Matei 7:1-29 | Itinerar Biblic | Episodul 70

Itinerar Biblic

Cred că sunteți dintre cei perseverenți și care știu că de cele mai multe ori se verifică zicala biblică „mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui”. Deci dorința de a înainta prin Scriptură până la capătul acestui parcurs comentat al ei este ceea ce vă reconectează cu realizatorii și ceilalți ascultători ai programului nostru; în plus, capitolul 7 din ev. după Matei (unde tocmai am ajuns) înseamnă ultima treime a memorabilei cuvântări de pe munte a Mântuitorului, primul Său discurs amplu și unul dintre cele mai influente din istorie.

Ne stă înainte așadar un pasaj în care vom putea constata că Mântuitorul abordează (în principal și generic) relațiile dintre fiii Împărăției, dar și avertizează împotriva înșelătoriei și contrafacerilor.

Deocamdată, primele versete din cap. 7 ne pun înainte un paradox... În primul rând, suntem sfătuiți, atenționați că nu e deloc corect, recomandat, productiv să ne erijăm în judecători (și, o! cât de perfid este pericolul acesta, și ce lesne-i cedăm!). Deci ne spune Domnul:

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura. (Mat. 7:1–2)

Aceste versete chiar au fost greşit înţelese. A judeca înseamnă „a evalua, a-și face o părere, a distinge, a examina, a fi în litigiu, a decide”, dar poate însemna şi „a condamna.” Semnificaţia acestor versete nu este că unui copil al lui Dumnezeu îi este interzis să-i analizeze pe alţii, să gândească în sens de evaluare, ci înseamnă că noi nu trebuie să condamnăm la repezeală motivele interioare sau manifestările exterioare ale altora. Nu ştim sau nu înţelegem de ce fratele sau sora noastră în Hristos face un anumit lucru. Noi vedem doar acţiunile exterioare. Dumnezeu nu ne interzice să judecăm acţiunile rele sau greşite, după cum vom vedea. Ideea este că, dacă eşti intransigent, fără empatie și înțelegere, fără să-ți faci prea multe scrupule atunci când îi judeci pe alţii, vei fi etichetat și cunoscut drept un tip dur, care-i analizează și-i condamnă fără menajamente pe ceilalţi. Cunosc persoane de acest tip, şi sunt convins că fiecare cunoaşteţi. Poate că ţi s-a și spus: „Nu pune la inimă, el sau ea nu are niciodată vreun cuvânt bun de spus!” Vedeţi voi, acel om este judecat după cum (sau: pentru că!) judecă. Asta spune Domnul nostru în versetele acestea. Ca să nu mai spun că judecata de la care nimeni nu se va putea eschiva – judecata viitoare, divină – va fi potrivită cu măsura de har (sau de intransigență, neînduplecare) manifestată față de semenul de lângă tine. Deci nu fii grabnic sau necruțător în a da verdicte! Mai cu seamă că e foarte posibil să nu fii nici tu mai bun decât cel pe care-l judeci! Și chiar în această idee continuă Mântuitorul: (Mat. 7:3)

De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bârna din ochiul tău?

Domnul Isus nu se dă în lături de la o exagerare, pentru a sublinia importanța deosebită a atenționării Sale: compară o așchie, un pai, o mică fărâmă de rumeguş (din ochiul fratelui tău, cel pe care-l judeci – adica mica lui greșală) cu buşteanul de stejar din ochiul tău (marele, intransigentul procuror!)... „buşteanul” fiind dacă nu cine știe ce fărădelegi ascunse, cu siguranță că duhul de critică şi de judecată, cel puțin... Dacă răutatea, prejudecata, resentimentul (și absența propriei pocăințe) îţi blochează vederea, nu eşti în poziţia de a judeca păcatul (nu atât de grav, dacă se poate spune așa, al) altei persoane. (Mat. 7:4–5)

Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, când colo, tu ai o bârnă în al tău? Făţarnicule, scoate întâi bârna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.

La această chestiune sensibilă a judecăţii aspre a celorlalți trebuie, cu certitudine, să fim foarte atenţi. Deşi Domnul Isus ne învață foarte clar că nu trebuie să-i condamnăm cu asprime (sau chiar să ne răzbunăm) pe alții, sau să judecăm în ei ceea ce acceptăm la alții sau în noi, El a spus şi că îi vom cunoaşte pe oameni după roadele lor. Venerabilul Dr. James McGinley a formulat acest lucru într-o manieră unică: „Eu nu sunt judecător, ci sunt inspector de roade.” Şi putem să spunem destul de ușor dacă un creştin produce sau nu rod. Vom tăia un măr pentru un măr stricat? Poate acesta să anuleze o recoltă-ntreagă de fructe bune?! Sigur este însă că un adevărat creștin manifestă un duh de iertare, de bunăvoință și de răbdare.

Iar dacă în primele 5 versete ale cap. 7 suntem îndemnați să nu ne grăbim să-i condamnăm cu asprime pe semeni, în vers. 6 Domnul Isus ne aruncă de-a dreptul în mijlocul unei dileme – pentru că porunceşte să îi judecăm pe alţii! Cum? Ia auziți:

Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă. (Mat. 7:6)

Trebuie să decidem cine sunt câinii şi cine sunt porcii, nu-i aşa? Sigur, Domnul nu vorbeşte aici despre patrupede... ci la oamenii care au comportamente care pot fi asimilate sau atribuite pomenitelor necuvântătoare. Ni se spune să nu dăm lucrurile sfinte câinilor şi să nu aruncăm mărgăritarele înaintea porcilor; prin urmare, ca să ne fie clar cine este și cine nu este în cauză, trebuie să emitem o judecată. Și nu e nicio insultă aici – Domnul doar semnalează pericolul real al terfelirii și desensibilizării celor ce se opun și resping Evanghelia... dar și imperativul discernământului, și inutilitatea insistenței, din partea agenților Evangheliei (pusă în rândul lucrurilor sfinte și-al nestematelor!)

Sunt locuri deci, și momente în care nu merită, nu e cazul să rosteşti un cuvânt. Aveam un prieten, care lucra în justiție – un bețiv înrăit... care a fost convertit în mod minunat, și apoi a ales să fie un slujitor al lui Dumnezeu. Colegii lui ştiau cât de mult obişnuia să bea. Apoi au auzit că „a devenit religios”, cum spuneau ei. Într-o zi, omul acesta şi-a ocupat locul între legiuitori... colegii lui l-au cercetat cu privirea, și într-un târziu unul din ei s-a ridicat și s-a adresat preşedintelui Curții, spunând: „Înaintez o moţiune și cer să audiem... o predică din partea diaconului X!” Toţi au râs, dar prietenul meu „a fost pe fază”: s-a ridicat în picioare şi a spus: „Îmi pare rău, nu am nimic de spus. Domnul meu mi-a spus să nu îmi arunc mărgăritarele înaintea porcilor.” Apoi s-a aşezat, şi nimeni nu l-a mai ridiculizat vreodată, de atunci!

Un inspector de poliţie îmi spunea despre anumite apartamente locuite doar de homosexuali. El mi-a spus: „Oamenii aceștia știu că sunt creştin, iar când sunt aduşi la secţie, îmi spun: «Zi-ne o predică!» Dar eu niciodată nu îmi arunc mărgăritarele înaintea porcilor.” S-a uitat la mine şi mi-a spus: „Cred că te gândeşti că sunt cam dur, dar am fost poliţist în zona aceea şi am lucrat ani de zile printre oamenii aceştia, și-i cunosc!”

Da, admitem că în jurul nostru sunt destui care au comportamente nedemne, josnice; ce trebuie să facem noi? Isus ne spune întâi că trebuie să nu judecăm, iar apoi ne spune că trebuie să judecăm... Calea de ieșire din dilemă poartă numele unei discipline spirituale pe care destui au numit-o „respirația sufletului” credinciosului: rugăciunea... și ne este indicată în versetele imediat următoare (7:7-8):

Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.

Cea mai mare problemă cu care se confruntă un copil al lui Dumnezeu este cum să se raporteze la oamenii acestei lumi. În fiecare zi trecem pe lângă prinţi şi cerşetori, domni şi ticăloşi, credincioşi adevăraţi şi falşi. Unii oameni au nevoie de prietenia şi de ajutorul nostru, dar și noi avem nevoie de ei, şi ar trebui să îi atragem către inimile noastre. Alţii sunt nişte ticăloşi, care ne vor terfeli și ne vor compromite dacă nu ne îndepărtăm de ei. Cum putem face diferenţa? A cere, a căuta şi a bate se referă în mod clar la această problemă. Aceste versete pot fi folosite şi pentru alte împrejurări, dar în primul rând ele se referă la această situaţie.

În timpul celor peste 20 de ani cât am fost pastor în Los Angeles (povestește John Vernon McGee), am întâlnit oameni din toate categoriile sociale. Făceam 30 de minute cu maşina de acasă până la biserică, şi în tot acel timp vorbeam cu Domnul și-L rugam să-mi dea înțelepciune, ca să știu cum să vorbesc și cum să mă port cu oamenii cu care voi interacționa în orele următoare, cu mulți dintre ei pentru prima oară! Unii chiar aveau nevoie de ajutorul meu, dar alţii doar încercau să mă tragă pe sfoară. Aţi fi surprinşi să aflaţi de câte ori am fost păcălit de oameni. Ași remarcat (și nu v-a surprins?) că Petru, în biserica primară, a ştiut că Anania şi Safira minţeau (Faptele Apostolilor 5:1-11)? Eu niciodată nu pot să-mi dau seama când cineva minte. Sunt obișnuit să consider oamenii a fi de bună credință... nu știu dacă se numește naivitate asta, dar parcă n-aș vreau să fiu nici excesiv de precaut, de calculat... Aproape că-mi vine să zic că nu am discernământul spiritual pe care îl aveau cei din biserica primară. Cred că acesta este un dar pe care doar anumiţi oameni îl au astăzi, şi este important ca această problemă a discernământului să fie abordată cu rugăciune – adică să cerem Domnului cu stăruință deosebirea duhurilor.

Și pentru că e clar că problema nu e dintre cele simple, în următoarele versete Domnul Isus ne asigură că Dumnezeu vrea să ne vină în ajutor în această chestiune:

Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe? Deci, dacă voi, care sunteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu atât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer? (Mat. 7:9–11)

Cu alte cuvinte: cereți cu stăruință, bateți/ciocăniți insistent, căutați fără odihnă – pentru că aveți un Tată în cer care este mai bun decât orice tată pământesc! Persistenței și sincerității, Dumnezeul impsibilului răspunde cu mult mai mare generozitate și spontaneitate decât cel mai iubitor părinte de pe pământ! Conform economiei și constituției Împărăției lui Dumnezeu, nu poți fi harnic și perseverent într-o autentică viață de rugăciune, și să fii lipsit (sau să ajungi sărac) în ce lucrurile spirituale! Iar lucrurile bune la care se face referire în vers. 11 sunt echivalate de Luca (în pasajul similar din evanghelia sa, cap. 11 vers. 13) nu cu bunuri materile (oricât de necesare), sau răspunsuri/soluții în urma rugăciunilor/nevoilor – ci chiar cu Duhul Sfânt!

Acum apare aşa-numita Regulă de Aur:

Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Prorocii. (Mat. 7:12)

Prin urmare, când vei cunoaşte pe cineva nou, cum te vei purta cu persoana aceea? Nu ştii, căci nu trebuie să judeci, însă eu cred că ar fi bine să ştii dacă este un câine, porc, șarpe sau porumbel (ca să rămân în terminologia zoologică folosită de Domnul Isus). Trebuie să te fereşti de oamenii falşi de astăzi. Așadar, ce avem de făcut? Roagă-te pentru asta: „Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.” Acesta este principiul în baza căruia operăm. Regula de Aur este legată de ceea ce o precede, adică ea este dată în contextul rugăciunii. Toate vin împreună într-un singur ambalaj. Nu spune că trăiești după Regula de Aur, ci înţelege ceea ce spune Domnul. Doar dacă „cerem, căutăm şi batem” putem să trăim în lumina Regulii de Aur.

Pe de altă parte, oricât de sintetic și rotund a enunțat Domnul Isus Regula de Aur, trebuie să știți că nu El a inventat-o. Hillel, un învățător evreu, răspunsese unui ne-evreu, cu o ocazie: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face! În asta se cuprinde toată Legea, restul e comentariu! Du-te și fă și tu la fel!” Aportul Domnului Isus este că a întors în pozitiv principiul. Și-ar trebui să învățăm și noi să facem altora exact ce ne-ar plăcea să ne facă ei nouă, și asta nu doar ca să ne fie (să ni se facă) bine, ci pentru că știm că asta face plăcere lui Dumnezeu și-i satisface exigențele dragostei, dreptății și iertării Lui! Am putea spune că în această regulă se cuprind Legea și prorocii în aceeași măsură în care Împărăția cerurilor este împlinirea celor anunțate în Lege și proroci!

Iar ceea ce urmează, ca o primă concluzie a pasajului, conține și o chemare la decizie și dedicare! (Mat. 7:13–14)

Intraţi pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.

Imaginea oferită aici nu este cea a unei alegeri între o cale largă, luminată, cu multă distracţie, şi o alee îngustă, întunecată şi neprimitoare. De fapt, Domnul Isus Hristos ne prezintă aproximativ imaginea unei pâlnii. Dacă intri în pâlnie prin capătul larg, acesta se îngustează mereu până când ajungi la moarte, distrugere şi iad. Dar poţi intra în pâlnie şi pe partea îngustă. Acolo se află Hristos – El este Calea, Adevărul şi Viaţa. El spune: „Am venit pentru ca oile mele să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10:10). Şi cu cât mai mult umbli în El, cu atât mai largă sau mai accesibilă/acceptabilă îți pare calea. Amintiţi-vă că în profeţia lui Ezechiel era un râu care curgea din tronul lui Dumnezeu, care începea ca un pârâiaş şi se lărgea până când ajungea un fluviu. Aceasta este imaginea vieţii unui copil al lui Dumnezeu – în fiecare zi devine mai bună, mai bogată... Despre asta vorbeşte Domnul nostru aici.

Păziţi-vă de prorocii mincinoşi! Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt nişte lupi răpitori. Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini sau smochine din mărăcini? Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele. Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune. Orice pom care nu face roade bune este tăiat şi aruncat în foc. Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte. (Mat. 7:15–20)

Israel a fost sistematic avertizat de Yahweh (direct, sau prin proroci) cu privire la falșii profeţii; similar, biserica este avertizată cu privire la învăţătorii mincinoși, falşi... amândouă aceste clase de oameni se deghizează, ca niște lupi îmbrăcaţi în haine de oi: „În norod s-au ridicat şi proroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat şi vor face să cadă asupra lor o pierzare veşnică” (2 Petru 2:1). Noi trebuie să-i recunoaştem după roadele lor și asta trebuie să căutăm în vieţile lor.

Nu oricine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. (Mat. 7:21)

Poţi alerga în stânga şi în dreapta, lăudându-te că trăieşti după Regula de Aur, dar ideea este aceasta: faci tu voia Tatălui din ceruri? Dacă faci voia Lui, vei veni la Hristos şi vei recunoaşte că ai nevoie de un Mântuitor.

Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.” (Mat. 7:22–23)

În mod evident aceste versete nu se referă la credincioşii de astăzi. Orice credincios, viu sau mort, va fi răpit pentru a se întâlni cu Domnul în văzduh. Niciunul dintre ei nu-L va auzi pe Domnul spunând: „Depărtează-te de la Mine!” Acest pasaj se referă îndeosebi la perioada Necazului celui mare şi la mia de ani. Acesta este locul care sugerează că Predica de pe Munte va avea o semnificaţie deosebită pentru rămăşiţă în timpul Necazului celui Mare.

De asemenea, există aici un avertisment necesar pentru membrii declaraţi ai bisericii – de fapt, pentru toţi credincioşii. Oamenii vorbesc cu entuziasm despre anumiţi făcători de minuni din zilele noastre, şi îmi spun: „Poţi să îţi dai seama că Dumnezeu este cu ei.” În lumina acestor versete, putem fi siguri de lucrul acesta? Numele lui Hristos este pe buzele multor oameni care sunt conducători ai diferitelor secte şi religii. Și vedem că înaintea judecății și-a Judecătorului, ei vor fi chiar uimiți – pentru că au crezut că au făcut ce trebuia! Deci rezultă că e posibil să ne înșelăm, dacă nu ne evaluăm și nu ne verificăm rodurile și trăirea, vorbele, faptele și relațiile... Simpla folosire a numelui lui Hristos, citarea sau invocarea mecanică şi detașată a Cuvântului lui Dumnezeu nu sunt o garanție a mântuirii! La revenirea Domnului, mulți creștini harnici cu buzele vor descoperi cu stupefacție că nu au fost mântuiți, că nu au trăit ce și cum trebuia... pentru că fundamentală este – dincolo de afirmarea și declaraţia exterioară – relaţia interioară, vie cu Mântuitorul răstignit și viu!

Testul autentic al credincioșiei este necazul, furtuna, problemele... care vor pune la încercare și vor atesta nu atât clădirea, partea văzută – care poate fi aceeași – ci trăinicia temeliei, calitatea fundaţiei pe care s-a zidit viața respectivului credincios. În următoarele patru versete ni se prezintă o alternativă, ci singurele două variante posibile – evidente la momentul încercării:

De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. (Mat. 7:24–25)

Dacă ai venit la Hristos, dacă El este temelia vieții tale, ești un adevărat credincios, care se bazează nu pe crez, nu pe fapte, nu pe forme și teorii; cine rămâne statornic în mijlocul încercării arată că este bazat, zidit pe Stânca Hristos; ascultarea și iubirea de Hristos înseamnă împlinirea poruncilor și prescripțiilor cuvintelor Sale: „Căci nimeni nu pune o altă temelie decât cea care a fost pusă şi care este Isus Hristos” (1 Cor. 3:11). Dacă te bizui pe Hristos, te pți odihni și poţi zidi pe temelia aceea. Fă loc și dă frâiele Duhului Sfânt, dăruiește-I-te – și vei avea viaţa pe care Biblia o aseamănă cu aurul, argintul şi pietrele preţioase.

Dar, atenție: mai există și un alt mod de a trăi/zidi:

Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare. (Mat. 7:26–27)

Ce este acel nisip? Este bunătate omenească şi efort omenesc. Este vechea slăbiciune a firii pământeşti. Dragul meu, dă-mi voie să-ţi spun că ai nevoie de ceva mai bun decât are de oferit firea pământească.

Deci care-i diferența dintre cei doi constructori? Ambii aud, dar numai unul practică, trăiește ce i s-a spus. „Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă le faceți”, adaugă Mântuitorul în Ioan 13.

După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor. (Mat. 7:28–29)

Domnul nostru era tipul de învăţător cu autoritate; nu Își repeta mecanic mesajul, ci-l adapta nevoilor imediate ale audienței, la care adăuga patosul și înțelepciunea Duhului. Să recunoaştem că nu avem nimic vrednic de spus, în absența călăuzirii și autorității Cuvântului lui Dumnezeu. Nu vreau să aud sau să fiu unul care înşiră la teorii neverificate, şi despre care nu ştie, de fapt, nimic. Evanghelia este mesajul nostru, mesajul mântuirii care știm că funcţionează, pentru că a funcţionat și în cazul nostru. Şi l-am văzut la lucru în vieţile altora care au venit la Hristos.

Dragul meu, Predica de pe Munte este un pasaj glorios al Scripturii. Nu îl ocoli. Dacă Îl primeşti pe Hristos ca Mântuitor, vei primi și puterea de a trăi la acest standard înalt!

Capitolul 7

TemA: Relaţia fiului Regelui cu alţi copii ai Regelui întreţinută prin rugăciune; avertismente finale referitoare la cele două căi, profeţii falşi, credinţa falsă şi cele două temelii.