Matei 6:14-34 | Itinerar Biblic | Episodul 69

Itinerar Biblic

Este doar îndurarea lui Dumnezeu că ne reîntâlnim fie și pe calea undelor pentru a ne apleca împreună asupra aceluiași text biblic. Nu știu cât este har necondiționat și cât este răspuns la rugăciuni – asta apropo și de modelul de rugăciune pe care ni-l pune înainte Domnul Isus în evanghelia lui Matei, în care suntem... și de îndemnul la perseverență în rugăciune simplă, sinceră, concretă și fără ostentație, pe care ni-l lasă Mântuitorul. Aşa cum a spus El (chiar înainte de Rugăciunea Domnească, în versetele 7 și 8 din Matei 6), rugăciunea nu trebuie făcută de faţadă, sau mecanic, sau cu o mulțime de cuvinte – oratorie multă, adică... Rugăciunea este un dialog intim bazat pe o relaţie între fiecare şi Dumnezeu, şi cea mai eficientă rugăciune este atunci când îți verși focul inimii în camera ta, adică într-un loc în care eşti mai degrabă singur. Pe mine nu mă încântă prea mult întâlnirile publice de rugăciune de azi, afirmă John Vernon McGee, din cauză că le lipsește focul – ba chiar uneori constat că cel mai formal dintre programele bisericii este chiar întâlnirea de rugăciune. Ca pastor, McGee obişnuia să îndemne oamenii să vină la întâlnirile de rugăciune, însă curând și-a dat seama că dacă sunt cincizeci de sfinţi adormiţi care se roagă, nu este nicio îmbunătăţire să ai 100 de sfinţi morţi care se roagă, pentru că tot o întâlnire de rugăciune moartă rămâne. Așa că i-a îndemnat să ia în serios și să-și disciplineze în primul rând rugăciunea în intimitate, întâlnirea personală și dialogul cald, calm și sincer (dar plin de reverență și încredere) al fiecărui suflet cu Dumnezeu. Iar rugăciunea fierbinte în intimitate va aduce căldura Duhului și-n întâlnirile publice de rugăciune! Doamne, pogoară și păstrează duh puternic de rugăciune în credincioși și-n adunările lor!

În continuarea discursului Său, după modelul de rugăciune cunoscut drept „Tatăl nostru”, Mântuitorul evidențiază o condiție de maximă importanță, pusă ca exigență înaintea credincioșilor, și trebuie să observăm că ea apare în contextul rugăciunii – și anume iertarea.

Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.

Aceste versete (14-15 din Matei 6) tind parcă să reconfirme și să accentueze seriozitatea și importanța celor exprimate în rugăciunea Tatăl nostru (în vers. 12 - „și ne iartă greșelile noastre după cum și noi iertăm...”). Scopul este de a induce în mintea și inima celui care se roagă a importanței iertării, care – practicată individual și natural – se va răsfrânge și la nivelul comunității ucenicilor/credincioșilor. Chiar dacă în înțelesul direct, pare că Mântuitorul leagă iertarea noastră de iertarea pe care o acordăm – în realitate, harul fiind ceea ne mântuiește – precizările acestea (reluate și mai târziu în evanghelie, cap. 18, și regăsite și în textul paralel al lui Marcu) ne conving de importanța iertării ca factor de liniștire a inimii și de asigurare a unui dialog cu Domnul – nestingherit și fără piedici – dar și a unor relații pe orizontală conduse de îndurare și milă. Dacă noi refuzăm să iertăm, este ca și cum am declara că am uitat sau nu mai prețuim faptul că am fost iertați! Când îmi dau seama cât m-a și mi-a iertat și iartă Domnul meu, aș fi cel mai ingrat să nu fac tot ce ține de mine să iert și eu oricât m-ar costa! Sigur nu putem ierta cu aceeași calitate și intensitate precum ni s-a iertat, dar ne bizuim pe puterea crucii și-a sângelui ca să iubim și să iertăm în stilul/după modelul îndurării divine și hristice!

Se mai pot spune multe aici, dar vreau măcar să rămânem cu strictul necesar despre caracteristicile, condițiile și puterea rugăciunii autentice.

Apoi, Domnul trece mai departe la subiectul postului.

Când postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorâtă, ca făţarnicii, care îşi sluţesc feţele, ca să arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun că şi-au luat răsplata. (Mat. 6:16)

Sub legământul mozaic, postul era exclusiv asociat cu atitudinea specifică Zilei Ispășirii (Yom Kippur); ulterior, în exilurile repetate, au apărut posturi comemorative care s-au impus ca tradiționale: Pe lângă acestea, atât VT cât și NT menționează posturi individuale sau colective, cu o varietate de scopuri – cel principal fiind să exprime umilire, pocăință, sau susținând anumite cereri speciale și intense. Chiar dacă ajunsese la un moment dat o practică formală și aproape ipocrită printre unii evrei – fapt pt care Dumnezeu îi mustră – postul are valoare pentru creştinii din zilele noastre, sunt convins de asta, însă doar dacă este făcut în particular, pe cât posibil în taină, cu respectarea recomandărilor divine (a nu se uita magistralul pasaj din Isaia cap. 58). El trebuie să fie o chestiune personală între fiecare şi Dumnezeu. Îmi place și că Domnul Isus nu-l impune, nu-i conferă un caracter de rigurozitate, nu-i stabilește frecvența (ba chiar la un moment dat scuză pe ucenicii Săi acuzați că nu postesc, spunând că erau ca niște nuntași ce-și aveau încă mirele cu ei!); Mântuitorul subliniază însă valoarea postului, îl recomandă, și oferă un model de atitudine și comportament pe timpul derulării sale:

Ci tu, când posteşti, unge-ţi capul şi spală-ţi faţa, ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti. (Mat. 6:17–18)

Și-n această manifestare creștină ar mai fi multe de precizat, dar înainte de orice ține de semne, practici sau tehnici exterioare, vizibile, esențială este înțelegerea atitudinii, semnificației și-a cerințelor interioare, spirituale... adică exact ceea ce trasează Mântuitorul aici în câteva propoziții. Este așadar incontestabil că viața creștină include postul ca importantă disciplină spirituală.

Cred că ați observat, Domnul duce peste tot în Predica de pe munte o luptă cu formalismul, cu ostentația, cu etalarea afectată, demonstrativă, cu exhibiționismul – pentru că-i avea constant înaintea ochilor pe farisei și pe cărturari: infatuați, urmărind mai mult să se dea în spectacol, performanți în teatralitatea lor găunoasă, în gestica fals pioasă – și care aveau atâta influență în mase! Învățătura lui Isus, în special în ce privește instruirea ucenicilor Săi, avea însă în vedere nu atât evidențierea carențelor liderilor religioși, cât corecta educare și descurajarea discipolilor Săi și-a mulțimilor în a imita practicile acelor lideri!

Domnul se întoarce apoi către un alt subiect, mult mai pragmatic, și la fel de sensibil și controversat – materialismul financiar, atitudinea față de bani şi semnificaţia adevăratelor bogăţii. Din ce-am observat, oamenilor nu prea le place când un predicator vorbeşte despre asta. Dar Isus Hristos era mult mai mult decât orice propovăduitor conjunctural, era Dumnezeul care pune în lumină și-n ordine tot ce-i obscur sau haotic. Citesc cuvintele Lui din Mat. 6 de la vers. 19:

Nu vă strângeţi comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii; ci strângeţi-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. (Mat. 6:19–21)

Foarte mulţi oameni cred că banii nu trebuie amestecați cu cele spirituale, și că nu pot fi folosiţi în mod spiritual – asta însemnând deci că atunci când vorbeşti despre bani, vorbeşti despre ceva ce nu are decât un aspect material. Cu toate acestea, Domnul nostru spune că noi trebuie să ne strângem comori – în cer! Cum putem face asta? Ei bine, domeniul de definiție și de aplicație al acestei recomandări cu valoare de poruncă este nu dor spiritual, comorile despre care e vorba nu-s doar dintre cele i-materiale, ne-financiare... și iată la ce mă refer: în loc să îţi pui banii într-o bancă din Elveţia, ori din Dubai, investește-i în veșnicie, deci în cer – dăruind pentru lucrarea Domnului aici jos! Asigură-te însă că sunt pentru lucrarea Domnului. E bine să fii atent, convins și liniștit atunci când dăruiești, deci e bine să cercetezi lucrarea sau persoana pentru care dăruieşti. Asigură-te că dăruieşti pentru o lucrare (sau o persoană implicată într-o lucrare) prin care sunt strânse (și îţi vei strânge) o comoară în cer. Dacă banii sunt folosiţi pentru propovăduirea Evangheliei şi pentru a răspândi Cuvântul lui Dumnezeu, ei devin depozit în cer – aşa ne adunăm o comoară în cer.

Poate că spui: „Dar nu așa, și nu de aceea vreau eu să dăruiesc din banii mei.” Însă ar trebui să ai și acest motiv, fie și doar pentru că Domnul nostru a spus: „Strângeţi-vă comori în cer.” Acesta este un motiv lăudabil pentru dărnicie. Şi El ne și explică de ce e bine să faci asta: „Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.” Dacă îţi strângi suficiente comori în cer, cu siguranţă te vei gândi mult la cer, însă dacă ai comoara la bancă, te vei gândi la bancă. Întotdeauna există pericolul de a te închina lui mamona, duhul hrăpăreț și nesătul al lumii, şi nu lui Dumnezeu.

Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar, dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! (Matei 6:22-23)

Datorită informațiilor care parvin prin ochi poate trupul să se orienteze. Majoritatea activităților omului normal se pot desfășura corespunzător câtă vreme ochii funcționează bine. Interpretarea spirituală nu ridică probleme: atitudinea față de bani, discernământul și prioritizarea corectă a valorilor, reprezintă o problemă de bună vedere, o chestiune nu doar de privire, ci și de înțelegere – de inimă deci, ca sediu al rațiunii și-al pasiunii, așa cum era la evrei. Cel ce încearcă să se concentreze și pe cele de sus, și pe cele de jos (și pe Dumnezeu și pe mamona) nu are nici vedere, nici orientare, nici viziune sănătoase – deci, nici un sfârșit fericit! Iar cel care este egoist și incapabil să vadă altceva decât interesele și plăcerile sale, este orb moral și spiritual. Mintea și inima pot fi pline de lumină (și deci utile în orientare și decizii) dacă alegi să le hrănești cu lucruri care zidesc și te înalță spiritual; așa cum împărtășindu-te și hrănindu-te doar cu efemer și întuneric, cu lucrurile care se tem de lumină, ajungi fără să-ți dai seama dominat și animat de efemer și malefic.

Cele două domenii fiind diametral opuse, nu-i loc de împăcare și compromis între ele. Această idee este întărită și prin ceea ce urmează să fie rostit în versetul imediat următor – 24 – în care Domnul punctează un alt principiu fundamental al existenței și-al manifestării omenescului din noi – dedicarea, fidelitatea (ca opus al oscilației și loialității împărțite); citim în vers. 24:

Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ţine la unul şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. (Matei 6:24)

Oricât de simplu și de clar ar părea, din păcate sunt destui și-n zilele noastre cu gura plină de lozinci evlavioase, dar cu inima sau mintea la posesiuni și cum să și le sporească! Lor, dar și nouă, Domnul Isus ne spune: „Dincolo de a alege între două comori, sau două vederi/viziuni, problema reală este alegerea între doi stăpâni! Vă înșelați, dacă vă-nchipuiți că puteți sluji și lui Dumnezeu și lui mamona! Să nu credeți că în voi Duhul Sfânt și duhul lumii pot coabita!” Dacă Satan se mulțumește cu loialități împărțite, Dumnezeu dorește exclusivitate – pe El fie Îl asculți total, fie deloc! El îi iubește și-i sprijină pe cei a căror inimă este întreagă a Lui! Alege deci azi cui vrei să slujești!

Capitolul 6 din Matei se încheie cu ceea ce Domnul nostru spune despre alte lucruri materiale. El ne spune că nu trebuie să ne gândim mult sau negativ, cu grijă excesivă și teamă, la nevoile noastre materiale. Pentru că ele ne pot îngrijora peste măsură, Domnul ne spune:

(De aceea vă spun:) Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana şi trupul, mai mult decât îmbrăcămintea? (Matei 6:24-25)

Ideea aici este următoarea: de vreme ce Dumnezeu ne-a dat ființa și viața, bineînțeles mai prețioase decât hrana și îmbrăcămintea – oare nu ni le va El și pe acestea din urmă?! Sigur că omul se orientează după simțuri, și instinctul său de conservare îl determină să se focalizeze pe lucrurile materiale care-i condiționează existența, și eventual nivelul de trai... şi tocmai pentru că tendința omului este să le dea așa de multă atenție și importanță, care-l expune unor zbateri, frământări, tensiuni și consumuri ne-necesare, Domnul amintește că asemenea abordări trădează credință slabă sau lipsă! Pentru a ilustra pe înțelesul tuturor care ar trebui să fie relaţia creştinului cu „cele materiale”... Domnul Isus recurge, ca pentru a ne da de rușine, la exemple din lumea animală și vegetală:

Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele? (Mat. 6:26)

A te îngrijora pentru merinde înseamnă să arăți că n-ai învățat nimic de la cele ce te înconjoară! Ordinea creației denotă în detaliu puterea și providența lui Dumnezeu. El susține și îngrijește cu bunătate tot ce aduce la viață. Iar ideea aici nu este că ucenicii (oamenii) nu trebuie să lucreze! Păsările nu pot semăna, nici secera și nu pot strânge nimic în grânare, dar asta nu înseamnă că nu fac nimic! Dar ele nu se frământă! (Noi însă o facem!) Deși noi putem să semănăm, să secerăm şi să culegem recolta, s-o facem cu aceeaşi atitudine de deplină liniște și necondiționată încredere, precum păsările. Noi Îl numim pe Dumnezeu „Tată”, nu păsările! Prin comportament, pasărea arată că depinde de Dumnezeu iar El îi poartă de grijă, şi tot aşa trebuie să ne încredem şi noi: „Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?” Asta nu înseamnă că noi nu trebuie să ne folosim raţiunea, pentru că Dumnezeu ne-a dat-o! Odată, un credincios m-a întrebat: „Crezi că un creştin ar trebui să-şi facă asigurare?” Răspunsul meu a fost „Da!” Nu cred că asigurarea înseamnă neîncredere în Domnul, ci mai degrabă este un mijloc pe care îl avem la dispoziție de a ne linişti mintea, de a nu ne mai expune îngrijorărilor privind aspectelor mai greu controlabile ale vieții personale sau familiale.

Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? (Matei 6:27)

Este important ca noi să nu trecem prin viaţă făcând ca lucrurile materiale să devină o povară pentru noi! Îngrijorarea nu rezolvă problema, îngrijorarea n-a fost niciodată sursă de dezvoltare, îngrijorarea nu ne zidește – ci dimpotrivă! Viața noastră nu stă în puterile noastre, ci este dincolo de toate în mâna Celui ce ne-a dat-o și ne-a ținut-o până acum! Să ne încredem în El!

Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes. (Mat. 6:28)

După ce ni s-a spus că mâncarea, băutura, cele de strictă trebuință fiziologică nu trebuie să ne obsedeze, în versetul 28 pe care tocmai l-am citat Domnul ne întreabă: „De ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte?” Gândiţi-vă la timpul pierdut atât de bărbaţi cât şi de femei pentru achiziționarea hainelor. Şi aproape oricine a avut la un moment dat ocazia să spun: „Nu pot merge în seara asta, nu am costumul sau rochia potrivită.” „Uitaţi-vă însă la crinii de pe câmp” – zice Învățătorul Isus – „ei nu pot nici să toarcă, nici să ţeasă, şi totuşi, Dumnezeu îngrijeşte de ei!” Desigur, un creştin ar trebui să se îmbrace cât de bine poate. A te îmbrăca neglijent, a acţiona neatent și îngrijit nu înseamnă să Îl onorezi pe Dumnezeu, iar Domnul nostru ne-a atras atenţia asupra frumuseţii florilor.

Totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. (Mat. 6:29)

Eu cred că El vrea ca noi să fim cât mai atractivi, cât mai frumoşi – ca să Îi slujim de mărturie Lui, nu ca să ne fălim noi, sau să ne credem cine știe cine... Poate că unii dintre noi nu avem o bază prea bună de pornire (nici pe dinafară, nici pe dinăuntru, poate...) dar, pe de o parte asta e doar părerea naostră (care păcătuiește prin nemulțumire față de Creator! Deci noi știm mai bine cum trebuia să fim!!!) iar pe de altă parte, să ne împiedice nimic să facem ce putem mai bine cu ceea ce avem... și să lăsăm pacea și bunătatea Lui să ne umple, și să lucreze și-n ceilalți.

Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor? (Mat. 6:30)

Desigur, interogația aceasta este retorică – preocuparea lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai mult decât evidentă, și nu vizează doar lucrurile de care suntem noi conștienți, ci trece mult dincolo de ele! Merindele, hainele, locuințele noastre sunt și ele sub controlul grijuliu al Creatorului și Tatălui nostru. Noi trebuie doar să fim mulțumiți și mulțumitori cu timpul, locul, modul în care El ni le oferă! Rădăcina îngrijorării este necredința!... Și deși, precum ucenicii, și noi o manifestăm de multe ori în multe feluri, să nu ne facem că nu observăm delicatețea mustrării Domnului – față de ei și față de noi: „puțin-credincioșilor”, înseamnă „cu credință mică”; trebuie să recunoaștem că așa suntem, și să nu ne mulțumim să rămânem așa!

Continuând să abordeze subiectul îngrijorării, Domnul Isus îl prelungește cu imperativul mărturiei; noi suntem datori să avem altă atitudine și altă abordare decât oamenii care nu-L au ca Tată pe Dumnezeu (ei sunt creați, dar nu înfiați de Dumnezeu, prin pocăință și credință!)

Nu vă îngrijoraţi dar, zicând: ‘Ce vom mânca?’ sau: ‘Ce vom bea?’ sau: ‘Cu ce ne vom îmbrăca?’ Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. (Matei 6:31-32)

Domnul știe cât de sensibili suntem noi la cerințele trupești, și cât de repede uităm ce ni se spune, încât se simte dator să repete avertismentele și recomandările: nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de îngrijorare cu privire la lucrurile cu care-și bat capul ceilalți oameni, care n-au nădejde și n-au Tată... și nu lucrurile materiale ar trebui să fie ţelul vieţii noastre! Prin astfel de manifestări, nu-L reprezentăm cu cinste pe Dumnezeu în lume! Cu alte cuvinte: îngrijorarea dăunează grav mărturiei!

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi, dar, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. (Mat. 6:33–34)

Capitolul 6 se încheie cu una dintre cele mai cunoscute porunci hristice, care pune în evidență atât alternativa existențială „Împărăția lui Dumnezeu/împărăția lumii acesteia”, cât și superioritatea abordării creștine, și schimbarea de paradigmă și de mentalitate prin care poate fi apropriată – domesticirea minții și-a inimii. Ocupându-ne mintea și gândirea cu adevăratele valori, priorități și scopuri, vom primi și ce ne dorim alături de ce ne trebuie, și cele trebuincioase pe lângă cele vitale! Să observăm că Domnul nu ne spune: „Nu vă gândiţi la ziua de mâine”, ci „Nu vă îngrijoraţi” cu privire la ea. Sunt destule de făcut, de înfruntat, de rezolvat – azi! De ce să ne încărcăm și să ne împovărăm cu grija zilei de mâine?! Dacă Dumnezeu Se îngrijeşte de flori şi de păsări, El Se va îngriji și de noi. Dar lucrul cel mai important este să Îl punem pe El pe primul loc în viaţa noastră! Așa cum cerem pâinea doar pentru azi, să ne și concentrăm doar pe provocările zilei de azi – Domnul nostru e stăpân și peste „mâine”! Și-apoi, cum spunea cineva, „Astăzi nu este decât ziua de mâine de care ne-am îngrijorat ieri!” Cât de adevărat este lucrul acesta pentru mulţi dintre noi!

Așadar, la Domnul este scăparea – deci, „aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi!” (1 Petru 5:7)

Sper să păstrați în inima și-n mintea dvs. acest îndemn și acest verset, nu doar până mâine, când sper să ne reauzim – pentru a continua să privim în acest sipet cu prețioase comori duhovnicești, care este „Predica de pe munte”! Pe curând deci!