţie se va agrava. Încălzirea globală, migrațiile, catastrofe naturale, viruși letali afectează milioane de oameni... Caii și călăreții Apocalipsei nu şi-au făcut încă apariţia, dar la sfârşitul veacurilor, îşi vor face intrarea pe scenă. Ce vedem astăzi nu este decât începutul durerilor.

Următorul verset aduce cu sine primul indiciu legat de timp. Acum Domnul începe să vorbească despre vremea necazului, anticipată și atestată printr-o serie de indicii/semne... Noi trăim în „epoca Bisericii” sau „epoca Duhului Sfânt,” aşa cum o denumesc unii oameni. Biblia împarte omenirea de astăzi în diverse categorii: evreii, neamurile, Biserica lui Dumnezeu (vezi 1 Corinteni 10:32). În această epocă, Dumnezeu Îşi formează un popor pentru Numele Lui, atât dintre evrei cât şi dintre neamuri pentru a alcătui această a treia categorie, Biserica. Iar aceasta va fi luată din lume la momentul Răpirii. Apoi va începe Necazul cel Mare, şi cred că versetul 9 vorbeşte despre acest început:

Atuncivă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate neamurile pentru Numele Meu. (Mat. 24:9)

„Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi” – adică cine sunt aceştia? În mod evident, El nu se adresează Bisericii, ci poporului Israel. Părerea mea este că această chinuire despre care vorbeşte Domnul aici este anti-semitismul la scară globală.

Aş vrea în acest moment să intercalez un adevăr important pentru creştinii din zilele noastre. Atâta timp cât adevărata Biserică este în lume, nu ar putea exista anti-semitism global, deoarece Biserica i s-ar împotrivi. Niciun credincios adevărat în Domnul Isus nu îi poate urî pe evrei; aceasta este o imposibilitate. Am sentimentul că aripa liberală a bisericii prezintă o imagine falsă evreilor şi că, în ultimă instanță, aceasta se va întoarce împotriva lor. Dar, atât timp cât există pe pământ adevărata Biserică, nu putem vorbi de anti-semitism global; acesta va deveni realitate după ce Biserica va fi luată la Răpire.

Atunci mulţi vorcădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii. Se vor scula mulţiproroci mincinoşi şi vorînşela pe mulţi. (Mat. 24:10–11)

Aşa cum am văzut mai devreme, Biserica este avertizată cu privire la învăţătorii mincinoşi, în timp ce Israelul este avertizat cu privire la profeţii mincinoşi. Astfel că aici, după ce Biserica va fi fost luată, avertismentul este din nou împotriva profeţilor falşi.

Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci. (Mat. 24:12)

Acesta este un principiu şi, în acest Discurs de pe Muntele Măslinilor, există multe principii pe care le putem aplica în zilele noastre. Nu demult am întâlnit un predicator cu care am fost coleg la şcoală. A adoptat o teologie liberală; bea, fumează şi trăieşte la fel ca restul lumii. El mi-a spus: „McGee, nu lupţi împotriva primăriei; i te alături!” El mi-a spus despre faptul că în Biserica lui pătrunseseră practici păcătoase, şi că el a renunțat să li se împotrivească. Atunci când fărădelegea se înmulţeşte, dragostea multora se răcește, iar acest lucru va deveni tot mai adevărat la sfârşitul veacurilor.

Versetul următor este uimitor pentru unii oameni:

Darcine va răbda până la sfârşit va fi mântuit. (Mat. 24:13)

Întrebarea este: Cine rabdă până la sfârşit? Ei bine, când studiez cartea Apocalipsa, descopăr că Dumnezeu va opri toate forţele naturii şi ale răului şi chiar forţele binelui până când El va pecetlui un anumit număr de oameni. Deci cine va răbda până la sfârşit? Cei pe care El îi va fi pecetluit la început, desigur. Păstorul cel Bun – în toate vremurile – îşi va însoţi oile tot timpul. Dacă porneşte cu o sută de oi, El nu va ajunge la sfârşit cu mai puține!

Dacă cineva îmi spune: „Cutare sau cutare a fost foarte activ în biserică, dar a căzut în păcat... Este el mântuit?” nu pot decât să răspund că nu ştiu. Va trebui să aşteptăm să vedem ce se întâmplă. Le tot spun oamenilor că în cele din urmă, porcii vor sfârşi toţi în cocina porcilor, iar fiii risipitori îşi vor găsi drumul înapoi spre casa Tatălui. Este derutant să vezi un fiu în cocină şi un porc în casa Tatălui. Petru vorbește despre: „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă” (2 Petru 2:22). Să spunem că unul dintre purceluşi a plecat împreună cu fiul risipitor acasă la tatăl său, că a fost curăţat, că i s-au spălat dinţii cu pastă de dinţi, şi că i s-a legat o fundă roz în jurul gâtului. Dar el nu vrea să rămână în casa tatălui. Mai devreme sau mai târziu se va întoarce la cocina de care aparţine. „Cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.” Va trebui să aşteptăm şi să vedem. Uneori un fiu, un creştin, va intra în cocina porcilor, dar pentru că este fiu, într-o zi va ieşi de acolo. De ce? Pentru că are un Păstor minunat. Acela „va fi mântuit”!

Evangheliaaceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul. (Mat. 24:14)

Evanghelia Împărăţiei este subiectul propovăduirii lui Ioan Botezătorul: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape” (Matei 3:2). Domnul nostru şi-a început lucrarea cu același mesaj: „De atunci încolo, Isus a început să propovăduiască şi să zică: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.” De asemenea, El i-a trimis pe apostolii Lui cu acelaşi mesaj (vezi Matei 10). Dar în Matei 11:28 vedem că mesajul Domnului nostru s-a schimbat, în: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă.” Iar în Matei 20:28, El a spus că a venit pentru a-Şi da viaţa ca răscumpărare pentru mulţi. În timpul perioadei Necazului, Evanghelia Împărăţiei va fi predicată din nou. Ea nu este pentru zilele noastre, pentru că noi trebuie să predicăm Evanghelia harului lui Dumnezeu. Atunci, este Evanghelia Împărăţiei o altă Evanghelie? Nu, prietene, nu este! Este aceeaşi Evanghelie, cu un accent diferit. Nu avem niciun drept să afirmăm că Împărăţia cerurilor este aproape, pentru că nu ştim lucrul acesta. Dar când Necazul cel Mare va începe, omenirea va trebui să ştie că se apropie de sfârşit, deşi nu vor cunoaşte nici ziua nici ora. Prin urmare, mesajul va fi: „Pocăiţi-vă, căci Împărăţia cerurilor este aproape.”

Cu aceste precizări importante și utile, punem punct întâlnirii de azi! Cu ajutorul lui Dumnezeu, continuăm data viitoare să înțelegem mai multe din Discursul final al Domnului!