Podcast #știința360. Dr. Marius Geantă, despre inflamaţia tiroidiană care poate persista un an după COVID-19
Manage episode 346787811 series 3171589
În cadrul ediției de pe 8 noiembrie 2022 a emisiunii #știința360 de pe Radio România Cultural, Dr. Marius Geantă, Președintele Centrului pentru Inovație în Medicină #inomed, a comentat avansurile științifice ale momentului.
Pacienţii spitalizaţi pentru COVID-19, forma severă, şi care nu au istoric de afectare tiroidiană, pot să dezvolte tiroidită asociată infecţiei cu SARS-CoV-2, care persistă până la un an. Acestea sunt rezultatele unui studiu prezentat în cadrul întâlnirii anuale a American Thyroid Association (ATA) 2022. Studiul şi-a propus supravegherea funcţiei tiroidiene post COVID-19 pe termen lung, aceste consecinţe ale infecţiei SARS-CoV-2 fiind puţin investigate.
Studiul a inclus 183 de pacienţi spitalizaţi cu forme severe de COVID-19 în Italia. La momentul includerii în studiu, 10% dintre aceştia au avut tireotoxicoză, iar la 2-3 luni post-infecţie, 28% au avut arii de tiroidită evidenţiate la ecografie. Disfuncția tiroidiană a fost tranzitorie, iar leziunile de tiroidită s-au micşorat progresiv în timp. Aceşti pacienţi cu modificări la ecografie au avut o probabilitate mai crescută de a avea concentraţii serice ridicate de FT4 şi interleukină 26, 60% dintre ei au avut un nivel scăzut al TSH-ului, iar 25% au avut valori normale ale TSH-ului.
Evaluarea prezenţei autoanticorpilor a indicat absenţa dezvoltării anticorpilor antitireoglobulină, a celor împotriva tiroid peroxidazei, precum şi a celor anti-receptor de TSH. La nivel tiroidian, s-au evidenţiat celule T cu memorie, care nu au fost detectate şi în sânge. Limfocitele T specifice împotriva SARS-CoV-2 au fost depistate în număr mai mare la nivel tiroidian, faţă de sânge.
Studiul nu a putut clarifica dacă existenţa acestor arii de inflamaţie tiroidiană va avea consecinţe pe termen lung. De asemenea, nu a putut explica de ce unii pacienţi dezvoltă tiroidită atipică şi alţii nu.
Mai multe detalii despre subiectele dezbătute în această săptămână:
https://raportuldegarda.ro/stiri-covid-romania/
https://raportuldegarda.ro/esential-covid-19-inflamatie-tiroidiana-post-infectie/
132 episoade