#7 Alexandra Oțoiu, Avocat - Despre rolul și responsabilitatea civică a avocatului în societate
Manage episode 311963269 series 3206510
Cu Alexandra Oțoiu, avocat in Baroul Timiș, am pornit discuția cu sfaturi pentru noii colegi intrați în profesie, și am continuat cu importanța responsabilizării civice a avocaților și cât de important este să ne oferim ajutorul persoanelor vulnerabile sau care provin din medii defavorizate. Prin doar două ore pe lună impactul poate fi unul major, și nu doar la nivel individual, ci și asupra întregii societății. Alexandra ne-a vorbit, de asemenea, despre programul de educație juidică, Respect Education Academy, în care este implicată, și rezultatele avute de la inițierea acestuia.
Alte subiecte atinse:
- De ce este benefic ca noi, ca profesioniști, împreună cu organele profesiei, să reacționăm atunci când există diferite mișcări în lumea juridică
- De ce este util ca avocații să se implice în proiecte civice
- Despre programul Lideri pentru Justiție și cum acesta conferă curaj și susținere în implicarea în diverse cauze civice
În prezent, Alexandra este avocat definitiv în Baroul Timiș și își desfășoară activitatea preponderent în domeniul consultanței (civil, comercial, muncii) și susține asociațiile non-profit. Este membru în Consiliul Director al Asociației Liderjust și membru în Asociația Tinerilor Avocați din Baroul Timiș. Crede cu tărie în ideea de voluntariat, implicare și consideră că puterea comunităților mobilizează mulți oameni și aduce schimbarea.
24 episoade