30 DE ANI de ANTREPRENORIAT în ROMÂNIA | O radiografie detaliată cu Florin Ilie, ING Bank & Valentin Suciu, Jam Session
Manage episode 448014683 series 2490398
Profil de Antreprenor 2024 - O radiografie detaliată a climatului antreprenorial din România. Studiul se bazează, în premieră, pe teritorializarea și analiza datelor publicate de Ministerul Finanțelor și Registrul Comerțului pentru a oferi o imagine cât mai clară a evoluției mediului antreprenorial din ultimii 30 de ani. Studiul este realizat de Impact Hub Bucharest, Startarium și Datable, cu sprijinul ING Bank România. Analiza și-a propus să descifreze dinamica complexă a pieței de afaceri din România, utilizând datele extensive furnizate de Ministerul Finanțelor și Registrul Comerțului. Prin metodologii moderne și elemente geografice, demografice și de finanțe publice, s-a construit o perspectivă comprehensivă asupra evoluției firmelor, de la începutul anilor '90 până în prezent. Ideile principale care se desprind din acest studiu: 📌 În ultimii 15 ani, veniturile companiilor din România au crescut de 6,5 ori, ajungând la peste 2.600 mld. lei, în timp ce profiturile lor s-au majorat de 10 ori. 📌 Urban vs. rural în antreprenoriat. București concentrează 37% din totalul profiturilor în România. 📌 20% din companiile înființate în 1990 sunt active în 2024. Durata medie de viață a unei companii în România: 11 ani. 📌 Industria prelucrătoare și comerțul generează 60% din veniturile totale. Sectorul construcțiilor a ajuns la 9%. Invitații lui Marian Hurducaș: 👉🏻 Florin Ilie, Head of Business Banking, ING Bank România. Florin s-a alăturat echipei ING în 2004. El a fost director financiar al diviziei de Retail, șeful departamentului de piețe de capital, director de strategie al băncii, șeful departamentului de piețe financiare din România si Head of Wholesale Banking. Este co-fondator al Institutului Aspen Romania și al Clubului Harvard pentru România și Republica Moldova. Anterior a fost membru în grupul de lucru al Prim-Ministrului pentru Strategia Economică Națională pe Termen Mediu, dar și în Comitetul de Indici al Bursei de Valori București, Asociația Trezorierilor, Asociația Analistilor Financiar-Bancari, Asociația Piețelor Financiare. Este profesor de finante, strategie si comunicare la Bucharest International School of Management, Aspire Academy, ASE București, Maastricht School of Management și Harvard University. A efectuat analiza cost-beneficiu pentru proiecte finanțate de UE în valoare de peste 1 miliard de euro. 👉🏻 Valentin Suciu, COO și co-fondator Jam Session Agency. Și-a început cariera în publicitate în urmă cu 27 de ani, după ce a absolvit jurnalismul și a realizat câteva proiecte premiate de film documentar. A co-fondat Jazz în 2012, prima agenție independentă din România care a câștigat aur la Cannes. Apoi, în 2021, a continuat să pună bazele Jam Session, cea mai premiată agenție independentă românească de astăzi. Are o vastă experiență în lucrul cu aproape toți clienții majori de pe piața românească. Pledează pentru construirea de branduri cu impact real asupra oamenilor, nu doar asupra clienților. De asemenea, are experiență ca regizor. S-a aflat în studio ca antreprenor și totodată ca profesionist care a lucrat de-a lungul timpului cu antreprenori și a fost martor al schimbărilor mediului de business din România.
287 episoade