Vangheleon jurnalistic
Manage episode 418695468 series 2904768
Prieteni, iar am avut multe să ne spunem, sunteți în fața unui episod de aproape patru ore. Avem povești din vacanțele de Paște, vă reamintim de conferințele „Despre lumea în care trăim” de la Ateneul Român din acest weekend, 18–20 mai, și am revenit cu noutățile promise despre lansarea cărții lui Radu, Libertatea de depresie. Invaluiri si dezvaluiri de pe la noi. Vă așteptăm.
Ovidiu Vanghele, cel mai bun baterist dintre jurnaliști, este invitatul nostru în acest al 83-lea episod. I-am spus superstarul momentului și nu am glumit. Avem vreme să vorbim pe îndelete despre câteva dintre anchetele sale celebre ”Azilele groazei”, abuzurile sexuale petrecute la vârful eparhiei BOR și nu în ultimul rând, ”Cartelul din Carpați”.
Avem și cărți faine, este episod și cu Diana Popescu în platou și ne amintim de plăcerile culinare din vacanțele recente.
00:00 Am avut o energie senzațională și am început cu niște bancuri bune. S-a râs mult în culise. Anunțăm despre ce vom vorbi: Gala Puccini, un porumbel într-o sală de spectacole, zile de vacanță în Italia și Ungaria.
15:06 V-am promis detalii despre lansarea cărții lui Radu, ”Libertatea de depresie”. Aceasta va avea loc la Bookfest, pe 1 iunie, la ora 15,30, de Ziua copilului și a finalei Champions League, dacă vreți să ne și vedem. Sau ne mai putem vedea pe 11 iunie, la Humanitas Cișmigiu, unde va avea loc a doua lansare.
54:17 Vangheleon jurnalistic
2:29:33 Neașteptări cu trupa Eyedrops, aria Nessun Dorma cu Luciano Pavarotti, Placido Domingo și Jose Carreras
2:39:58 Spuma filelor vine cu titluri tare faine: Michel Bussi - Nimic nu mi te poate șterge din minte, Giorgio Bassani - Ochelarii cu ramă de aur, J.M. Coetzee - Polonezul, Laura Imai Messina- Viețile secrete ale culorilor, Jonathan Coe - Bournville
3:15:19 Diana Popescu ne aduce recomandări culturale pentru viitorul apropiat - RAD - cel mai mare târg de artă contemporană, în premieră în România, 16-19 mai, spectacolul de dans imersiv In Between la Mina Museum, cele mai bune filme documentare de după 1990 la ARCUB, între 17 și 20 mai
3:36:02 Oale, ulcele și tigăi cu mâncăruri alese din ultimele vacanțe
142 episoade