Ce Se Întîmplă În Siria? O Criză Cronică Intrată În Faza Acută Timpul Prezent podcast

31:02

Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu au scris împreună și au publicat volumul „Femei la graniță. Ce ne scriem când nu ne citește nimeni” (Editura Trei). O carte alcătuită din scrisori, un document personal dar și o carte de ficțiune, un schimb de replici sub formă de micropovestiri pe diverse teme: de la mîncare pînă la reprezentarea lui Iisus și a Fecioarei Maria în pictura prerafaelită, de la vacanțe pînă la ce alegi între bunătate și umor. Cele două autoare și-au construit un spațiu comun, bazat pe complicitate stilistică și ambiguitate auctorială, și-au reglat vocile pînă la armonie, în ciuda opiniilor uneori diferite pe anumite teme, și au practicat un soi de gîndire împreună. Ca să(-și) spună povești și ca să se oglindească una în cealaltă. Pentru că ele sînt „surorile Șeherezada, mereu pe perfuzii de povești”. Am stat de vorbă cu Alexandra Rusu și Maria Tănăsescu despre cartea lor, despre prietenia feminină care poate fi salvatoare, despre ce le-a adus scrisul împreună. Alexandra Rusu : „Noi am mers destul de adînc: am vorbit și despre dragoste, și despre moarte, și despre mîncare, și despre război, și despre politică. Dar se putea și mai mult, mai era material și literar, și uman acolo. Am hotărît tacit unde ne oprim. Sînt niște granițe, apropo de titlu, pe care nu le-am trecut. Pentru că în teritoriul ăsta al prieteniei, al intimității între femei nu te duci pînă în pînzele albe, ca să nu-l încarci pe celălalt, să nu-l împovărezi excesiv, să nu-i dai o emoție sau o situație pe care nu o poate nici duce, nici comenta. Am stat într-un teritoriu foarte profund, foarte intim, dar care nu devine insuportabil. Ca o formă de grijă una față de cealaltă. Cred că e ceva care ține de prieteniile feminine și de cît de structurante pot să fie ele și de salvatoare în viețile noastre.” Scrieți destul de mult despre mîncare, despre gătit, despre relația voastră și a femeilor din familiile voastre cu gătitul. E o solidaritate feminină în jurul cratiței și al tocătorului, e umor și autoironie, e amărăciune, e exasperare, e o întreagă desfășurare de sentimente în jurul acestui rol atribuit de secole femeii: rolul de a găti, de a pune hrană pe masă. Ce v-a adus să scrieți despre asta? Maria Tănăsescu : „M-am gîndit foarte adînc la povestea asta cu gătitul, pentru că are o anumită recurență. În toate istoriile de familie pe care le aud în jurul meu există o poveste cu o bunică care gătește într-un anume fel sau cu un fel de mîncare transmis de la o generație la alta. Poate că în familii în care dragostea nu se putea exprima în nici o altă formă, exista această modalitate, care e universală, de a vorbi despre dragoste. În al doilea rînd, am considerat important să consemnăm lucrurile astea, care pot părea banale dar care nouă, femeilor, ne ocupă foarte mult timp dintr-o zi. Și mă mai gîndeam că toate amintirile de familie sînt învelite pe de-o parte într-o crustă de ficțiune și pe de altă parte într-o crustă de tandrețe. Sînt mai aproape de legendă decît de realitate și mi s-a părut foarte important să le recuperăm și să le restituim prin textele astea, păstrînd sau conservînd crusta de tandrețe.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Ce presupune planul de reînarmare europeană 28:53

acum 4 zile28:53

28:53

În 6 martie a avut loc reuniunea extraordinară a Consiliului European, considerat un summit extrem de important pentru planurile liderilor europeni privind securitatea Europei și apărarea Ucrainei în contextul turbulențelor provocate de administrația Trump. Despre mizele întîlnirilor la nivel înalt din ultimele zile şi proiectul de reînarmare a Europei, ReArm Europe, vorbim cu Raluca Alexandrescu, conf. univ. dr. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Raluca Alexandrescu : „Chiar dacă e foarte păgubos să faci paralele istorice şi, în general, nu e recomandabil să le faci pentru că nu sînt circumstanţele similare, totuşi e instructiv să vedem că în istoria politică a SUA, începînd de prin anii ʼ30 ai secolului trecut, există poziţii consecvente, public afişate, care converg în direcţia celor pe care le susţine acum administraţia americană. E de notorietate că în anii ʼ30, SUA au adoptat, de pildă, foarte multe legi ale neutralităţii care pledau tocmai în favoarea unei retrageri a Americii, în urma experienţei Primului Război Mondial. Îl avem pe Charles Lindbergh, care, în 1941 pronunţă un discurs faimos, puţin după confirmarea celui de-al treilea mandat Roosevelt, şi care, la fel, sub sloganul „America First”, lansează aceleaşi ipoteze americane, nu izolaţioniste, pentru că nu cred că Trump este izolaţionist, dar care marchează o poziţie antieuropeană, aproape făţiş ostilă.” S-a vorbit mult în ultimele zile despre apărarea europeană, despre un plan de reînarmare a Europei. Ce ar presupune un asemenea plan? Raluca Alexandrescu : „Prima propunere pe care am văzut-o a fost cea înaintată de Ursula von der Leyen şi care vizează în principal stimularea ţărilor membre de a cheltui mai mult pentru bugetele de apărare, fără ca acest lucru să antreneze creşterea deficitului. Un mecanism care, într-un fel, ar semăna un pic cu ce s-a făcut acum cinci ani în cazul Covidului, evident că asemănările se opresc destul de repede, dar e un mecanism financiar. Principala problemă pe care o au ţările membre este capacitatea de a mobiliza resurse financiare importante şi din mediul privat în industria de armament. Există o directivă europeană care interzice investiţii în industria de apărare. Or, planul Ursulei von der Leyen vizează exact demontarea acestor mecanisme şi fluidizarea aportului financiar înspre industria de apărare. Un alt obiectiv pe care îl propune acest plan este o chestiune care va fi mai delicat de realizat: o încercare de convingere a statelor membre de reorientare a achiziţiilor de armanent şi a achiziţiilor militare dinspre SUA înspre Uniunea Europeană.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Violența de gen. Cum protejăm victimele? 26:31

acum 5 zile26:31

26:31

Asociația Moașelor din România (AMsR) și Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între Femei și Bărbați (ANES) au semnat recent un protocol de colaborare privind respectarea drepturilor femeilor și accesul real la servicii de sănătate și de protecție împotriva abuzurilor. Ce reprezintă această colaborare, cum și cînd se vor traduce în realitate obiectivele propuse? Am întrebat-o pe Irina Mateescu, președinta Asociației Moașelor din România. Ce prevede legislația din România cu privire la violența de gen și violența domestică - forme complexe care includ mai multe tipuri de violență, nu doar pe cele mai vizibile, cum e violența fizică? Irina Mateescu : „Avem incluse mai multe tipuri de violență în legislația din România, care s-a tot îmbunătățit în ultima perioadă - și ne bucurăm să avem acest parteneriat cu ANES, le mulțumim pentru toată munca imensă depusă pe îmbunătățirea legislației și a implementării ei. Avem, într-adevăr, violență fizică, violență economică, violență religioasă - cînd îți impui partea de credințe, valori și asupra celuilalt sau nu-l lași pe celălalt să-și exprime liber religia - avem violență emoțională și noi am pus pe masa deciziilor privind îmbunătățirea acestei legislații și violența obstetrică și sperăm să fie adoptată, am făcut toate demersurile pentru a fi inclusă și această formă de violență în definiția violenței de gen din România. (...) Rolul sistemului de sănătate este unul major în prevenirea prin educație, identificarea și gestionarea tuturor formelor de violență de gen, inclusiv traficul de persoane, agresiunile sexuale sau violența partenerului intim. Toate astea ajung uneori la medicul de familie, la specialist, la o cameră de gardă, într-un ambulatoriu sau într-o clinică privată. Am avut noi, ca moașe, multe cazuri care ne-au ajuns la cursuri, le-am identificat la o consiliere de după naștere. Identificăm niște riscuri, pentru că de multe ori nu putem vorbi separat cu femeia. Dar trebuie să fim noi în alertă constantă, să observăm riscurile care ne arată controlul din partea partenerului, care ne pot semnala un abuz și o nevoie a acelei persoane de a i se întinde o mînă, de-a o ajuta să iasă din abuz. Sistemul de sănătate e o poartă de intrare pentru aceste persoane.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Exploatarea copiilor. Cum poate fi oprit traficul de minori în România? 29:38

acum 6 zile29:38

29:38

Amploarea traficului de minori în România este subestimată. Principala formă de trafic este exploatarea sexuală. Factorii de vulnerabilitate sînt multipli și interconectați. Nivelul de conștientizare a pericolelor traficului este redus. Mecanismele de prevenire trebuie consolidate. Acestea sînt principalele concluzii ale unui studiu privind traficul de copii, realizat de organizația Justice and Care România. Am vorbit cu Mădălina Turza (director de țară, Justice and Care România) despre cum ajung copiii victime ale traficanţilor de persoane, despre cum poate fi prevenit acest fenomen, despre legislaţia privitoare la combaterea traficului de minori. Mădălina Turza : „Peste jumătate din copiii noştri traficaţi vin din mediul rural. Cercetarea pe care am făcut-o ne-a scos la lumină o realitate la care nu ne-am fi gîndit, pentru că avem tendinţa să credem că aceşti copii traficaţi provin din orfelinate sau din familii destrămate sau poate părinţii lor au plecat în străinătate şi sînt vai de capul lor, în grija unor străini. Dar realitatea ne arată că ei vin din familii cu doi părinţi sau cel puţin un părinte, nu vin din sărăcie extremă, e o formă de sărăcie, dar nu extremă, însă ce se întîmplă în fapt este o normalizare a anormalităţii. Sînt familii la noi în ţară cărora nu li se pare în neregulă că fiica lor adolescentă e plecată în străinătate dar se întoarce bine îmbrăcată şi cu un smartphone, că stă cu orele noaptea pe internet şi vorbeşte cu prieteni şi face şi bani de pe urma acestui lucru. Este ca o pierdere a unei busole morale. Şi asta face depistarea foarte grea, pentru că oamenii nu mai simt că este ceva în neregulă decît atunci cînd se ajunge la situaţii cu violenţă extremă.” Care sînt motivele pentru care un copil – fată sau băiat – ajunge victima traficanţilor de persoane, care sînt metodele traficanților? Mădălina Turza : „85% dintre copiii traficaţi sînt fete cu vîrste cuprinse între 14 şi 17 ani, racolate pentru exploatare sexuală, multe dintre victimele adulte au fost racolate cînd erau minore şi noi le-am salvat cînd deja deveniseră adulte, pe multe le-am salvat fiind însărcinate cu copii ce urmează să se nască în urma experienţei traficului exploatării sexuale. Multe dintre ele nu provin din familii sărace. Aici apar vulnerabilităţile emoţionale. Una dintre metodele cele mai frecvente de racolare este metoda lover boy , cînd fetele sînt prinse în această capcană şi seduse de poveşti romantice nerealiste. Aceste vulnerabilităţi vin pe fondul unor lipsuri care nu-s neapărat materiale. Sînt fete care nu sînt valorizate în casă, care au o relaţie grea cu părinţii lor, care nu au fost iubite, care se simt sigure, care nu se simt validate. Şi-atunci apar aceşti Feţi-Frumoşi, tineri chipeşi, plătiţi să facă asta, care dau tîrcoale acestor fete o săptămînă, două, trei, o lună, se prezintă părinţilor – avem cazul unei tinere studente la Arhitectură, dintr-un mediu familial foarte bun, care a fost traficată şi exploatată. O altă situaţie este racolarea online. Şi fac un apel la ascultători: vă rog din suflet să urmăriţi ce fac copiii dumneavoastră online. Sînt copii, fete de 12, de 13 ani care sînt abordate pe reţelele sociale de oameni de care nici nu aveţi idee. Apoi trebuie să ne uităm la hipersexualizarea copiilor: vestimentară, comportamentală şi verbală. Copilele noastre se expun foarte mult, în special pe reţelele sociale, în ipostaze periculoase pentru ele. Trebuie să ştim cu toţii că atunci cînd o fată se îmbracă atît de strident – o spun psihologii cu care lucrăm –, ea de fapt vă transmite dumneavoastră, dragi părinţi, că nu se simte văzută şi că nu este suficient de mult validată, poate din alte puncte de vedere decît cele ale aspectului fizic.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Feminismul - instrucțiuni de folosire 28:13

acum 7 zile28:13

28:13

Mai avem nevoie de feminism? Este întrebarea cu care se deschide un volum extrem de bogat în mărturii și argumente și care răspunde afirmativ răspicat, pe multe și diverse voci. „Cum am devenit feministă” se numește și este o antologie de texte apărută în imprintul n’autor al editurii Nemira. Coordonatoarele sale, Ionela Băluță şi Emanuela Ignățoiu-Sora ne spun de ce mai avem nevoie de feminism şi de ce feminismul stîrneşte în România reacţii ostile. Cui îi e frică de feminism? Ionela Băluță : „Cred că îi e frică de feminism celui sau celei – că sînt şi bărbaţi şi femei – care nu înţelege ce e feminismul. Şi prin acest volum asta am încercat să arătăm: cam despre ce este feminismul şi cum poate să fie vorba despre feminism în vieţile noastre, ale tuturor. De ce provoacă în continuare marginalizare, teamă, ură – asta cred că ţine şi de felul în care, după căderea regimului comunist, din păcate, în general ideea de egalitate şi în special egalitatea între femei şi bărbaţi a fost, încă din anii ʼ90 asociată cu comunismul apoi neo-marxismul. Cred că în România, pe lîngă alte obstacole prezente şi în alte societăţi, ne izbim şi de această barieră ideologică.” Sînt mai multe vîrste ale feminismului. Cum e feminismul din România raportat la ce se întîmplă în Occident şi în lume? Emanuela Ignățoiu-Sora : „Cred că sîntem, pe de-o parte, în acelaşi moment cu celelate valuri, cu celelalte mişcări – ne uităm la metoo , că şi la noi au fost, mai ales dinspre publicitate, femei care au denunţat aumite practici, vedem de curînd în sistemul universitar ce se întîmplă. Pe de altă parte cred că sîntem neracordate la mişcările feministe. Şi aici volumul nostru încearcă să acopere o preocupare care nu a fost atît de vizibilă, nu a fost atît de continuă cum sperăm noi să înceapă să fie.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Svetlana Cârstean: „Forța poeziei este că te poate scoate la suprafață” 30:19

acum 10 zile30:19

30:19

Svetlana Cârstean a publicat recent volumul de poezie „Restul”, la Editura Nemira. Primul dintr-o trilogie, cum aflăm de pe pagina cu titlul. Ceea ce se remarcă de la început este simplificarea limbajului, precizia formulărilor și structura de rezistență pe care e construit discursul, o structură simplă și solidă care sună așa: „E un bărbat în mine care” sau „E un sistem care” sau „E o femeie în mine care”. În centrul cărții este un personaj masculin-feminin prin care autoarea chestionează în profunzime ce e masculin în noi, ce e feminin, dar și ce e stereotip în raportarea la masculinitate și la feminitate. Am vorbit cu Svetlana Cârstean despre noul său volum, despre structura sa și temele centrale, despre insuficiența poeziei și, în egală măsură, despre puterea sa. Svetlana Cârstean : „Tot lucrul meu la această carte a fost la intersecția dintre dimensiunile identitare și tot ce înseamnă muncă, bani, efort enorm, epuizare și, legat de bani, de tot ce înseamnă datorie, a fi plătit, a plăti, a primi, a te autoevalua, toate lucrurile astea erau amestecate. Și am realizat că nu e întîmplător că ele stau acolo ca un ghem, în această imagine a masculinității, care prestează, poate, pînă la exasperare. Am lucrat cu gîndul la mai multe modele de bărbați, de cupluri, mai puțin de femei. Într-un fel am vrut să fac o carte a bărbaților aici, deși, în ultimă instanță, este o carte despre feminitate. După ce trec prin toate modelele astea masculine, restul - care înseamnă multe lucruri -, restul acesta poate fi și felul în care mă poziționez în propria mea feminitate.” „Poezia e un rest. Ce rămîne de la masa celorlalți./ O insuficiență constantă.” se spune în carte. Svetlana Cârstean : „A fost și este o obsesie a mea, un sentiment foarte pregnant - că poezia are această condiție, de a fi insuficientă, în orice sistem. Sigur că e ceva foarte dureros. Asta înseamnă că poezia nu poate să rezolve lucrurile așa cum ne-am putea imagina. Înseamnă că ea există dar e foarte complicat ca prezentul ei să funcționeze absolut simultan cu prezentul propriu-zis, al realității. Că există mereu un decalaj între ceea ce se întîmplă și poezie. Că ea poate fi acceptată în adevărurile ei mult mai tîrziu. Există acest delay . Poezia este mai digerabilă post-factum, post-mortem, după, după, în general după. (...) Poezia e un rest pentru că are o condiție marginală, orice s-ar spune. Nu poate să fie suficient să te înființezi în lume cu poezia. Trebuie să fim serioși și să admitem acest lucru: nimeni nu te va accepta numai cu poezia, nimeni nu va accepta numai poezia. Totdeauna dă cu virgulă, totdeauna rămîne ceva, totdeauna poezia se așteaptă să fie ceva în plus sau ceva pe lîngă sau ceva care o să vină mai tîrziu. Dar nu prezent. Cred că una dintre ratările noastre ca ființe este incapacitatea noastră de a trăi într-o prezență, așa cum poezia o face. Pentru că poezia e prezență. Ca să poți să scrii, trebuie să ai capacitatea de a sta cu tine într-o prezență care uneori poate fi insuportabilă.” Dar, în insuficiența ei, care e forța poeziei? Svetlana Cârstean : „De a putea conține. Noi căutăm conținători pentru tot ceea ce trăim, simțim, gîndim. Forța poeziei este de a putea duce în ea, de a putea susține toate aceste lucruri, de a te putea scoate la suprafață.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Ce poate învăța România din experiența Moldovei în materie de combatere a influenței ruse? 29:18

acum 11 zile29:18

29:18

Anul trecut au avut loc în Republica Moldova alegeri prezidențiale și un referendum legat de aderarea la UE. Alegerile s-au desfășurat într-un climat tensionat, în urma unor tentative de destabilizare din partea Rusiei. Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a vorbit atunci despre „un atac fără precedent pentru istoria întregii Europe” asupra țării, „bani murdari, cumpărare ilegală de voturi, implicarea în procesele electorale a unor forțe ostile din afara țării și a unor grupări criminale, minciuni, inducerea urii și a fricii”. Vorbim astăzi despre cum s-a apărat Republica Moldova de ingerințele Rusiei în alegeri și despre ce poate învăța România din experiența țării vecine. Invitatul nostru este jurnalistul Mihai Isac, din Republica Moldova. Ziarul de Gardă din Republica Moldova a realizat investigații care au arătat cum a funcționat schema de corupere a alegătorilor cu bani din Rusia, pentru a vota NU la referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană. Ne puteți explica ce au descoperit jurnaliștii de la Ziarul de Gardă? Mihai Isac : „Nu este pentru prima dată cînd mass-media din Republica Moldova demonstrează implicarea banilor murdari de proveniență estică în coruperea voinței electoratului din Republica Moldova. Dacă veți urmări activitatea Ziarului de Gardă, în urmă cu aproximativ trei ani, chiar una dintre jurnalistele implicate în ancheta la care v-ați referit a fost implicată într-o altă anchetă în care s-a arătat cum prin folosirea acestor bani sînt organizate proteste ilegale împotriva autorităților constituționale de la Chișinău. În același timp, chiar în noaptea alegerilor, doamna președintă Maia Sandu a menționat cifra de 300.000 de voturi care ar fi fost cumva viciate de activitatea acestei rețele paralele. (...) Republica Moldova este practic un teren de război, un cîmp de luptă informațional, unde Federația Rusă dezvoltă și aplică noi strategii și tehnici menite să corupă voința electoratului.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Cum mai poate fi menținută în viață relația transatlantică? 28:07

acum 12 zile28:07

28:07

Președintele francez Emmanuel Macron a fost luni la Washington și s-a întîlnit cu președintele american Donald Trump. Premierul britanic Keir Starmer merge joi la Washington ca să discute cu Donald Trump. Care sînt marile mize ale acestor discuții? L-am întrebat pe Camil Pârvu, conf. univ. la Facultatea de Ştiinţe Politice a Universităţii din Bucureşti. Camil Pârvu : „E o serie de evenimente politice în desfăşurare, poate e hazardat să vorbim categoric de lucruri care sînt în derulare. Dar ne putem da seama că misiunea oricărui lider politic care reprezintă nu doar Franţa, ci şi Europa, este de a recupera un pic din starea deplorabilă în care se află acum relaţiile transatlantice. E o situaţie pe care Macron trebuie s-o gestioneze şi la nivel personal dar şi la nivelul unor dosare foarte grele: dosarul ucrainean, dosarul comercial, dosarele care ţin de o serie întreagă de dispute pe care administraţia Trump se pregăteşte să le deschidă cu Uniunea Europeană, inclusiv cele legate de reglementarea spaţiului digital şi a inteligenţei artificiale.” Joi premierul britanic Keir Starmer merge la Casa Albă. Care este miza acestei întîlniri? Camil Pârvu : „Este această serie de întîlniri ale europenilor cu preşedintele Trump. Zilele trecute a fost Macron, joi o să fie Starmer, probabil că vineri se duce chiar Zelenski, pentru a încerca să ţină cumva în viaţă această cooperare transatlantică.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Germania după alegeri. Friedrich Merz în căutarea unei coaliții puternice 29:22

acum 13 zile29:22

29:22

O prezenţă record s-a înregistrat duminică la alegerile din Germania. 83,5% dintre cetăţenii cu drept de vot s-au prezentat la urne. Pe primul loc s-a clasat alianţa lui Friedrich Merz, CDU/CSU, cu 28,5%, pe locul al doilea s-a clasat, cu 20,8%, AfD, partidul considerat de extremă dreapta, condus de Alice Weidel, pe locul al treilea SPD-ul lui Olaf Scholz, cu 16,4% şi pe locul al patrulea s-au clasat Verzii, cu 11,6%. A intrat în Parlament şi partidul de stînga Die Linke, votat de 8,8% dintre alegători. Despre rezultatele alegerilor din Germania şi perspectivele pentru formarea coaliţiei de guvernare vorbim cu Luciana Ghica, conf. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București. Luciana Ghica : „Succesul extremei drepte este foarte mult legat de social media , într-adevăr, dar într-un fel este legat şi de politica clasică. Ajunge mai aproape de alegător, în sensul că partidul, chiar dacă prin promovarea de mesaje false, de ură, ajunge mult mai aproape de ce-l frămîntă pe alegător, chiar dacă unele dintre aceste probleme sînt complet inventate. Multe dintre partidele tradiţionale, nu doar în Germania, dar peste tot în Europa, din păcate, au pierdut frecvent baza din care s-au format, au pierdut legătura cu alegătorii. Şi asta şi spun alegătorii la urne: cu ce mă reprezintă pe mine?” Spre deosebire de Olaf Scholz, Friedrich Merz (probabil viitorul cancelar al Germaniei) a declarat că nu se va opune livrării de rachete Taurus cu rază lungă de acțiune pentru Ucraina. De asemenea, este deschis pentru discuţii despre un proiect european de apărare. Aici se întîlneşte în opinii cu preşedintele francez Emmanuel Macron. Cît contează poziţionarea Germaniei faţă de un asemenea proiect de apărare europeană? Luciana Ghica : „Contează foarte mult pentru că există o capacitate de producere a armamentului semnificativă în Germania – este unul dintre cei mai mari producători din lume, nu doar din Europa. Şi, teoretic, forţele armate germane sînt printre cele mai importante din Europa. (...) E important să existe acest semnal. Nu ştiu să vă spun ce se va întîmpla, sîntem într-o perioadă extrem de volatilă. Multă vreme am depins pentru chestiuni de securitate de aliatul nostru principal, SUA, care în acest moment nu mai este un aliat pe care ne putem baza, este impredictibil şi, în unele chestiuni, ameninţă să ne fie chiar inamic. Astfel de comportamente vor readuce în prim-plan discuţii despre o armată europeană, despre armament.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Armand Goșu: „Putin n-a reușit să învingă Ucraina. Pare că o va învinge Trump. E descurajant...” 28:46

acum 14 zile28:46

28:46

Se împlinesc trei ani de la invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina, timp în care Ucraina a rezistat agresiunii datorită ajutorului din partea statelor occidentale. Între timp Donald Trump a revenit la Casa Albă și a anunțat, încă din campania electorală că va face pace în Ucraina. Dar ce fel de pace? Și cu ce costuri pentru Ucraina? Despre războiul din Ucraina, despre planurile lui Trump pentru pace și consecințele viziunii lui pentru Ucraina și Europa vorbim cu istoricul Armand Goșu. Armand Goșu : „Problema e că Putin nu se mulţumeşte, cum ar vrea Trump, cu 20% din teritoriu. Putin nu gîndeşte în termeni de teritoriu, el nu e agent imobiliar, nu construieşte Trump Towers prin Mariupol. Pur şi simplu Putin doreşte să dispară naţiunea ucraineană, să dispară statalitatea ucraineană. Asta nu înţelege Trump, asta nu înţeleg demnitarii americani.” Oficiali americani și ruși s-au întîlnit la Riad pentru a pregăti negocierile de pace. Fără Ucraina și fără Europa. Ce semnificație are această primă discuție între demnitari americani și ruși? Armand Goșu : „Poate să fie începutul unei frumoase prietenii. Trump văd că vrea să sugereze dinamica unei fructuoase cooperări între Washington şi Moscova. Prezenţa în sală, în spatele delegaţiei ruse, a unui diplomat expert în Arctica sugerează – şi după aceea a şi dat informaţia – că uite, noi avem multe proiecte, pe business. Dmitriev a ieşit, a dat la presă că americanii au înţeles c-au pierdut enorm. Deci dintr-o dată toate păcatele lui Putin au fost şterse, vinovat de începerea războiului, am aflat o zi sau două mai tîrziu, nu mai era Putin, era chiar Zelenski. Deci pur şi simplu s-a întors cu totul lumea pe dos.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Cristina Hermeziu: „M-a preocupat dacă, dincolo de diferențe și de tensiuni, există șansa să se nască o solidaritate umană instinctivă” 27:12

acum 17 zile27:12

27:12

Cristina Hermeziu a publicat recent romanul „Nickel”, la editura Cartier. O poveste despre migrația economică, avînd ca fundal o fabrică din Franța unde muncitori francezi și români fac piese pentru industria aeronautică. Povestea este spusă de una dintre românce, o tînără de 30 de ani, care nu și-a terminat studiile la Politehnica din Iași. Aflăm treptat secvențe din povestea ei de viață, din poveștile celorlalți, frînturi de vieți cu dramele și bucuriile lor, cu tragedii și cu speranțe. Ceea ce surprinde de la început este modul de a povesti: fragmentat, sincopat, în propoziții scurte, tăiate cu precizie. Cristina Hermeziu a emigrat ea însăși în 2005 în Franța și spune că a rămas între două lumi. Am stat de vorbă cu ea despre romanul „Nickel” și personajele sale, despre ce înseamnă să trăiești între două lumi, despre dezrădăcinare, dar și despre speranță și solidaritate. Cristina Hermeziu : „Ce m-a interesat pe mine, literar vorbind, în această poveste despre o mînă de muncitori francezi și o mînă de muncitori români care sînt împreună într-un spațiu-timp destul de scurt - și-atunci iau naștere niște frecușuri între ei -, a fost ce formă poate lua această interacțiune mărunțită între mentalități diferite, între viziuni diferite asupra vieții, asupra iubirii dar pînă la urmă extrem de apropiate. Și m-am întrebat dacă, atît de diferiți fiind, se poate naște totuși o anumită solidaritate între ei. Dincolo de diferențe și de tensiuni - că despre tensiuni și concurență între oameni este vorba azi -, m-a preocupat dacă există șansa să se nască o solidaritate umană instinctivă.” Cum ai găsit vocea narativă? Cum ai construit așa, sincopat, din fragmente, din secvențe de viață? Cristina Hermeziu : „În carte e vorba la un moment dat de un covor care se țese din cordele. Cordelele pe care le făceau bunicile noastre sînt niște fîșii tăiate din pantaloni, din bluze pe care nu le mai purtăm. Fîșiile astea se leagă, se fac gheme și ele devin apoi covoare. Pleci de la o realitate, de la fîșii de realitate dar desenul din covor e cu totul altul. Așa cred că se creează și personajul. Cu care te identifici și care nu ești tu. Eu fac toate gesturile personajului meu, odată cu el, dar pe mine nu mă definesc acele gesturi.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
De la orfelinate la casele de tip familial. Cum ajutăm copiii abandonați să se reintegreze în societate? 28:34

acum 18 zile28:34

28:34

Care este situaţia copiilor abandonaţi din România? Ce se poate face pentru ei şi pentru copiii care trăiesc în sărăcie extremă riscînd astfel să fie abandonaţi? În ciuda progreselor în ceea ce priveşte dezinstituţionalizarea, integrarea acestor copii în societate şi problemele de acces la învăţămînt şi la sănătate încă mai caută rezolvare. Asociaţia Hope and Homes for Children Romania îşi propune să închidă toate orfelinatele pînă în 2027, să continue construirea caselor de tip familial pentru copiii separaţi de familii precum şi să prevină destrămarea familiilor din cauza sărăciei. Loredana Matache, Head of Fundraising de la Hope and Homes for Children Romania, ne-a povestit cum lucrează asociaţia pentru unii dintre cei mai vulnerabili copii din România. La sfîrşitul anilor ʼ90, cînd Hope and Homes for Children şi-a început activitatea în România, erau aproape 100.000 de copii în orfelinate, „acele instituţii de tip vechi de care ne aducem aminte cu groază şi am ajuns la mai puţin de 1.000 de copii care trăiesc azi în instituţii de tip vechi” spune Loredana Matache. Şi adaugă: „Bineînţeles că de-a lungul timpului condiţiile s-au îmbunătăţit dar noi luptăm ca aceşti copii să ajungă într-un mediu cît mai apropiat de un mediu familial. În ceea ce priveşte cifrele, cele mai recente ne spun că în fiecare zi un copil este abandonat în spital sau maternitate. (...) În majoritatea cazurilor aceşti copii nu ajung în grija statului pentru că nu au părinţi, sărăcia extremă este cea care duce la separarea copilului de familie.” Hope and Homes for Children a construit 127 de case de tip familial pentru copii. Şi acum o construieşte pe cea de-a 128-a. Acolo se vor muta 11 copii care trăiesc în prezent într-un centru de plasament din Bucureşti. E vorba despre copii cu dizabilităţi. Loredana Matache : „Avem alături de noi colegi care ştiu foarte bine ce au de făcut, de la asistenţi sociali pînă la o echipă tehnică care se ocupă de construcţia acestor case, cît şi oameni care donează şi companii care suplimentează necesarul, pentru că, fiind proiecte de infrastructură vorbim de peste 300.000 sau peste 500.000 de euro, în funcţie de proiect.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Claudiu Degeratu despre declinul relației transatlantice: „Europa e în criză de timp, de soluţii şi de leadership” 28:50

acum 19 zile28:50

28:50

Oficiali americani și ruși s-au întîlnit marți, la Riad, pentru a pregăti negocierile privind pacea în Ucraina. Iar președintele francez Emmanuel Macron a convocat pentru miercuri, la Paris, un nou summit de urgență după cel de luni, unde se va discuta despre Ucraina și securitatea Europei. Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, participă la discuții. Ce s-a întîmplat la prima discuţie SUA-Rusia pe tema Ucraina? Cum se conturează legăturile în domeniul apărării și securității dintre Europa și Statele Unite sub noua administrație Trump? Cum se conturează răspunsul european pe tema securităţii? L-am întrebat pe Claudiu Degeratu, expert în securitate și apărare. Claudiu Degeratu : „Discutăm de un fel de declin al relaţiei transatlantice, care încă nu s-a soldat cu decizii militare de natură strategică în urma cărora să se schimbe tot peisajul strategic al Europei şi Europa să simtă că are un deficit major de securitate pentru că aliatul militar american începe să se retragă de aici. Nu am ajuns în această fază. Nu o excludem, dar nici nu putem să spunem că deja se întîmplă. Dar un declin al relaţiei transatlantice este evident la nivel politic. Probabil că va fi declinat şi economic, adică vom avea şi efecte economice legate de războiul taxelor, schimburilor comerciale, escaladarea unor politici vamale. Şi, bineînţeles, pentru Europa înseamnă o presiune mare a timpului pentru a-şi genera un model alternativ european care să compenseze o eventuală retragere americană. (...) Europa e în criză de timp, e în criză de soluţii şi e în criză de leadership. Degeaba adunăm aritmetic bugetele apărării tuturor statelor europene, că asta nu ne ajută să apară peste noapte o capacitate militară europeană de nivelul celei a SUA şi care să compenseze o eventuală reorientare americană majoră. Pe de altă parte, din punct de vedere militar, America nu are cum să se apere în Atlantic fără aliaţi în Europa. Marea problemă a unei eventuale retrageri americane semnificative este că SUA vor trebui să-şi amplifice foarte mult capacităţile naţionale de a apăra toată această zonă atlantică. Pe acolo şi Federaţia Rusă şi China încearcă să desfăşoare activităţi militare şi e greu să gîndeşti apărarea coastei Atlanticului american fără NATO şi fără planurile de apărare din Atlantic dezvoltate de NATO.” Cum vedeţi răspunsul la nivel european? Claudiu Degeratu : „Răspunsul încearcă să se construiască, pentru moment este în faza de căutări febrile, cu puţine şanse de a apărea o schimbare majoră peste noapte. Pentru că nu avem o viziune europeană, ci mai multe, avem o diversitate de agende naţionale şi acest lucru se răsfrînge asupra eficienţiei unor poziţii europene. Indiferent de cum se coagulează poziţia europeană, Donald Trump nu va fi impresionat. Pentru că nu are nici un fel de apetit să interacţioneze cu organizaţii internaţionale precum UE, ONU. Preferă relaţiile bilaterale. Cum traducem noi poziţia europeană în poziţii bilaterale în dialogul cu America va fi chiar mult mai complicat decît ce se face acum la Paris.” Apasă PLAY pentru a asculta interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
De la München la Paris: cum se redesenează arhitectura de securitate a Europei 28:41

acum 20 zile28:41

28:41

Președintele francez Emmanuel Macron a convocat luni o întîlnire de urgență la Paris cu mai mulţi liderii europeni. Reuniunea a reprezentat o reacție la discuțiile din cadrul Conferinței de Securitate de la München, care au culminat cu declarația trimisului special al lui Donald Trump pentru Ucraina și Rusia privind excluderea Europei de la discuţiile de pace dintre SUA şi Rusia. Ce ar putea face Europa pentru Ucraina în situația în care va fi într-adevăr exclusă de la discuțiile de pace? L-am întrebat pe Marius Ghincea, analist de politică internațională. Marius Ghincea : „Statele europene nu au nici resursele necesare, nici voinţa politică, nici capabilitatea logistică şi politică de a înlocui ceea ce SUA nu mai sînt dispuse să ofere. În acest moment la nivel european avem probleme semnificative în ceea ce priveşte capacitatea industriei noastre de apărare, încă avem probleme politice semnificative cu privire la finanţarea adiţională a armatelor şi a forţelor noastre militare. Sînt partide politice, precum AfD în Germania, pe care domnul J. D. Vance îl promova, care refuză să susţină o creştere a cheltuielilor militare şi chiar susţine o reducere a cheltuielilor militare – ceea ce vine în totală contradicţie cu poziţia cerută de SUA. Iar legat de prezenţa unor forţe de menţinere a păcii, eu am mari dubii că Federaţia Rusă va putea să accepte vreodată vreun acord sau vreun tratat de pace sau de armistiţiu care să implice mobilizarea unor trupe occidentale pe teritoriul Ucrainei.” După 1945 am învăţat cu toţii ce înseamă primatul dreptului internaţional. Şi care sînt principiile ordinii mondiale. Cum poate fi menţinută acestă ordine în condiţiile în care cele două superputeri iau decizii peste capul europenilor? Marius Ghincea : „Ordinea mondială nu mai există. Sîntem într-o perioadă de tranziţie către ceva nou. Ordinea mondială postbelică, care a început în 1945 în Occident, în jurul instituţiilor internaţionale create cu sprijinul SUA, extinse după 1990, ca urmare a sfîrşitului Războiului Rece şi a colapsului blocului comunist şi către celelalte părţi ale lumii care nu beneficiau de ele, inclusiv România, s-a încheiat. (...) Nu ştim ce va urma, există cîţiva parametri prin care am putea să restabilim o formă de ordine a dreptului internaţional, dar pentru asta avem nevoie înainte de orice de lideri politici care să aibă voinţa să facă asta. Or, în acest moment, la nivel mondial, liderii politici care vor să menţină o ordine a dreptului internaţional sînt mult prea slabi şi reprezintă ţări care nu au capacitatea de a se impune la nivel global. Dovadă că statele europene au trebuit să pună presiune, să se scandalizeze pentru a primi, poate, nu ştim încă, un loc la masa negocierilor cu privire la viitorul războiului ruso-ucrainean.” Apasă PLAY ca să asculți interviul integral! O emisiune de Adela Greceanu și Matei Martin Un produs Radio România Cultural…

Timpul prezent

1
Securitatea Europei după Conferința de Securitate de la München 27:35

acum 21 zile27:35