Orașul Vorbește cu scriitorul Brad Florescu: " Cartea mea este angajantă, este suport pentru întâlnirea între un cititor și un ascultător"

17:44
 
Distribuie
 

Manage episode 346632399 series 3292179
După Orașul Vorbește la RRC descoperit de Player FM și comunitatea noastră - drepturile de autor sunt deținute de către editor, nu de Player FM, iar materialul audio este transmis direct de la serverul editorului. Apasă butonul Abonare pentru a urmări actualizările în Player FM, sau copiază sursa URL în alte aplicații podcast.

A învățat să citească la vârsta de 4 ani și și-a pierdut de atunci foarte multe nopți cu nasul în cărți. A copilărit printre cele peste 3000 de volume din biblioteca familiei sale. A citit chiar și la lumina lumânării, cum se întâmpla adesea în trecut. "Totul se datorează mamei mele, care m-a înconjurat de cărți și de muzică. Din combinația aceasta s-a născut omul care a creat aceste două cărți ("Ce a făcut marchizul când a aflat" și „Ce a uitat călătorul”) , care sunt o combinație de text și muzică, dar muzica trebuie să o descopere fiecare, atunci când citește cu viu grai poveștile".

Brad Florescu este povestitor, călător, jurnalist, blogger și fotograf. O mare parte din viață și-a dedicat-o publicității, iar o alta și-a petrecut-o călătorind de la un capăt la altul al lumii. De 15 ani face asta și trăiește câte o viață nouă din doi in doi ani, într-un alt loc de pe glob. Deși a scris foarte mult în toți acești ani despre călătoriile sale, spune că nu și-a dorit niciodată să își vadă numele pe coperta unei cărți. Băiețelul său a făcut însă ca acest lucru să se întâmple, iar noi să ne putem bucura de Poveștile lumii. Anul trecut apărea la editura Frontiera volumul "Ce a făcut marchizul când a aflat", iar zilele acestea apare cartea „Ce a uitat călătorul”. Sunt cărți fără vârstă, povești cu tâlc, povești care ne vor face să zâmbim, să ne mai trezim un pic la realitate, să mai învățăm câte ceva despre noi și despre viață.

  • Realizatoare: Andra Petrariu.
  • Producătoare: Gabriela Mitan.
  • Radio România Cultural.
  • Foto: Mihaela Noroc, editurafrontiera.ro

569 episoade