Digital Lead #7. Cu Iustinian Belghir, General Manager Glovo România și Moldova
Manage episode 343341834 series 3133263
Glovo vrea să mărească în 2023 lista orașelor în care va fi prezent, spune Iustinian Belghir, General Manager Glovo România și Moldova care a explicat, la Digital Lead, cum arată industria de livrări în 2022, pe piața locală.
Principalele idei din interviul Digital Lead
- ecosistemul este un marketplace complex, din care fac parte utilizatorii, parteneri și livratori. Se văd schimbări atât în comportamentul utlizatorilor (care folosesc aceste servicii din ce în ce mai mult), dar și în rândul companiilor care acum își fac planuri pe termen mediu și lung în ceea ce privește livrarea prin servicii precum cel oferit de Glovo.
- la momentul ridicării restricțiilor s-a remarcat o ușoară stagnare, ulterior, industria a început să crească. Clienții își doresc servicii de calitate (cu accent pe respectarea promisiunii de livrare) și accesibilitatea produselor. Dacă luăm în calcul segmentul retail, sunt anumite produse (de exemplu un cartuș de imprimantă) care sunt dorite de consumatori mai repede decât timpul standard de livrare oferit de retaileri.
- categoria Food este în continuare cea mai mare parte din business, urmată de categoriile Groceries și Retail.
- în condițiile în care oferi libertatea ca oamenii să comande orice, întâlnim și comenzi mai atipice precum “rochiță siclam cu umerii căzuți” sau “mâncare vie (greieri) pentru o șopârlă”.
Digital Lead își propune să dezbată principalele tendințe din mediul digital, alături de profesioniști în digital din companii de top și antreprenori care își dezvoltă business-ul cu ajutorul instrumentelor online.
Formatul video este prezentat de Mădălina Stănescu, Consultant, Trainer în Marketing Online cu peste 14 ani de experiență și fondatorul agenției de performance marketing Optimized, și este realizat în co-producție cu Startupcafe.ro și HotNews.ro.
29 episoade