Matei Capitolele 5-7 | Concluzii | Itinerar Biblic | Episodul 71

Itinerar Biblic

Dragi prieteni, ascultați un program care ne oferă ocazia să ne reîntâlnim regulat – și sper cu interes, nu în virtutea obișnuinței! Suntem recunoscători providenței divine, care ne păstrează sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, vreau să cred mereu deschis înaintea noastră, și mereu de folos ca să ne îndrepte mintea, inima și viața către lucrurile cu adevărat valoroase și perspectivele cu adevărat importante. Cred că suntem conştienţi că, atunci când ne apropiem de Cuvântul lui Dumnezeu, avem nevoie de călăuzirea specială a Duhului Sfânt, pentru a înţelege atât ce ne relatează Scriptura, cât și mesajul real și personal pe care textul respectiv îl transmite inimii noastre. Să nu uităm deci niciodată să-L rugăm pe Dumnezeul nostru să comunice cu noi prin Cuvânt și prin Duhul Sfânt.

Poate că suntem uneori ispitiţi să citim cuvântul lui Dumnezeu în grabă sau superficial, limitându-ne la o simplă parcurgere a textului. E drept că multe pasaje sunt deosebite, cu informaţii istorice, cu principii minunate sau personaje exemplare în acțiune... Dar dincolo de toate acestea, Dumnezeu folosește toate astea pentru a ajunge nu numai la mintea noastră, ci şi la inima noastră. Așa spre pildă, multele pasaje și formulări absolut antologice din discursul magistral al Mântuitorului cunosct sub numele de Predica de pe munte, prin care am trecut în întâlnirile precedente, cred că v-au mers la suflet – rămâne să le vedem efectul și-n viață, pentru că altfel nu sunt decât literatură.

Cuvintele Domnului Isus au avut și au putere… evanghelistul Matei însuși încheie secţiunea în care a inclus Predica de pe munte – resp. cap. 5-7 – afirmând (Mat.7:28–29)

După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui; căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.

Isus Hristos a fost un învăţător care emana forță duhovnicească și autoritate; chiar dacă nu avea pregătire rabinică formală, prestanța, înțelepciunea, originalitatea, căldura discursului său (pe înțelesul, pe gustul și răspunzând nevoilor oamenilor simpli; însoțit nu doar de patos, ci și de semnele puterii și autorității Sale spirituale) L-au făcut iubit de audiență. El nu repeta ceva ce auzise și învățase pe dinafară. Cuvintele și învățăturile Lui veneau parcă din cer, iar semnele și minunile care le însoțeau desăvârșeau impresia puternică... care arunca în desuetitudine așa-zisele autorități dpirituale ale vremii și locului, respectiv cărturarii și fariseii, care excelau în formalism, teatralitate, autoîndreptățire, literă fără duh, liturghie dacă vreți în detrimentul vieții!

De aici și noi trebuie să învățăm că nu avem nimic care să merite să fie spus dacă nu derivă din autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu, şi dacă nu comunicăm prin puterea Duhului lui Dumnezeu, care a insuflat și susține atât Cuvântul cât și poporul lui Dumnezeu. N-am nevoie – și nu cred că sunt prea mulți interesați – de vreunul care îmi înşiră tot felul de teorii, pe care el însuşi nu le-a încercat niciodată şi despre care nu ştie, de fapt, nimic. Cea mai importantă ștafetă pe care o avem de predat azi este Evanghelia, și mesajul ei de mântuire, pentru că știm că e valabil și eficient, pentru că a funcţionat și în cazul nostru. Şi l-am văzut la lucru în vieţile atâtor altora care au venit la Hristos, și au trecut de la moarte la viață – fiind făpturi realmente și în mod evident noi!

Așadar, am ajuns (într-o prezentare totuși sumară, sintetică, incompletă) la capătul acestui prime cuvântări de referință a Învățătorului Isus Hristos, de la debutul lucrării Sale mesianice. Predica de pe Munte este un pasaj glorios al Scripturii. Tratează-l cu atenție și responsabilitate, ci discernământ și ehilibru – nu-l ignora, nu-l venera! Dac-o vei citi corect, te va conduce la persoana lui Isus Hristos, Îi vei cunoaște și înțelege caracterul, lucrarea, moștenirea... îți vei înțelege chemarea și menirea... Îţi vei da seama desigur că nu vei reuşi să te ridici la nivelul preceptelor hristice, dar nu vei suspina abandonat în neputință și disperare! Îţi va arăta că eşti slab şi vinovat, te va face să plângi după milă... dar te va conduce la persoana Domnului Isus Hristos. Dacă-L vei primeşti pe Hristos ca Mântuitor, El îţi va da Duhul Sfânt, și astfel nu-ți vor lipsi nici dorința, nici călăuzirea, nici resursele de a viețui conform standardului înalt la care ne îmbie.

Am o propunere: acum, că am încheiat Predica de pe Munte, ce-ar fi să ne dăm un pas înapoi şi să avem o imagine de ansamblu a ei?! Pentru că probabil multe din ce-am spus la un moment dat pe parcursul celor trei capitole din Evanghelia lui Matei vor fi fost noi şi poate ciudate pentru unii oameni.

Foarte mulţi consideră că Predica de pe Munte prefigurează modul în care trebuie să arate și să trăiască credincioşii în societatea noastră contemporană, că ea este dată bisericii.

Dacă facem pasul înapoi despre care vorbeam, şi încercăm să privim panoramic Cuvântul lui Dumnezeu, ca întreg, vom observa că Dumnezeu a dat trei sisteme extraordinare prin care El conduce şi guvernează omenirea.

Primul este sistemul mozaic, adică Legea vechi-testamentară. După cum ştiţi, încă din prima carte a Bibliei – Geneza capitolul 7 – ni se relatează faptul că Dumnezeu a trebuit să distrugă întreaga rasă umană (cu excepţia unui om neprihănit şi a familiei lui), din cauza violenţei lor şi pentru că „toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău” (Gen. 6:5). Deci nu a durat foarte mult, după alungarea din grădina Edenului din cauza neascultării primilor oameni, până când familia umană s-a depărtat cu totul de Dumnezeu – şi El a fost nevoit să-i judece. Dintre toți oamenii de pe pământ, El nu a putut salva decât familia lui Noe... şi din aceştia, Dumnezeu a început să urchestreze evenimente, oameni, lucruri și condiții pentru a ridica din această nouă populaţie un om care avea să devină strămoşul unui popor, rânduit/ales să fie o mărturie pentru Dumnezeu. De fapt, El avea să le dea o țară şi să-i facă o naţiune numeroasă și importantă, şi care să fie o binecuvântare pentru lume. Prin ei, Dumnezeu voia să atingă lumea și să elibereze/mântuiască omenirea. Prin Moise, El a scos la iveală sistemul mozaic, un sistem sacrificial grozav. Cartea Exod ne oferă detaliile acestui sistem (Legea poruncilor și rânduirile ei) şi ne dezvăluie faptul că în centrul lui era altarul arderii de tot, unde se aduceau jertfele. Altarul vorbeşte despre crucea Domnului Isus Hristos, condiția ispășirii și răscumpărării tuturor oamenilor – activate însă exclusiv prin pocăință și credință. Dumnezeu nu a iertat niciodată un păcat decât dacă se aducea o jertfă, dar Legea nu îl mântuia pe om! Ea doar îi dezvăluia omului faptul că este păcătos... și promitea o acoperire – neținere în seamă – a păcatelor în intervalul dintre jertfe. Acesta a devenit cu timpul mai degrabă un sistem de condamnare, și nu unul de mântuire. Prin urmare, în economia planului de mântuire al lui Dumnezeu, pe parcursul Vechiului Testament arderile de tot au avut menirea să arate spre (să anunțe) venirea unui Mântuitor, Mesia – nimeni altul decât Domnul Isus Hristos.

La însumarea condițiilor, la momentul optim (la „împlinirea vremii” cum scrie în Galateni 4:4), Isus a venit – născându-Se și trăind în condiții dintre cele mai umile, trăind intens și vestind Evanghelia, săvârșind minuni și pregătindu-Și câțiva discipoli, în ultimii trei ani și jumătate de viață... însă poporul Său L-a respins! – şi apoi S-a dăruit pe Sine Însuşi, pentru a împlini profeţiile Vechiului Testament.

Evanghelia după Matei Îl prezintă pe Isus ca Rege – un lucru important și greu, având în vedere că audiența principală au fost evreii, adică Israelul care aștepta un rege izbăvitor, care să le redea libertatea și măreția. Convingerea mea personală este că toată această evanghelie trebuie înţeleasă în lumina faptului că El este Regele. Aşa cum am mai arătat, în Evanghelia după Matei, El s-a născut ca Rege (chiar dacă în condiții precare și obscure), a trăit ca Rege, a murit ca Rege, a înviat din morţi ca Rege şi va veni din nou pe acest pământ ca Rege al regilor!

Unul dintre lucrurile pe care El le-a făcut pe când era aici pe pământ a fost să enunţe o lege, care era diferită de Legea lui Moise. Este aşa-numita Predică de pe Munte, relatată în Matei 5-7 – un fel de constituție, valabilă în forma de guvernământ care în Evanghelia după Matei și-n învățătura Mântuitorului transpare cu vigoare: Împărăția cerurilor. Extrase din această cuvântare se regăsesc şi în celelalte evanghelii, dar în Matei ea este prezentată cel mai pe larg și coerent. Cu toate acestea, cum am mai spus, cred că și în această formă putem vorbi tot de o ediţie restrânsă, iar dovada pentru aceasta este în faptul că El a luat numai două dintre poruncile Legii lui Moise şi le-a ridicat la un standard de interpretare mult mai înalt decât cel din Vechiul Testament. Chiar dacă formula „Aţi auzit că s-a zis celor din vechime… dar Eu vă spun…” apare de șase ori doar în a doua jumătate a cap.5, Domnul a spus că numai și dacă te mânii pe fratele tău, te faci vinovat de crimă. Nu există nimic de felul acesta în Vechiul Testament. De asemenea, El a spus că şi doar dacă te uiţi cu poftă la o femeie, te faci vinovat de adulter. Iertați-mă, dar cred că aici se încadrează jumătate din rasa umană astăzi! Pentru că există puţini bărbaţi despre care să se poată spune că nu s-au făcut vinovaţi de călcarea acestei porunci!

Cu ceva timp în urmă, o tânără foarte frumoasă, care era o creştină de toată isprava și o excelentă învăţătoare la școala duminicală, mi-a spus că se întâlnise cu un bărbat, care, întâmplător, era (cică!) predicator. Ea mi-a spus: „M-am speriat când am văzut cum se uita la mine: mă dezbrăca din priviri, de parc-ar fi urmat să mă violeze!” Omul acela nu s-a mişcat din loc, doar o privea într-un anume fel pe femeia care se apropia... dar conform exigențelor Predicii de pe Munte, el se făcea vinovat de adulter. Chiar dacă nu săvârșise actul în sine, înaintea lui Dumnezeu era ca și cum l-ar fi făptuit!

Predica de pe Munte ridică așadar Legea la un nivel superior, suprem – aș zice... Poate că cineva se întreabă: „Nu aşa ar trebui să trăim noi astăzi?” Părerea mea – afirmă John Vernon McGee) este că această lege este pentru împărăţia care va veni pe pământ. În momentul acela, vom avea probabil la dispoziție o varianta integrală, completă a Predicii de pe Munte. Ea va fi legea împărăţiei pe care Hristos o va instaura atunci. Ea conţine principii măreţe pentru noi, dar noi am primit un alt sistem. Tu şi cu mine trăim în ceea ce se numeşte epoca harului sau epoca Duhului Sfânt, când Dumnezeu mântuieşte prin har, nu prin ţinerea unei legi, nu prin urmarea unor reglementări, mai mult sau mai puțin aspre. Noi nu suntem mântuiţi prin ceva ce facem ci prin ceva ce credem. Dragul meu, nici tu nu eşti creştin dacă nu crezi ceva – iar acel ceva este „că Hristos a murit pentru păcatele noastre după Scripturi” (1 Cor. 15:3-4). Aceasta este Evanghelia; asta te mântuieşte.

După ce ai fost mântuit, Dumnezeu are pentru tine un mod de viaţă... şi acesta nu este bazat pe Legea lui Moise, nici pe Cele Zece Porunci. Oh, da, ştiu ce învaţă toate marile religii! Și eu am fost crescut şi educat într-una dintre ele. Catehismul Scurt, când vine vorba despre subiectul sfinţirii şi cum să trăim pentru Dumnezeu, aduce în discuţie Decalogul. Să presupunem că ţii toate Cele Zece Porunci (ceea ce, fie vorba-ntre noi, n-are cum să se-ntâmple!); ei bine, nici măcar acest lucru nu te poate mântui, pentru că ceea ce te mântuieşte este doar credinţa în Domnul Isus Hristos. Legea nu te poate mântui! Ea dă cunoștința păcatului și arată (conduce) înspre Hristos

Legea nu este nici un mod de viaţă; ea nu este modul de viaţă creştin. Dar poate că ar putea cineva să întrebe: „Asta înseamnă că o putem călca?” Desigur că afirmația mea de mai devreme nu îţi dă libertatea de a călca Legea, ci înseamnă doar că noi avem un mod de viaţă care este mult mai înalt decât cele Zece Porunci. „Dar”, ai putea argumenta, „tocmai ai spus că Predica de pe Munte ridică Legea la cel mai înalt nivel, prin urmare acesta trebuie să fie modul nostru de viaţă.” „Poate că da, dar nu este. Dacă nimeni nu poate împlini Legea, cum ai putea trăi atunci Predica de pe Munte?” Este o întrebare, nu?!

Și-ncă una: sunteţi gata pentru nişte afirmaţii oarecum șocante? Ei bine, iat-o pe prima: Predica de pe Munte a făcut mai mulţi ipocriţi în biserică decât orice altceva. V-am spus experiența mea cu bărbatul acela important și bogat, care era membru într-o biserică şi deţinea şi o funcţie pe acolo, dar care înjura ca un birjar (cum se spune) şi care îşi mai și închipuia că este creştin! Când am insistat puțin asupra Predicii de pe Munte, am descoperit că nu făcea altceva decât să voteze pentru ea; era de acord cu ea, însă nu o ţinea. Nu putea să-i împlinească prescripțiile. Nimeni nu poate trăi conform ei. Vedeţi voi, ea oferă o modalitate de a vedea lucrurile și de a trăi pe care foarte mulţi oameni şi-o asumă când inima lor nu este schimbată. Dar inima omului trebuie să fie schimbată întâi!

O altă afirmație, în urma evaluării învățăturii Domnului Isus din Predica de pe munte: liberalismul nu se găseşte doar în politică, ci și în teologie; liberalismul teologic a jucat şi el un rol important în evaluarea și abordarea învățăturii hristice. Adepții acestui liberalism vorbesc despre paternitatea lui Dumnezeu şi despre fraternitatea omului. Ei bine, Domnul Isus a contrazis teoria aceasta când le-a spus chiar conducătorilor religioşi din zilele Lui: „Voi aveţi de tată pe diavolul...” (Ioan 8:44). În mod evident, existau în acele vremuri oameni care nu puteau să-L numească, pe Dumnezeu, Tatăl lor. Paternitatea universală a lui Dumnezeu nu li se aplica... şi nu li se aplică nici azi. Chiar dacă din timpul celui de al Doilea Război Mondial, Statele Unite au încercat să se raporteze la lume într-un spirit de întrajutorare, nu-s puține popoarele care-i urăsc și azi pe americani – afirmă John vernon McGee... iar mulți alții ne invidiază, continuă domnia-sa. Am cheltuit miliarde de dolari pentru a cumpăra pacea, şi nu avem pace în lume astăzi. De ce? Pentru că nu poţi conduce lumea în baza Predicii de pe Munte. Au existat, nu doar în America, politicieni care au încercat să pună în aplicare aceste principii. Deci, nu sunt bune principiile respective? Bineînțeles că sunt bune, poate prea bune... dar altceva este greşit. Ce anume? Inima omului este greşită. Omul este problema.

Un ascultător al programului nostru de radio ne-a scris punând punctul pe i: „Pot să vă spun că eu nu am probleme; eu sunt problema!” Da, prieteni, aceasta este dificultatea majoră a lumii. Cele Zece Porunci nu conțin nimic greşit. Ele provin de la Dumnezeu și Îi dezvăluie gândirea și voia Sa. Predica de pe Munte e bună, e foarte bună, și revelează şi ea voia lui Dumnezeu. Cu siguranţă, nici una dintre acestea nu conține nimic greşit, însă omenirea are ceva ce este într-adevăr greşit. Învățăturile sunt desăvârșite, dar nu și persoanele vizate de poruncile respective!

Ascultaţi cuvintele Domnului Isus, care ne dezvăluie unde este problema; le citesc tot din Evanghelia după Matei (Mat. 15:18–20): „Dar ce iese din gură vine din inimă, şi aceea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtişagurile, mărturiile mincinoase, hulele. Iată lucrurile care spurcă pe om; dar a mânca cu mâinile nespălate nu spurcă pe om”.

Poţi avea o religie care presupune spălarea mâinilor şi a trupului şi poţi trece prin orice fel de ritual sau liturghie, dar inima este problema. Omul are probleme grave cu inima astăzi, iar joggingul nu-i este de niciun ajutor – pentru că noi nu vorbim de cord aici. Omul are nevoie de Isus, nu de jogging. Numai Domnul Isus Hristos poate schimba inima (felul de a înțelege, simți și decide) – printr-o minune cunoscută sub numele de „naştere din nou”. Aceasta trebuie să fie temelia creștinismului tău! Degeaba încerci să construiești, dacă n-ai temelie... degeaba încerci sfințirea, dacă-ți lipsește justificarea! Pentru amândouă aceste coordonate ale vieții creștine, ai nevoie de Isus Hristos! El i-a spus chiar şi unui fariseu drăguţ, respectabil, pe nume Nicodim, că trebuie să se nască din nou. Deşi expresia naştere din nou este folosită greşit şi abuzată în zilele noastre, acesta este un adevăr miraculos și esențial.

Dragul meu, dă-mi voie să-ţi spun că tu şi cu mine trebuie să ne naştem din nou, pentru că toți avem această natură veche. Când Domnul Isus a vorbit despre ceea ce iese din inimă, El nu vorbea despre inimă la modul general, ci vorbea în particulare despre inima fiecăruia – a mea şi a ta. Și în asta rezidă problema.

Apostolul Pavel a dus mai departe această discuţie, afirmând (Gal. 5:19–21): „Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare cu acestea”.

Trăim în vremea eticii situaţionale. La putere este imoralitatea grosolană și în creștere constantă. Oamenii s-au descotorosit de aşa-numita etică iudeo-creştină, au aruncat-o în debaraua cu vechituri – şi fac ce le place. Urmăream recent un interviu cu un profesor universitar, care a fost întrebat: „Ce este corect în zilele noastre?” Răspunsul lui a fost - citez: „Orice este corect dacă te face să te simţi bine.” Conform acestei logici, dacă uciderea mamei şi a tatălui tău te-ar face să te simţi bine, asta este cât se poate de corect, nu?

Dumnezeu a dat cele Zece Porunci pentru a ţine în frâu firea noastră cea veche, însă ele nu au reușit să facă lucrul acesta, pentru că poporul căruia Dumnezeu îi dăduse Decalogul se depărtase foarte mult de El. Omul nu a putut să se ridice la standardul cerut de Cele Zece Porunci și Pavel denunţă în repetate rânduri lucrul acesta în epistolele sale.

Atunci, cum trebuie să trăiască omul? Nu prin eforturi proprii, pentru că nu va reuşi! Tot în Galateni 5 citim: „Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege”. Nicio lege nu poate produce sau sancționa așa ceva! Pentru tine sau pentru mine nu este ceva natural să iubim – și nu mă refer aici la eros, ci la o preocupare reală faţă de alţii şi la o dragoste reală de Dumnezeu. Și asta nu vine în mod firesc. Exista cândva la modă un şlagăr intitulat „Fă ce-ți vine”. Ei bine, făcând automat doar ce-i vine, omul produce civilizaţia noastră contemporană, care, după cum vedem cu toții, este cât se poate de violentă și imorală. Mulți oameni serioşi aflați în poziții importante se întreabă deja care mai sunt șansele de supravieţuire a omenirii. Zic și eu: n-avem șanse, dacă nu există o restaurare a controlului asupra firii omului!

Am spus deja că nu poţi produce aceste roade minunate ale dragostei, bunătăţii, blândeţii etc. – prin eforturi personale. În Predica de pe Munte se spune: „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul” (Mat. 5:5). Am primit o scrisoare de la un misionar din Etiopia care dovedeşte că cei blânzi NU moştenesc pământul acum. Cei blânzi VOR moşteni pământul – însă doar când va veni Regele, cel care a fost cel mai blând OM care a umblat vreodată pe acest pământ. El vine cu putere mare şi slavă şi El va elimina orice stricăciune de pe pământul acesta, instaurându-Și împărăţia.

Dar cum trebuie să trăim noi astăzi? Prin puterea Duhului, care produce în vieţile noastre: dragoste, bucurie, pace. Cum stai cu pacea în inima ta? Ai pace cu Dumnezeu? Dar cu oamenii? Doar Duhul lui Dumnezeu ţi-o poate da! La fel și bucuria.. ştii tu ce înseamnă să ai bucurie adevărată în Domnul? Şi cum rămâne cu blândeţea? Câtă vreme avem o inimă mândră, tu şi cu mine nu putem fi blânzi. Ne place ca oamenii să ne audă și să ne laude... Este firea veche care se manifestă în noi. Dar roada Duhului este blândeţea. În tot timpul lucrării mele, i-am cerut lui Dumnezeu să mă facă un om blând: „O, Dumnezeule, fă-mă un om blând! Dă-mi smerenie! Fă-mă creştinul care ar trebui să fiu!” Nu o pot face singur. Iar Dumnezeu vrea să facă asta în și pentru noi, prin Duhul Sfânt.

Dragul meu, acesta este un nou mod de viaţă. Nu este vorba despre sistemul mozaic, nici despre Predica de pe Munte, acesta este un sistem nou! Dumnezeu ne-a binecuvântat pe toţi cu binecuvântări duhovniceşti în locurile cereşti – El ne-a dat binecuvântări spirituale. Iar acum noi trebuie să umblăm prin această lume în blândeţe, cu smerenie în minte şi în inimă, prin puterea Duhului lui Dumnezeu. Şi astăzi trebuie să fim umpluţi cu Duhul Sfânt care ne va da puterea să trăim pentru Dumnezeu. El va produce roduri în vieţile noastre. Ne va da puterea să-L slujim pe Dumnezeu. Acesta este planul înalt la care suntem chemaţi.

Speranţa mea este ca acum să vezi Predica de pe Munte în adevărata ei perspectivă.

Acum suntem gata să coborâm de pe munte, acolo unde El enunţă etica, şi unde Se confruntă cu problemele reale ale fiecăruia – ale ucenicilor ca și ale oponenților... Vom vedea că Mântuitorul a pregătit şi mijloacele, și dinamica prin care să pună în aplicare această lege – și nu doar atunci când va veni să domnească pe pământ!

Vom coborî și noi (sau vom urca?!) pe firul narațiunii evangheliei lui Matei, pe care o continuăm prin har și data viitoare. Deocamdată ne oprim și ne luăm rămas bun! Pe curând!