Reziliența prin cultură. Premiul „Romulus Rusan” | Dorian Galbinski

Spandugino Podcasts

Cum devine viața un destin? Ce fel de comori a descoperit Dorian Galbinski răscolind trecutul, în căutarea pasionantelor amintiri evocate în recentul său volum de memorii? Ce mai rămâne de făcut după ce afli, din proprie experiență, că „viața trece ca un glonț”? Care era programul unei zile la Radio BBC Londra, în anii ’80? Dar mai târziu, în anii 2000? Cum au fost receptate, în redacția secției române, evenimentele din decembrie 1989? Din cei 38 de ani de activitate la BBC, ce perioadă a reprezentat, pentru Dorian Galbinski, „vârsta de aur” sau, altfel spus, cea mai efervescentă etapă din cariera sa de jurnalist? S-a pierdut cumva, în jurnalismul contemporan, simțul nuanțelor? Ar putea, oare, corectitudinea politică să îngenuncheze jurnalismul – chiar și jurnalismul à la BBC, care mizează cu acuratețe pe verificarea încrucișată a surselor? Într-o retrospectivă alertă și plină de vervă narativă, Dorian Galbinski, redactor al secției române de la Radio BBC Londra, laureat al primei ediții a Premiului „Romulus Rusan” pentru cartea de literatură a memoriei, și publicistul și scriitorul Cristian Pătrășconiu explorează lumea jurnalismului actual, modul în care BBC a devenit o instituție fundamentală pentru edificarea unei democrații autentice în România, dar și o seamă de experiențe personale ale autorului, pornind de la volumul „Viața trece ca un glonț. Memoriile unui reporter BBC” (Editura Humanitas, 2021).
9.06 „Destinul meu a fost întâlnirea șansei cu necesitatea. S-a format destinul, am lucrat în Radio BBC 38 de ani și vă spun cu toată siguranța că, dacă postul mai exista acum, lucram la BBC.”
24.16 „Trecutul este o altă țară, în sensul că stau și mă gândesc, câteodată, că sunt tot eu, că am avut o continuitate, dar nu mai sunt același om. Sunt altcineva. Și nici țara în care am fost în tinerețe nu mai e aceeași.”
30.41 „Adam avea, cred, 6 ani și-mi spunea într-o zi, luându-l de la școală: «Sunt un eșec. Dany mă bate la tenis, mă bate la jocurile electronice; nu sunt în stare de nimic». Și i-am zis: «Adam, nu e adevărat. Dany te bate, poate, pentru că e mai mare decât tine și are mai multă experiență la jocurile acestea. Dar tu ești unic, nu e nimic ca tine pe lume». Și el zice: «Ba da. Uite: umbra mea».”
38.55 „În anii ’70, veneai la birou, șeful adjunct îți aloca sarcina pe ziua respectivă: «Tu faci știrile, tu traduci două comentarii, voi doi traduceți Revista presei – care se citea live –, voi înregistrați comentariile astea în Oglinda zilei...» și așa mai departe. Când am început să facem jurnalism serios, aveam o ședință de redacție, discutam care sunt subiectele principale care trebuie acoperite, se aloca după aceea fiecare sarcină...”
54.56 „Or, political correctness a început în universitățile americane și de acolo s-a extins și se extinde în continuare. Noi avem o zicală la Londra: ce se întâmplă în America se întâmplă în Anglia după zece ani, iar în restul Europei după douăzeci [de ani].”
59.48 „Problema este că astăzi, cu fake news, cu tot ce se poate falsifica, nu știu câtă încredere mai poți să ai. Eu, personal, încep să nu mai cred aproape nimic din ce se scrie sau din ce se arată. Până și imaginile pot fi falsificate.”